AVANPREMIERĂ Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu „Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor“

AVANPREMIERĂ Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu „Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor“

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu

Din 11 noiembrie, va apărea în librării volumul „Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor”, de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. „Adevărul” prezintă, în avanpremieră, un fragment din cartea publicată de Editura Humanitas.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre roata destinului, urzeala sorţii şi chipurile neaşteptate ale ursitei se vorbeşte şi se scrie de când lumea. Vechi şi noi, culturile şi civilizaţiile dau înţelesuri tulburător-obscure acestor forţe nevăzute care par să conducă din umbră vieţile oamenilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-şi asuma propriile fapte şi decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganţa şi firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecţii, umor, experienţe personale şi culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepţii despre destinul omului. Un epistolar despre soartă şi sorţi care se citeşte pe nerăsuflate.

-FRAGMENT-

„Gabriel Liiceanu

Dragă Andrei, spuneam că atât tragicul, cât şi destinul sunt „concepte măreţe”. Iar când un concept e măreţ, e pândit de supralicitare în detrimentul preciziei şi al rigorii. Toţi vrem să ne împărtăşim din măreţia lui şi, de aceea, toţi trecem prin viaţă hiperbolizând. Pentru că tot ce ni se întâmplă nouă pare important, este firesc ca tot ce ni se întâmplă să capete proporţii pe măsura atenţiei de care ne bucurăm în ochii noştri. Şi cine, când e vorba de viaţa lui, ar fi atât de modest încât să nu vorbească despre ea în termeni de destin? Ca şi tragicul, destinul are accente sublime. Există oare vreun om care să iasă din lume fără să fie convins că a auzit în mai multe rânduri bătaia destinului la poarta vieţii sale? Toţi credem, trecând prin viaţă, că ne-am înfruptat din „măreţia destinului”. Dar asta nu presupune şi că fiecare viaţă are un destin.

 

Andrei Pleşu

Dragă Gabriel, sunt de acord cu tine că trebuie să evităm solemnitatea discursului, pompa speculativă la care îndeamnă, adesea, măreţia termenului „destin”. Dar nu vom putea nici să reducem destinul la precizia unei ecuaţii. Tot ce vrem – o spun din nou, cât pot de apăsat – este să trezim interesul cititorului pentru o temă decisivă a parcursului său biografic. O temă care, dacă lipseşte din interogaţia sa cotidiană, îl lipseşte de preocuparea pentru sens, orientare, căutare, înţelegere.       

Pornind de aici, mă grăbesc să mă înscriu în fals faţă de ideea ta că „nu orice viaţă presupune un destin”. Eu cred că destinul ţine de alcătuirea inevitabilă a oricărei vieţi. Asta fireşte, dacă nu înţelegem destinul ca pe o dimensiune eroică a vieţii: nu au destin decât cei care lasă în urmă o statuie! Or, nu există viaţă, oricât de modestă, care să nu se încadreze într-un design destinal. Există însă oameni, nu puţini, care nu-şi pun, aproape niciodată, problema destinului. Oameni care nu-şi trăiesc viaţa sub specia interogaţiei. Au doar întrebări pragmatice, imediate, funcţionale, dar nu se „irosesc” în reflecţii „colaterale”. Aşadar: nu există oameni şi vieţi fără destin, dar există oameni fără întrebări, oameni care nu îşi dau niciodată întâlnire cu sensul propriei vieţi.

    

   Gabriel Liiceanu

       Dragă Andrei, nu este nevoie să laşi în urmă o statuie. Nu statuia e unitatea de măsură a unui destin, ci gradul în care fiecare dintre noi îşi ia viaţa în primire pentru a-şi modela un destin. Cu cât îl modelezi mai bine, în ciuda potrivniciilor de tot felul, cu atât viaţa capătă, la limită, o dimensiune eroică. Şi poate că lecţia de viaţă cea mai importantă pe care, indirect, am primit-o de la magistrul nostru a fost tocmai aceasta: cum se iese din turmă, cum se construieşte un destin.” (Copyright: Editura Humanitas)

 

Foto: Matei Buţă

Gabriel Liiceanu (n. 1942) este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Tragicul, Cearta cu filozofiaDespre limităUşa interzisăDespre minciunăDespre urăDespre seducţieDeclaraţie de iubireScrisori către fiul meuÎntâlnire cu un necunoscut, Dragul meu turnătorNebunia de a gândi cu mintea ta, Continentele insomnieiAşteptând o altă omenireCaiet de ricoşat gânduriIsus al meu sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Editura Humanitas.

Foto: Mediafax

Andrei Pleşu (n. 1948) este scriitor, filozof, eseist, un reper al vieţii publice şi academice româneşti. Este director fondator al revistei Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă. A debutat cu eseuri de filozofie, istorie şi teorie a artei. Fără a abandona discursul filozofic, l-a lărgit spre explorările teologice sau etice (Minima moraliaDespre îngeriDespre bucurie în Est şi în Vest). Este o voce inconfundabilă a publicisticii, aplecându-se asupra unor subiecte actuale ale politicii, culturii sau vieţii cotidiene. Alte titluri includ: Jurnalul de la TescaniLimba păsărilorChipuri şi măşti ale tranziţieiObscenitatea publicăComèdii la porţile OrientuluiDespre frumuseţea uitată a vieţiiFaţă către faţă: Întâlniri şi portreteParabolele lui Iisus: Adevărul ca povesteDin vorbă-n vorbă.23 de ani de întrebări şi răspunsuriNelinişti vechi şi noiDespre inimă şi alte eseuri.

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările