AVANPREMIERĂ Fragmente inedite din cartea poliţistului Godină: „Am băgat două păhărele, cât să-mi reglez jocul din volan...”

AVANPREMIERĂ Fragmente inedite din cartea poliţistului Godină: „Am băgat două păhărele, cât să-mi reglez jocul din volan...”

Marian Godină, un poliţist plin de umor, care a publicat cartea „Flash-uri din sens opus”

Poliţistul braşovean Marian Godină se bucură de un succes din ce în ce mai mare pe internet, după ce a publicat online mai multe texte cu întâmplări prin care a trecut în carieră. Umorul, naturaleţea relatărilor dar şi felul spumos în care acestea sunt prezentate, au făcut din poliţstul de la Circulaţie un personaj foarte apreciat şi urmărit de internauţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

De aici şi până la publicarea unei cărţi nu a mai fost decât un pas, pe care Marian Godină l-a şi făcut, semnând un contract cu editura Curtea Veche. Pe 23 februarie, cartea sa, „Flash-uri din sens opus”, va aărea pe piaţă, cu autograful în original al simpaticului poliţit, care între timp s-a confuntat cu părerile mai mult decât critice ale şefilor lui, care i-au cerut inclusiv să îşi închidă pagina de Facebook unde posta întâmplări prin care a trecut.

 În avanpremieră, Adevărul vă prezintă fragmente din cartea în curs de apariţie a poliţistului Marian Godină, prin amabilitatea editurii Curtea Veche.

TROMPA LUI DOREL

 
„Un om inteligent nu te va şicana niciodată în trafic, cel puţin nu intenţionat. Poate greşi, poate fi o clipă de neatenţie sau orice alt motiv. Omul deştept te va face să înţelegi că îşi cere scuze, va pune în funcţiune avariile, te va saluta (fără să ridice ambele mâini de pe volan, că iar naştem polemici). Ce avem de făcut, atunci când ne şicanează cineva în trafic? Am stabilit încă din prima frază că omul e prost. Acum avem variante: să-i arătăm că suntem la fel ca el sau chiar că-l întrecem. Dacă alegem varianta asta, putem să-i frânăm brusc în faţă, să claxonăm, să-i arătăm vreun deget, să deschidem geamul şi să-l scuipăm ori să aruncăm spre el cu vreun obiect nefolositor de prin maşină. Putem încerca să-l blocăm, iar după ce îl determinăm să oprească, să coborâm la el. Atenţie, la momentul ăsta, ştim despre el doar că e prost. S-ar putea să aflăm însă şi alte lucruri: că e un luptător de K1 uşor iritat, vreun boxer cam nervos ori poate genul
de şofer care are obiceiul să conducă având o sabie lângă el…
 
Din fericire, mai avem o variantă disponibilă. Să-l ignorăm, eventual chiar să ne cerem noi scuze şi să-l salutăm pe bizon. În cele mai multe cazuri, asta îl face pe berbec să cedeze şi s-o ia ca pe o victorie. Deşi noi ştim deja că e prost, el nu ştie asta, aşa că orice mod de a-l face să înţeleagă că nu are dreptate ar fi o risipă de energie. Am făcut această introducere, amintindu-mi de un accident rutier.
 
Un A6 făcut zob şi o 1310 praf. Câţiva stâlpişori metalici culcaţi la pământ. Mulţimea de curioşi era prezentă. Protagonişti: un om la 40 de ani, îmbrăcat bine, cu un tricou roz, mulat pe burtă, geacă faină cu glugă şi blăniţă, lanţ galben la gât. Nu se vedea de geacă, dar aş fi băgat mâna-n foc că pe spatele tricoului era imprimată o sumă de bani, în dolari, desigur. După cum aţi realizat, era şoferul de A6.
 
În colţul celălalt al ringului, era Dorel. Îmbrăcat modest, cu nişte blugi moşcoşi şi cu ţigară-n gură. Mirosea a benzină şi avea mâinile murdare. Cine a avut 1310 ştie că se întâmplă des să ajungi acasă mirosind a benzină şi cu mâinile murdare, asta dacă nu cumva foloseaţi mănuşi când scoteaţi jiclorul pentru a sulfa în el. Fiindcă, deh… benzină proastă. Am calmat spiritele, ne-am lămurit că nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale şi am încercat să ne facem o idee despre ce se întâmplase.
 
— Ce să se-ntâmple? Mergeam liniştit pe banda doi, când a venit ăsta, cu rabla lui, drept în mine şi m-a împins în stâlpi. Maşina mea e varză şi mâine avea programare la RAR, să-i fac autentificarea, abia
am luat-o.
— Lasă, bă, că şi a mea era programată la RABLA. Ce le mai duc acum? Îmi dai tu alt voucher? Găsisem
să-l dau cu douăj de milioane. Acum mai iau pula!
— Vă rog să vorbiţi frumos şi pe rând.
— Eu v-am zis ce am avut de zis. Oricum o să vină şi avocatul meu, apare imediat. L-am sunat şi i-am zis ce-am făcut.
— Sună-l şi pe tac-tu şi spune-i că mai bine făcea una mică, în loc să facă un prost.
I-am atras încă o dată atenţia lui Dorel să vorbească frumos.
— Păi, mă enervează ăsta cu avocatul lui cu tot. Vă zic eu ce-a fost, mie nu-mi trebuie avocat şi nici nu sun pe nimeni. Oricum dracu’ ştie pe unde mi-a sărit telefonul ăla, şi-aşa era un râci. Maşina asta o duceam poimâine la programul ăla rabla, să iau şi eu ceva pe ea. În seara asta, am zis să mai dau o tură, aşa, de control. Am ajuns la semafor şi am dat de boul ăsta, eram în paralel cu el. Ambalam maşina că o găsise dracii şi nu stătea la ralanti nici s-o fuţi.
— Vorbeşte frumos !
— Mă scuzaţi. No… Eu ambalam maşina că nu stătea la ralanti nici s-o… aşa… iar prostul ăla rânjea fasolea la mine. Normal că m-au luat dracii. Când s-a făcut verde, i-am luat faţa. Nu ştiu cum să vă zic frumos, eu aşa vorbesc… am făcut şi ceva facultate vreo câţiva ani şi, no… acolo aşa se vorbeşte.
— Spune cu vorbele tale, dar fără să înjuri.
— Ce să mai, frate, am plecat de la semafor bine, l-am lăchit rău, i-am dat ceaţă la nepot, ştii cum s-a dus dăcioara mea? Mai că nu-mi mai venea s-o dau. 
 
Fraierul a văzut că i-am dat cu umilire şi s-a umflat la mine. M-a depăşit şi când a ajuns în faţa mea a pus frână brusc. Noroc că am reflexe bune, am făcut trei-patru pedale şi am oprit exact la ţanc. Mi-a făcut aşa tot drumul. Am prins momentu’ şi m-am băgat să-l depăşesc. Chiar voiam să mă duc în treaba mea, să-l las pe fraier, dar când am ajuns în dreptul lui, sclăvoiul a deschis geamul şi mi-a arătat… Cum se zice? Să nu ziceţi că iar vorbesc urât…
— Ţi-a arătat semne obscene…
— Aşa, aşa… Mi-a arătat semne d-ălea… obscene. Nu era ăsta bai… hai, că îmi arăţi muie… nu mă supăr, dar când l-am auzit că-şi bagă pula-n mama... mi-am luat foc rău. Toate până la mama. Am văzut negru în faţa ochilor şi am tras cât am putut dreapta de volan. Când i-am futut una, drept în stâlpii ăia s-a înfipt, cât e maşina lui de balenă.
— Şi dacă erau pietoni pe trotuar?
— Eee… păi, băi, Gimmy Trancan, tu crezi că ninge pe mine? M-am gândit la asta înainte şi m-am uitat să văd dacă e careva. M-am gândit până şi la prostan, ştiam că nu păţeşte nici pe dracu’, că are airbag-uri, alea alea… suntem dotaţi.
— Dar la tine te-ai gândit?
— Logic! Eu m-am ţinut de volan cât am putut, nu vezi că n-am nicio zgârietură? Le am pe ăstea de pe mâini doar, le zice şmenuri, le-am făcut la zbârnă.
— Alcool ai băut?
— Am băgat două păhărele, cât să-mi reglez jocul din volan, recunosc. Oricum, îmi pui ţâţa aia în gură, la ce să mănânc borş?
Aici a intervenit avocatul celuilalt şofer, care ajunsese între timp:
— Ne va despăgubi asigurarea lui, dacă este băut?
Dorel începuse să râdă.
— Bă, tu eşti avocat? Păi tu eşti la fel de prost ca şi clientul tău. Io de juma de oră mănânc căcat aici că duceam maşina la Remat şi tu întrebi dacă te despăgubeşte asigurarea.
— Adică nu are asigurare?
— Ba daaaaa! Şapte asigurări are! I-am făcut la mai multe, ca să fiu sigur că te despăgubeşte pe tine. Aaa… Şi are şi d-aia casco. Casc-o tu, că ţi-o dau eu.
Deşi Dorel vorbea ca la uşa cortului şi aveai nevoie de dicţionar de termeni argotici ca să-nţelegi tot ce spunea, avocatul păstra acelaşi ton oficial.
— Nu este nicio problemă, vă vom da în judecată.
Este în regulă. Sunteţi angajat undeva?
— Am fost. Am lucrat lobonţ, dar m-au dat afară.
Nu mi-am putut abţine curiozitatea şi l-am întrebat:
— Cum adică ai lucrat lobonţ?
— Adică portar. Stăteam de pază la o firmă, dar nu cu acte.
— Şi de ce te-au dat afară?
— Să zicem că… luam prea multe goluri… înţelegi tu ce vreau să spun…
Am mers la sediu, unde am întocmit toate actele necesare, Dorel nu a fost de luat sânge, a avut alcoolemie doar de contravenţie.
După ce am terminat, am coborât cu toţii din birou. Avocatul a ţinut să-i spună încă o dată lui Dorel că-l vor da în judecată.
— Domnule avocat, vreţi să vedeţi un elefant?
Dorel şi-a întors buzunarele de la pantaloni pe dos (goale, desigur) şi acum îi atârnau până aproape de genunchi.
— Io-te elefantul! Ăstea-s urechile. Dă-mă în judecată şi o să-i vezi şi trompa!"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: