AVANPREMIERĂ „Cioran. Ultimul om liber“, de Andrei Crăciun, următorul volum din colecţia „Biografii romanţate“ a Editurii Polirom

AVANPREMIERĂ „Cioran. Ultimul om liber“, de Andrei Crăciun, următorul volum din colecţia „Biografii romanţate“ a Editurii Polirom

Andrei Crăciun, jurnalist şi scriitor                                                                              FOTO: Daniel Vrăbioiu

„Adevărul” prezintă, în avanpremieră, un fragment din  volumul „Cioran. Ultimul om liber” de Andrei Crăciun, în curs de apariţie în colecţia „Biografii romanţate” a Editurii Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Avea cinci ani şi se juca în marginea ţintirimului cu craniile morţilor şi se simţea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i‑a fost, cu anii, cu desăvîrşire interzis. Domnul Cioran privea Sena şi se simţea Iov. Cînd venise la Paris, se consolase cu ideea că va veni o zi în care îşi va zbura creierii. Bărbaţii adevăraţi se împuşcă în cap, nu în inimă. Bărbaţii adevăraţi nu iau pastile, bărbaţii adevăraţi nu se otrăvesc. Bărbaţii adevăraţi nu se spînzură. Bărbaţii adevăraţi nu sar pe geam de la etajul nouă, bărbaţii adevăraţi nu se aruncă în faţa trenurilor, ca Anna Karenina, bărbaţii adevăraţi nu îşi taie venele.

Iată însă că în domnul Cioran crescu o poftă îngrozitoare să sară în Sena, ca un poet, să moară înecat în această apă puturoasă, care curgea indecent prin tot Parisul. Şi doar spectacolul grotesc al unei morţi cu public îl făcu să‑şi reprime pofta.”

-FRAGMENT-

„Iar pentru a înţelege ce anume au să-şi spună aceşti doi oameni, sunt câteva lucruri pe care ar fi bine să le ştim: domnul Sábato vine la Paris tocmai din Argentina, dumnealui este mezinul unei familii în care a avut zece fraţi care au trăit.
Aţi putea spune că atunci când ai atâţia copii e greu să faci o ierarhie între ei, dar nu e chiar aşa.
Mama domnului Sábato a avut un preferat: primul născut înaintea lui Ernesto. Îl botezase tot Ernesto, iar de moartea lui prematură ea nu s-a vindecat niciodată.
Domnul Sábato a fost născut ca să consoleze, ca să aline, ca să vindece o rană, dar rana aceasta nu s-a vindecat. El s-a născut pentru a suferi.
Cu toate acestea, când şi când, evada din tirania mamei, iar atunci se dovedea sadic. Înţepa ochii puilor de pisică şi ochii puilor păsărilor cu un cui ruginit. Unul dintre capitolele importante din opera dumnealui se va numi Raport despre orbi. Domnul Sábato va muri orb, la o sută de ani şi, uneori, o ştie deja.
Domnul Sábato a fost comunist şi s-a vindecat de comunism, dar nu şi de utopie etică, domnul Sábato, un Don Quijote pierdut în secolul XX, chiar credea că omul se poate vindeca de nedreptate pe pământ – imaginaţi-vă, câtă naivitate!
Domnul Sábato a fost suprarealist şi s-a vindecat de suprarealism, dar nu şi de credinţa în puterea viselor, mai ales a celor negre. Domnul Sábato a fost om de ştiinţă, dar a iubit mai mult iraţionalul.
Domnul Sábato era, şi în după-amiaza aceea de la Paris, un umanist, singura etichetă care nu-l strângea, iar din condiţia dumnealui de umanist era totuşi obligat să creadă în oameni, mai ales în cei tineri.
Domnul Cioran, pe de altă parte, nu putea să credă în oameni, poate doar puţin în Bach, dar Bach oricum a fost un sfânt.
Bineînţeles că dumnealui nu putea să creadă nici măcar în Dumnezeu, ceea ce i-a provocat câteva neplăceri în prima parte a vieţii, mai ales că s-a născut fiu de preot, într-o familie în care bărbaţii erau, totuşi, condamnaţi să ajungă preoţi, dacă nu nebuni.
Domnul Cioran a venit la Paris din cealaltă parte a lumii, mai exact de acolo de unde se sfârşeşte lumea şi stau să înceapă Balcanii.
Domnul Cioran s-a născut în Transilvania, într-un sat care se numeşte Răşinari. Iar Răşinarii erau, pe atunci, la naşterea sa, în Imperiul Austro-Ungar, aproape de graniţa lui cu Regatul României.
Domnul Cioran a avut o soră mai mare şi un frate mai mic, Virginia şi Relu, iar copilăria i s-a sfârşit chiar cu smulgerea din acel paradis fără gardieni. 
Cioran, care pe atunci era numai Emiluţ sau Miluţ sau Luţ sau chiar de-a dreptul Mielu, a fost obligat să părăsească Răşinarii, deci Edenul, şi să ajungă tocmai la Sibiu, pentru a-şi continua studiile.
Şi domnul Sábato, care pe atunci era numai Ernestito sau Tito, a cunoscut aceeaşi rupere din rădăcini tot în ziua în care a fost trimis să-şi continue studiile. 
Ca să se salveze, domnul Cioran avea să se consacre jocului de popice, ca să se salveze, domnul Sábato s-a îndrăgostit de perfecţiunea şi de transparenţa din matematică.” (Copyright: Editura Polirom)
 
Andrei Crăciun (n. 1983) a studiat în România, Spania şi Israel administraţie publică, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică. Din 2019 este doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati. Este poet, prozator, eseist, dramaturg şi gazetar. Se numără printre părinţii fondatori ai site-ului Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tînăr ziarist (2005), cel mai bun tînăr ziarist de cultură (2010), cel mai bun editorialist (2011) şi cel mai bun reporter din România (2012). 
 
Este tradus în italiană, spaniolă, portugheză şi neerlandeză în cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). La Editura Polirom a mai publicat poemul-roman Aleea Zorilor (2017) şi continuarea sa, Şi fericirea era obligatorie (2019).

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările