AVANPREMIERĂ  Fragmente din noul roman al lui Petre Barbu, „Marea Petrecere“

AVANPREMIERĂ  Fragmente din noul roman al lui Petre Barbu, „Marea Petrecere“

Scriitorul şi ziaristul Petre Barbu (52 de ani).   Foto: Adevărul

Romanul „.Marea Petrecere“ de Petre Barbu a apărut anul acesta la Editura Cartea Românească.  În 2003, scriitorul şi ziaristul în vârstă de 52 de ani a obţinut premiul „Cea mai bună piesă românească a anului“  – UNITER cu piesa de teatru „Tatăl nostru care eşti în supermarket“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Petre Barbu a debutat editorial cu volumul de nuvele „Tricoul portocaliu fără număr de concurs“ (1993). Printre volumele publicate se mai numără romanele „Dumnezeu binecuvântează America“ (1995), „Ultima tresărire a submarinului legionar“ (1998), „Blazare“ (2005), volumul „Teatru“ (2003) şi cartea de schiţe şi nuvele „Până la capătul liniei“ (2012).  
 
„Marea petrecere“ este un roman de dragoste, care prezintă povestea eşecului existenţial al unei familii din România, pe care nu o leagă iubirea, ci suferinţa generată de o boală fără scăpare. 
 
FRAGMENTE
 
Bolozan ridică bărbia, ca şi cum abia acum i-a observat pe cei doi: domnilor, cu ce vă pot ajuta? Criminalul îşi mişcă degetele:
– Ce faci, bărbosule? 
Bolozan îl priveşte, dar nu-i răspunde. 
Îmi place barba ta, bărbosule!
 
Această voce libidinoasă îmi întunecă mintea. Îl văd cum se ridică şi se aşază cu fundul pe măsuţă, cum îşi întinde mâinile şi îşi trece degetele prin barba lui Bolozan, tunsă după modelul căpitanului Anton Lupan, din serialul copilăriei noastre, „Toate pânzele sus!”. Îi mângâie barba şi Bolozan îl lasă. Faza asta am mai văzut-o, băi, tată! Am mai văzut-o! Ştiu cine-i criminalul! Îmi amintesc: e derbedeul care s-a aşezat la masa noastră, a mea şi-a lui Bolozan, la restaurantul Pescarul, pe faleza Dunării, în urmă cu 25 de ani. Ba nu, în urmă cu... Nu sunt în stare să mai socotesc anii, dar l-am recunoscut, băi, tată! S-a întâmplat în ziua în care te-am bătut, după ce te-am lăsat într-o baltă de sânge, în mijlocul sufrageriei... Îmi cobor genunchii şi pantofii mi se lipesc în balta de sânge. Şi mâinile mele sunt pătate de sânge... După ce te-am bătut, băi, tată, mi-am spălat mâinile la chiuveta din bucătărie (...)
 
Mama învârtea cu lingura într-o oală cu mâncare pe aragaz. Mirosul fierturii mi-a întors stomacul pe dos. Dar n-am vomitat. Am ieşit din casă cu gândul să fug. Aveam atunci un loc în care să mă ascund. Abia terminasem facultatea şi luasem repartiţia de inginer-stagiar la fabrica de râşniţe şi aspiratoare din Curtea de Argeş. Acolo trebuia să fug. Până să-mi plece trenul mai aveam vreo două ore şi l-am sunat pe Bolozan, la biroul său de mâncător de rahat de la Comitetul judeţean UTC. Mi-a dat întâlnire la restaurantul Pescarul. Am venit înaintea lui. Cred că era trecut de ora trei după-amiaza. Restaurantul era pustiu. Mintea mea era pustie. Bolozan s-a aşezat la masă şi a vrut să comande ceva de mâncare. Greaţa îmi strângea stomacul. Am luat o vodcă. I-am povestit cum te-am bătut, băi, tată! Cum te-am lăsat în nesimţire, cu borşul pe faţă. Şi prietenul meu mi-a spus că sunt un păcătos pentru că mi-am bătut părintele care m-a făcut, care m-a crescut, care m-a ţinut în facultate şi care m-a făcut inginer. Încă puţin şi tovarăşul secretar UTC cu propaganda pe judeţ mi-ar fi dat şi un citat dintr-o cuvântare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, despre respectul şi dragostea pe care copiii trebuie să le poarte părinţilor. Copyright Editura Cartea Românească, „Marea petrecere“ de Petre Barbu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: