Protestatarii repetă obsesiv că Gabriel Chifu este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Şi ce dacă este?! Această calitate reprezintă un merit, nu un fapt reprobabil şi, oricum, nici ca merit, nici ca fapt reprobabil, nu are vreo legătură cu talentul literar evident al lui Gabriel Chifu. Ia avânt în viaţa literară de la noi în momentul de faţă un stângism, cu elemente de anarhism, constând în dispreţuirea apriorică a şefilor, a oamenilor bogaţi, a politicienilor.

Cei mai mulţi dintre cei care au semnat protestul sunt autori lipsiţi de înzestrare, cu un scris poticnit şi plictisitor, iar unii dintre ei îşi duc viaţa prin cârciumi. De ce ar conta opinia unor asemenea autori? (Şi ar mai fi ceva de spus: unii dintre ei, când au luat premii literare în mod nejustificat, NU AU PROTESTAT.)

Dar cea mai prostească reacţie este alta şi anume reacţia unui blogger, Victor Potra (Potra, nu Ponta), care declară că ar trebui chemat DNA-ul pentru a sancţiona atribuirea incorectă a premiului! În atmosfera încordată creată, era nevoie de această idee ca să mai şi râdem.

Eu manevrez, tu manevrezi

DNA-ul a devenit o instituţie aproape legendară, la care societatea românească priveşte, pe bună dreptate, cu mari speranţe. Dar aceasta nu înseamnă că poate fi chemat în ajutor ori de câte ori ne enervează alegerea făcută de un juriu.

Din juriu a făcut parte şi Nicolae Manolescu, cel mai important critic literar contemporan. Lui i se reproşează că a manevrat juriul. Dar nu e normal ca fiecare membru al juriului să încerce să-i manevreze (să-i convingă să adere la poziţia lui) pe ceilalţi membri?

Mircea Martin, preşedintele juriului, a tăcut impenetrabil. Abia după ce s-a declanşat scandalul, a declarat, scâncind, că s-a făcut un abuz, că el n-are nicio vină etc. Dar de ce nu s-a opus, în calitatea lui de măreţ preşedinte al juriului, chiar atunci când s-a săvârşit presupusul abuz?


Rugăminte neobişnuită

Sunt de o viaţă întreagă critic literar, iar aceasta înseamnă că sunt un juriu format dintr-un singur om. Asupra unui critic literar (ca şi asupra unui juriu) se fac mari presiuni, în forme uneori surprinzătoare. Am să dau un exemplu. Multă vreme am urmărit evoluţia unui tânăr excepţional înzestrat, care la 15 ani citise deja mii de cărţi şi cunoştea toate literaturile lumii. După terminarea liceului s-a înscris la o facultate umanistă din Bucureşti. Într-o bună zi mi-a dat un telefon:

− Domnule Alex. Ştefănescu, ştiţi, eu sunt încă virgin...

− Nu e ceva grav, i-am răspuns eu.

− Vreau totuşi să mă culc şi eu cu o femeie. Nu sunt obsedat, dar am nevoie de experienţa asta ca să înţeleg mai bine unele cărţi.

− Şi eu... cu ce pot să te ajut?

Trafic de influenţă

− Lângă mine se află o colegă, care scrie versuri. Mi-a spus că se culcă cu mine dacă îi aranjez o întâlnire cu dv., ca să vă ceară părerea despre scrisul ei. Azi e vineri. Dacă vă întâlniţi cu ea sâmbătă, duminică voi fi în pat cu ea.

− Nu pot sâmbătă, i-am spus eu. Dar marţi o aştept la o cafea la restaurantul X.

Tânărul meu prieten a consultat-o, dar ea n-a fost de acord. I-a spus că în cazul ăsta urmează să se culce cu el abia miercuri.

Marţi m-am întâlnit cu fata la restaurant. I-am citit versurile pe loc, erau rechizitorii sarcastice la adresa umanităţii. I-am spus că scrie bine, dar că se repetă. Câteva poeme i le-am analizat vers cu vers. Mi-a mulţumit şi a plecat.

Miercuri am stat toată ziua cu inima strânsă. Nu fusesem prea sever? Se va mai simţi obligată să se ţină de cuvânt?

Joi mi-a telefonat tânărul:

Vă mulţumesc din suflet. N-am să uit niciodată ce aţi făcut pentru mine!

Tânărul există, nu am inventat nimic, dar nu-i menţionez numele pentru ca nu cumva să fie acuzat de trafic de influenţă şi primirea de foloase necuvenite.