AUDIO Eminescu inedit, recitat de actorul Marcel Iureş

AUDIO
Eminescu inedit, recitat de actorul Marcel Iureş

Actorul Marcel Iureş Foto Adevărul

Editura Casa Radio a scos în Colecţia „Biblioteca de Poezie Românească“ un nou CD-carte, cu poeme rare ale lui Mihai Eminescu, recitate de actorul Marcel Iureş.

Pe CD se găsesc „Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute“, restituite de Petru Creţia, alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu.

În textul său de prezentare, intitulat „Predoslovie la o carte audio“, scriitorul Mircea Cărtărescu spune că, printre alţii, Perpessicius s-a ocupat de recuperarea operei poetice a lui Eminescu, iar după moartea sa, abia în 1976, printr-o colaborare dintre Academia Română şi Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost reluat acest proces. Au fost publicate alte zece volume într-un interval relativ scurt de timp: 1977-1994.

Cei doi cercetători care şi-au luat această sarcină extenuantă au fost istoricul literar D. Vatamaniuc, bun cunoscător al epocii lui Eminescu, şi filologul Petru Creţia, ajutaţi de o echipă fluctuantă de cercetători. Apariţia, în 1994, a volumului al XVI-lea (Corespondenţă şi documente) al Operelor lui Eminescu încheie, prin urmare, o muncă de jumătate de secol, spune Cărtărescu.

Petru Creţia şi-a adus o contribuţie esenţială, cea mai importantă, de fapt, din ultimii ani, alături poate doar de editarea încă unui pachet din corespondenţa poetului. Numărul 1 (82) din 1991 al revistei „Manuscriptum“ (condusă de acelaşi Petru Creţia) a fost un număr special dedicat în întregime publicării unor poezii inedite eminesciene.

Poeme mai puţin citite

Mircea Cărtărescu explică: „Numărul din „Manuscriptum” cuprinde trei secţiuni. În prima sunt publicate 24 de poezii complet inedite, despre a căror existenţă în manuscrisele eminesciene nu a avut nimeni cunoştinţă anterior. A doua secţiune cuprinde încă 16 poezii publicate recent, mai ales în 1989 şi 1990, în diverse reviste şi nereluate în nici un volum. În fine, în ultimul compartiment întâlnim 12 reconstituiri şi autonomizări, dintre care cinci inedite. În total, Petru Creţia oferă în acest număr istoric nu mai puţin de 52 de poezii necunoscute ale lui Eminescu“.

„Citind deodată întregul corpus al noilor poezii, am avut surpriza să nu văd nici o deosebire între textele celor trei secţiuni. Toate sunt de acelaşi înalt interes, toate cuprind poeme puternice, îndrăzneţe, inventive, de rară frumuseţe. Am renunţat cu greu la câteva dintre ele pentru ediţia actuală pe compact disc, şi aceasta numai datorită spaţiului de înregistrare limitat prin forţa lucrurilor“, mai spune Mircea Cărtărescu.

CD-ul „Vis“ poate fi achiziţionat de la librăria Casa Radio, care se află în foaierul central al Sălii de concerte Radio (Sala Mihail Jora), la preţul de 22 de lei sau se poate comanda de pe site-ul www.edituracasaradio.ro. CD-ul poate fi găsit şi la librăriile Humanitas, Cărtureşti, Sintagma, Bastilia ş.a.

INFO

Mihai Eminescu
Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute
restituite de Petru Creţia
alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu
în rostirea lui Marcel Iureş
Ilustraţii de Tudor Jebeleanu
Ediţia a II-a, revizuită

VIS (track 1, 2’25”)
Ms. 2262 BAR; databil: 1871-1872; reprodus după „Manuscriptum“, XXII, nr. 1(82), 1991, p. 35-37 (Secţiunea Poezii inedite).
Înregistrare inedită Radio România din 6 august 2011 (Fonoteca S.R.R / 9109).

Sumar CD

1.Vis; 2. Stele izvorăsc pe ceruri; 3. Norii se desfac în două; 4. Păduri sunt risipite; 5. Unde-n sălcii argintoase; 6. O poveste; 7. O umbră e fiinţa-i; 8. Şi răsună printre papuri; 9. S-oglindă în lacul; 10. E trist ca nimeni să te ştie; 11. O, rămâi, rămâi cu bine; 12. O, Saturn; 13. Săracă-i a ta limbă; 14. Întrebi o soră;

15. Câte nopţi eu cugetat-am; 16. Moarte, înger cu-aripi negre; 17. Căci eterne sunt ale lumii toate; 18. Sunetul păcii; 19. Zburam; 20. Şi era ploaie cu senin; 21. Valuri lungi de flori albastre; 22. Dormi, dormi; 23. A vieţii rădăcină e minciuna; 24. Odă către Napoleon;

25. Un Phoenix e o pasăre’n vechime; 26. Floare de tei; 27. Luceafărul [versiunea maximală a vorbirii Demiurgului]; 28. Muşatin; 29. De ce regina nopţilor; 30. O stea în reci nemărginiri; 31. Aceeaşi moarte; 32. Mircea Cărtărescu: Din Predoslovie la o carte audio
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: