Astăzi are loc lansarea antologiei de poeme „Lomografii“, semnată de Ioana Nicolaie

Astăzi are loc lansarea antologiei de poeme „Lomografii“, semnată de Ioana Nicolaie

Scriitoarea Ioana Nicolaie a debutat editorial cu volumul de versuri „Poză retuşată”, la Editura Cartea Românească, în 2000. Foto: Arhiva personală

Joi, 23 iulie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu va avea loc lansarea volumului de poeme „Lomografii“ de Ioana Nicolaie (41 de ani). La eveniment vor participa, alături de autoare, Angelo Mitchievici, Marius Chivu şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

Ştiri pe aceeaşi temă

Volumul de versuri „Lomografii“, apărut de curând la Editura Humanitas, cuprinde poeme din mai  multe lucrări anterioare ale autoarei: „Poză retuşată“ (2000), „Nordul“ (2002), „Credinţa“ (2003) şi „Autoimun“ (2013). 
 
„Cărţile mele de versuri sunt poveşti. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, deşi formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. În «Poză retuşată» am încercat să fixez contorsiunile unei poveşti de dragoste, în «Nordul» am vorbit despre copilărie, şi traumă, şi sentimentul de minoritar în ultimul deceniu de comunism, în «Credinţa» am încercat să-mi înţeleg mai bine trecutul faulknerian şi convulsiv, iar în «Autoimun» am vorbit despre boală, maturitate şi implacabil. Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subîntinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de făcut. Am operat totuşi o selecţie pe primul volum, căruia i-am adăugat şi câteva texte inedite, pe când «Autoimun», de pildă, este inclus integral. Celelalte două cărţi reiau antologia «Cenotaf», apărută în anul 2006“, scrie Ioana Nicolaie pentru prezentarea de pe coperta volumului.  
 „O poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligentă, profundă, seducătoare şi prietenoasă“, consemnează scriitorul şi cronicarul Marius Chivu. 
„Poză peisaj“ din volumul „Poză retuşată“
 
În dimineaţa galbenă                                              
cartonaşul de puzzle pe care eşti
s-a zdrenţuit, eu singură am rămas 
în celălalt capăt de Bucureşti,
 
singură-n filmul foto voalat,
singură ghemuită lângă telefonul 
din care uneori apari
e adevărat că rar şi numai atunci
când eşti sigur că ai un motiv greu
să ridici receptorul 
azi nu se va întâmpla
 
m-am gândit mult prea mult 
cum să îmbrac seara ce nu va mai fi
aşa cum am crezut-o
deloc nu va fi
 
pe ecranul tv 
iau pagini la rând
până lângă coperta 
în care dorm şi trăiesc alături de poza ta
 
dar nu scap de tristeţea de-a nu face totul, 
de-a nu mă trăda…
căci tu încă nu ştii cum asfaltul din faţa
blocului
ţi-a împrumutat vocea.  Copyright Editura Humanitas
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările