„Arhitectul G. M. Cantacuzino, în dosarele Securităţii“, un volum publicat în Colecţia Aristocărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
G.M . Cantacuzino (1899-1960)
G.M . Cantacuzino (1899-1960)

Volumul "Ahitectul G. M. Cantacuzino, în dosarele Securităţii", ediţie îngrijită de Vlad Mitric-Ciupe, a fost publicat de Editura Vremea în Colecţia Aristocărţi. George Matei Cantacuzino, un artist total, pe care Matila Ghyka îl considera „om al Renaşterii în secolul al XX-lea”, nu putea să adere la realismul socialist, o expresie a unei ideologii pe care azi o putem defini azi reacţionară, în sensul cel mai complet al termenului.

În 1899 se năştea la Viena, George Matei Cantacuzino, fiul lui N. B. Cantacuzino si al Marcelei Bibescu, nepoata de fiu a Domnitorului Gh. Bibescu. Tatal viitorului arhitect fusese mutat la Viena inca in 1895 ca secretar clasa a II-a al misiunii romane din capitala Imperiului habsburgic. N. B. Cantacuzino se inrudea, indirect, cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. „Voda si tata – avea sa scrie N. B. Cantacuzino – erau inruditi prin alianta caci Elena Doamna, nascuta Rosetti – Solesco era vara primara a tatei si chiar a mamei mele, nascuta Rosetti – Balanescu.” Despre bunicul său, Nicolae Canta – Mare Logofat pe timpul domnului Mihai Sturdza – N. B. Cantacuzino îşi amintea ca de un om înzestrat şi foarte cultivat, care atrăsese atenţia prin calităţile lui împaratului Franz Josef. Cu prilejul unei audienţe la împarat, acesta îi va spune:

„Deşi este tare mult de atunci, am păstrat amintirea Prinţului Cantacuzino ca a unui om foarte distins şi convorbirea noastră mi-a rămas întipărită în minte. Am fost foarte mirat şi impresionat de aceste cuvinte măgulitoare şi putin dispus a da un titlu de nobleţe coborâtorilor familiilor noastre domnitoare ” (N. B. Cantacuzino: Amintirile unui diplomat român).

Atât prin filiera paterna sau materna, cât şi, mai târziu, prin aceea din partea soţiei, G. M. Cantacuzino se mai inrudea, direct sau indirect, cu o serie de personalitati ca Martha Bibescu, Anne de Noailles, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbey, Nicolae Ghika-Budesti, Gheorghe Bals, cu pictorii Theodor Pallady, Puvis de Chavannes, Theodore Chasseriau etc. G. M. Cantacuzino a locuit la Viena până în 1909, când tatăl său este chemat în ţară şi numit, pentru scurt timp, secretar general în Ministerul de Externe.

Pentru George Matei Cantacuzino, utopia realismului socialist nu se transformă ea însăşi în realitate. Basmul nu devine o realitate, după cum ireale sunt şi pseudo-„metodele ştiinţifice în practica arhitectului”, cu scopul mărturisit de a transforma arhitectul, dintr-o persoană creatoare având un raport „artizanal” cu clientul, într-un profesionist care trebuie să înmănuncheze calităţile şi virtuţile sociologului, omului politic şi ale tehnicianului, precum şi pentru formularea de noi programe funcţionale, noi forme tipologice şi noi principii de viaţă colectivă ce se doreau tipic-specifice, caracteristice pentru noua societate socialistă.
Alături de extraordinara mărturie a „dosarului”, sau mai bine spus a filelor „dosarelor” constatatoare şi incriminatoare din punctul de vedere al autorităţilor, ar trebui poate adunate şi alte „dosare” care să cuprindă mărturiile celor – pe zi ce trece mai puţini – care l-au cunoscut direct – sarcină într-adevăr
cvasi-imposibilă astăzi.

Pe 1 noiembrie 1960 G.M.Cantacuzino s-a stins din viaţă la Iaşi, fiind înmormântat la cimitirul Eternitatea. Meşterii care lucrasera piatra la palatul Mitropoliei i-au ridicat crucea de pe mormint.

CARTE
Ahitectul G. M. Cantacuzino, în dosarele Securităţii

ediţie îngrijită de Vlad Mitric-Ciupe, publicată de Editura Vremea

Prezentare de Sorin Vasilescu

coperta G.M Cantacuzino

Acest studiu al arhitectului Vlad Mitric-Ciupe, Arhitectul G.M. Cantacuzino în dosarele Securităţii, poate fi considerat o organică continuare, abordată la alt nivel, a unor opusuri care au devenit de referinţă în literatura de specialitate: Arhitecţii români şi detenţia politică 1945-1964. Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională, Arhitecţi în recluziune, În numele tatălui. Supravieţuire şi integrare socioprofesională în familiile arhitecţilor foşti deţinuţi politici din România comunistă, îngrijirea memoriilor arhitectului Jean Schafhütl – deportat în U.R.S.S.
Aceste studii sunt produsul interesului particular al editorului pentru descifrarea mecanismelor care au martirizat atâtea trupuri şi conştiinţe, fără să fie simple înşiruiri de fişe ale celor care au pătimit în sinistra perioadă care a înlocuit dragostea cu ura, fie ea de clasă, fie de rasă, şi nici o simplă prezentare a destinelor unor oameni născuţi şi formaţi în normalitate şi care au fost obligaţi să trăiască  şi să activeze într-o lume anormală.
În afara valorii strict documentare, studiul Arhitectul  G.M. Cantacuzino în dosarele Securităţii ne dezvăluie unul dintre cele mai traumatizante aspecte ale lumii totalitare, în care individul metamorfozat în mulţime îşi pierde individualitatea devenind, înainte de toate, exponent al unei clase şi, în funcţie de casta în care a fost definitiv categorisit, va fi tratat cu diferite instrumente şi în diferite moduri, terorizat, urmări  permanent, acuzat de ceea ce a făcut sau nu şi pedepsit mai degrabă pentru ce ar fi putut să facă, prin moartea civilă, privaţiunea de libertate sau, ultima ratio, prin moarte, în conformitate cu principiul lui Stalin: Dispare omul, dispar problemele. Şi George Matei Cantacuzino, nobila şi rafinata figură a intelectualităţii româneşti interbelice, a beneficiat din plin de tratamentele pe care pleonasticul regim de „democraţie populară” le-a aplicat ferm şi nenuanţat „duşmanilor poporului”, fie ei  reali, imaginari sau potenţiali.
Drama lui George Matei Cantacuzino – confirmată ştiinţific de documentele descoperite, analizate şi ordonate de editor – este semnificativă pentru perioada cea mai tulbure, cea mai traumatizantă şi cea mai criminală a istoriei noastre, în care unui grupuscul – anaţional şi antinaţional impus şi copios susţinut de către ocupantul sovietic – i s-a oferit puterea pe care, de la bun început, a exercitat-o prin teroare.
În aceste condiţii, viaţa, atât cea personală, cât şi cea profesională a omului de cultură ce a fost George Matei Cantacuzino, a fost iremediabil distrusă, cu consecinţe majore pentru cultura noastră naţională, cultură care urma a-şi pierde specificul, fiind siluită după principiile realismului socialist, expresie a unicei ideologii ştiinţifice: materialismul dialectic şi istoric promovat şi impus tuturor ţărilor lagărului socialist de către Moscova. (Copyright Editura Vremea)



 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite