Pentru ca Arabella McIntyre – Brown a gasit secretul fericirii în simplitatea traiului rural din Transilvania şi-a scris povestea cu pasiune, talent şi stări contradictorii, într-o manieră atât de autentică, încât topeşte chiar şi inimile românilor. Întreaga aventură a stabilirii ei în România se află în cartea „Din Liverpool în Carpaţi”, care va fi lansată anul acesta, la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Editurii ALL. Până atunci, află cum este viaţa în Măgura, văzută prin ochii englezoaicei îndrăgostite de România!

Blogger Adevarul.ro: Cu Transilvania aţi avut o relaţie de dragoste la prima vedere. Au trecut 6 ani de când locuiţi în România şi 10 de când aţi venit prima dată aici. Ce s-a schimbat în percepţia pe care o aveţi asupra acestor locuri şi ce a rămas la fel?

Încă sunt îndrăgostită! Iniţial am ales satul Măgura, nu ţara! Dar pe măsură ce a trecut timpul şi am putut să vizitez mai multe regiuni, să cunosc mă mulţi oameni, să-mi fac prieteni, am ajuns să iubesc România cu totul.

Am tendinţa de a intra în defensivă când aud pe unii şi pe alţii că se plâng de această ţară sau de poporul român, ori când îi văd plictisiţi dacă le vorbesc despre calităţile evidente ale ţării şi ale românilor… Sunt anumite lucruri care mă scot din minţi la România, dar toate ţările pe care le-am vizitat, sau în care am locuit, inclusiv Marea Britanie, au punctele lor slabe. Trebuie să spun că atunci când există situaţii care te scot din minţi, înseamnă că-ţi pasă!

Toţi prietenii mei din alte ţări, care m-au vizitat în România, au fost surprinşi şi fermecaţi de această ţară; au rămas cu imaginea românilor prietenoşi cu străinii, bucuroşi să te întâmpine cu braţele deschise, să-şi facă prieteni noi. Iar ţara, un colţ de paradis!

Cum arată o zi banală din viaţă unui scriitor englez stabilit în Transilvania, România?

Pentru că trăiesc la ţară, felul în care îmi petrec ziua depinde mult de vremea de afară. În general, începe cu un mic-dejun pentru cele patru pisici ale mele şi pentru câine; apoi iau şi eu micul-dejun în timp ce ascult radio BBC online. Iarna, după masa de dimineaţă urmează drumul spre magazia de lemne; uneori trebuie să îndepărtez zăpada care blochează uşa şi să deszăpezesc cărarea, iau lemnele şi aprind focul în sobă, in camera unde lucrez. Aici nu există încălzire centralizată. În intervalul mai-octombrie, de obicei, soba rămâne nefolosită, iar eu îmi iau micul-dejun afară, în plin soare. După această activitate energizantă, merg direct la computer; verific e-mailurile şi mesajele de pe Facebook, şi încerc să nu mă pierd pe Facebook mai mult de 5 minute, dar de cele mai multe ori nu reuşesc, cedez atât de uşor! Apoi, depinde… Nu am niciun fel de rutină, iar acest lucru este cel mai frumos, dar în egală măsură şi cel mai rău lucru din viaţa unui scriitor freelancer. Mă pot apuca, de exemplu, de editarea unui text în limba engleză, precum comunicatele de presă pentru diverşi clienţi corporate, care au nevoie de o comunicare într-o engleză perfectă din punct de vedere stilistic şi gramatical. Această este o muncă foarte plăcută, toţi clienţii mei sunt minunaţi şi iubesc procesul de editare care îmi ia mult mai puţin timp decât scrisul efectiv. 

Când este cald afară, iau prânzul în curte, cu priveliştea Piatra Craiului în fundal, apoi lucrez la blogurile personale, arunc o privire pe Facebook, sau încep să scriu. Am în plan o carte pentru copii, un roman politist şi o carte despre cum să faci faţă singurătăţii. Prea multe! Dacă sunt inspirată, scriu pana noaptea târziu. Apoi pic epuizată de oboseală şi am, de obicei, un somn foarte odihnitor, dacă nu îl apucă  pe câine lătratul din cauza vreunui urs sau vreunui mistreţ care se apropie prea mult de casă. Când am musafiri, gătesc pentru ei, discutăm şi ne amuzăm la cină, ne uităm la un film sau jucăm cărţi. Dar îmi plac şi serile în care sunt singură. Am timp să citesc şi uneori ascult dramatizări la BBC.

Cea mai recentă carte pe care aţi scris-o, „Din Liverpool în Carpaţi” este o declaraţie de dragoste faţă de aceste locuri, dar este şi povestea redescoperirii de sine. Care sunt lecţiile învăţate în România?

Prima lecţie este că poţi începe o nouă viaţă după 50 de ani, că schimbarea este pozitivă, chiar dacă vine cu multe provocări. Am învăţat să depăşesc anumite frici şi să renunţ la nostalgii pentru lucruri fără miză; am învăţat că a trăi singur este într-adevăr minunat, când descoperi că nu este acelaşi lucru cu a te simţi singur.

Ce faceţi când va este dor de Anglia?

Este un moment special, în aprilie, când mi-aş dori să fiu în Anglia. La finalul lunii aprilie, pădurile de stejar şi de fag sunt pline de un covor de Bluebells, nişte flori speciale, un fel de ghiocei albaştri, a căror imagine o port mereu în suflet. Dar unul dintre motivele pentru care iubesc Măgura este că seamănă cu West Sussex, locul unde m-am născut. De aceea, pot spune că această este „o casă, de acasă”.

Aţi lăsat în urmă prieteni de-o viaţă. Cum compensaţi această pierdere? Aveţi prieteni în România?

Am mai mulţi prieteni decât merit, e cert! Cei mai mulţi dintre prietenii mei sunt români, doar puţini sunt expaţi britanici. Întotdeauna am avut prieteni în diverse locuri din lume, dar nu am fost genul de persoană care să-şi dorească să trăiască într-o comunitate de expaţi. Sigur, îmi lipsesc prietenii din Marea Britanie şi familia, dar îi vizitez, sau vin ei în vizită aici, menţinem legătura pe Facebook, email şi prin Skype. Tehnologia mă enervează adesea, dar ne oferă un avantaj teribil, pentru că scurtează distanţele şi transformă lumea un loc micuţ.

În satele româneşti, femeile gătesc. Aţi învăţat să gătiţi româneşte? Care este mâncarea românească preferată?

Mâncărurile româneşti necesită timp şi efort pentru a fi preparate, iar eu sunt destul de leneşă pentru a mă înhăma la o aşa bătaie de cap. Cu una sau două excepţii: fac zacuscă şi tocăniţă. Îmi ia ceva timp, dar sunt atât de bune încât merită tot efortul! Ador să gătesc pentru prieteni, dar prefer mâncarea vegetariana, aşa că pregătesc mâncăruri bogate şi delicioase în stil vegan.

De când m-am mutat în Măgura fac prăjituri, dulceaţă şi murături. Am o tufă imensă de soc în curte, un vişin şi un corcoduş, dar nu fac ţuică! Vişinată, da, am şi o reţetă secretă de lichior care este întotdeauna un succes!

În grădină sunt tot felul de legume, fasole şi mazăre, am plantat o mulţime de pomi fructiferi, care încep să dea roade; de exemplu, am un măr tânăr de la care am cules deja trei mere.


Cum percepeti acum povestea Contelui Dracula, ca rezident în Transilvania?

Am ştiut dintotdeauna diferenţa dintre personajul fictiv, Contele Dracula şi orice personaj instoric, real. La Londra am lucrat la producţia unui spectacol „Dracula”, după Bram Stoker, dar nu am fost niciodată un fan al ficţiunii de tip gotic. Tot ceea ce am citit despre Vlad al III-lea este fascinant, iar el este un simbol al Balcanilor, deşi nu sunt foarte sigură dacă a pus vreodată piciorul în Castelul Bran.

Care este mesajul dumneavoastră pentru românii care îşi doresc să plece în Anglia?

Britanicii nu sunt, toţi, la fel de deschişi şi de empatici precum sunt românii. Noi păstrăm distanţa până când cunoaştem omul mai bine. Dar nu suntem reci şi neprietenoşi, trebuie doar să ai răbdare cu noi. Evită, dacă poţi, Coasta de Est, unde locuiesc mulţi bigoţi. Marea Britanie este un loc plin de oameni calzi şi prietenoşi, inteligenţi şi buni, deci nu lasă câţiva ignoranţi şi fricoşi batjocoritori să-ţi lase impresia că aşa sunt toţi englezii. Mergi în Liverpool, caută pub-ul numit Peter Kavanagh, salut-o pe proprietăreasă, Rita Smith. Spune-i că Arabella te-a trimis. Vei avea parte de un călduros „bun venit” în Liverpool!