Aniversări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cultura reprezintă cel mai important obiect de export pentru România, dar este un lucru de care nu profităm întotdeauna îndeajuns. Acum câteva zile s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Ion Barbu. La toamnă se vor împlini tot atâţia de la moartea lui Sadoveanu.

2011 şi 2012 sunt ani bogaţi în aniversări. Trecute de obicei cu vederea. Am remarcat şi altădată relativa nepăsare cu care sunt tratate la noi astfel de evenimente. Cel mult, un articol sau două în limba de lemn cuvenită. În alte ţări, ele devin prilej de dezbateri, reeditări inedite documente etc., al căror sens e în general recuperator. Dar nu despre asta vreau să scriu în însemnările de faţă.

Aniversările şi comemorările sunt şi un mijloc de propagandă culturală, atât în ţară, cât şi în străinătate. Cultura reprezintă cel mai important obiect de export pentru România, lucru de care nu profităm îndeajuns. Se ştie, de exemplu, că UNESCO are o listă de aniversări, pe care fiecare stat-membru înscrie numele unor personalităţi, instituţii sau evenimente. Propunerea vine de la diferiţi actori de pe scena culturală sau ştiinţifică din ţările cu pricina, cum ar fi, în cazul României, Academia sau Uniunile de creatori. Selecţia o face un juriu numit de Secretariatul UNESCO. Urmarea este organizarea, la UNESCO sau în ţară, a unor manifestări consacrate aniversărilor, menite să creeze, cum se spune, imagine.

Dosare neconvingătoare

În realitate lucrurile nu sunt atât de simple cum par. Dificultăţile sunt de mai multe feluri. Cum scriam la început, s-ar zice că ne lipseşte cultul aniversărilor.

La fiecare doi ani, când se fac propunerile pentru alţi doi ani, adresez, în calitatea mea de ambasador pe lângă UNESCO, solicitări de propuneri, ceea ce înseamnă un scurt dosar-tip, conţinând „descrierea" personalităţii, a instituţiei ori a evenimentului şi motivarea înscrierii pe listă. Puţini sunt cei care dovedesc promptitudine în răspuns. Uneori trec toate termenele. Alteori dosarele nu sunt convingătoare. În fine, nu toate propunerile pe care le primim merită includerea pe listă.

Juriul UNESCO ne creează, la rândul lui, probleme. Uimit de unele refuzuri şi încercând să aflu cauza, am fost surprins să descopăr, bunăoară, că juriul îşi scoate informaţia de pe Wikipedia, sursă mai mult decât discutabilă. O surpriză a fost şi ceea ce s-ar putea numi un fel de politică corectă a juriului. N-au putut fi înscrise centenarele Eliade şi Cioran. Obiecţia a privit activitatea celor doi din anii '30.

Cioran, omagiat cu greu la Paris

Alte dificultăţi au fost legate de manifestările consacrate aniversaţilor. Am obţinut sprijinul Franţei de a înscrie din partea României centenarul Ionesco. Ne-am fi dorit, normal, un spectacol în Sala I de la UNESCO (1.300 de locuri) cu una din piesele lui care s-au jucat în România (în Franţa se joacă tot mai rar de la o vreme şi nu în regii memorabile). Fiica scriitorului acordă însă rar teatrelor româneşti dreptul de a pune în scenă piese ale tatălui ei şi, în nici un caz, la aniversare, în ideea că nu doreşte ca Ionesco să fie considerat scriitor român. Ne-a sărit în ajutor Matei Vişniec, care a scris o piesă inspirată din Ionesco, în care era vorba despre păţaniile unor actori români care vor să-i joace acestuia o piesă în timpul comunismului.

Nici pe Brâncuşi nu l-am putut sărbători printr-o expoziţie, date fiind costurile asigurării operelor care ar fi trebuit împrumutate, transportate şi expuse. (Expoziţia „Picasso et ses Maîtres"  a costat Grand Palais 2 miliarde de euro numai pentru asigurarea celor câteva zeci de pânze aduse din lumea întreagă. Nu puteam nici să uit calomniile de care a avut parte Odobescu atunci când, cu vreo 150 de ani în urmă, a expus la Paris „Cloşca cu puii de aur"). Am recurs la un subterfugiu. Teatrul Odeon din Bucureşti a jucat în Sala I o pantomimă şi, la Huchette, cinci schiţe dramatice ale lui Ionesco, totul sub semnul centenarului... Brâncuşi. Nu contează, s-a vorbit despre arta românească la Paris şi nu oriunde, ci într-un loc prin excelenţă cosmopolit, unde îşi dau întâlnire aproape 200 de ţări.

Multe s-ar mai putea spune despre aniversări. 

"Aniversările şi comemorările sunt şi un mijloc de propagandă culturală, atât în ţară, cât şi în străinătate. Cultura reprezintă, însă, cel mai important obiect de export pentru România."

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite