Andrei Pleşu şi nevoia de repere!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva personala
foto arhiva personala

Scrierile domnului Andrei Pleşu te invită şi te obligă la un alt tip de lectură, îţi propune un alt stil pentru că foloseşte un alt tip discurs. Îţi creează o altă stare la finalul fiecărui articol.

Eram încă studenţi şi cum căminul restrictiv nu ne permitea televizor, am început să alergăm într-o duminică seara, în plină toamnă, după un local care să ne permită să vizionăm o emisiune de cultură. În acel orăşel, duminică seara era mare plictiseală aşa că prima dată sarcina noastră nu a întâmpinat dificultăţi. Am găsit un fast-food prăpădit şi un separeu unde nimeni nu dorea vreun meci sau muzică populară şi am aşteptat cu sufletul la gură prima emisiune altfel, de fapt chiar aşa se numea Altfel cu Pleşu şi Liiceanu (la Realitatea). Am continuat şi în cealaltă săptămană şi câteva luni la rând. Deja ospătarii se obişnuiseră cu noi şi totuşi nu înţelegeau cum ne putem uita la o aşa emisiune. Pentru noi era un deliciu. Luam notiţe şi discutam idei, multe din filosofia antică. Asta era prin 2006-2007.

Mai devreme, prin primul an de facultate, descoperisem Jurnalul de la Păltiniş şi cum Păltinişul era la nici 30 de km, toată descrierea ne părea mult mai apropiată. Am urcat la Păltiniş şi vara şi iarna şi atunci când s-au împlinit 20 de ani de la devenirea dincolo de fiinţă a lui Constantin Noica. Era o ninsoare puternică şi parcă toată pădurea îşi amintea de paşii filosofului. Atunci am schiţat o primă comparaţie cu referinţe psihanalitice între tatăl-filosoful şi celălalt Noica, monahul. La Păltiniş, în acea mansardă unde apa îngheţa iarna, încă se păstrează câteva obiecte personale ale filosofului.

Ce ne-a influenţat mai mult spre acest tip de preocupări a fost îndemnul şi maieutica unora ca Ioan Ică Jr. şi Vasile Chira. Primul îl cunoscuse personal, îl frecventase pe Noica la Păltiniş şi era chiar menţionat printre paginile Jurnalului. Al doilea ne oferea săptămânal bibliografie din domeniile culturii şi ne tolera întrebările tinereţii ore-n şir. Că era o carte despre îngeri, despre exilul la Tescani sau despre isihasmul lui Scrima, că ne incita o gramatică a Ortodoxiei a tanărului Neamţu sau, chiar cu mai multă curiozitate, Ochii Beatricei. Apăruse şi Idei în Dialog a domnului H.R. Patapievici. În orice caz, pentru grupul nostru de tineri de la diferite facultăţi zilele se încheiau între biblioteca veche a Astrei şi librăria centrală Humanitas şi faptul că erai interesat de altceva decât de propriul tău domeniu nu era deloc ieşit din comun.

Aşa că vreo şase dintre noi (cam dezamăgiţi) au ales chiar din primul an de facultate întâi să audieze, iar apoi să studieze pe la alte facultăţi. Şi aşa destinul nostru s-a schimbat. Cei şase, deşi nu aveam studii de filosofie, ne-am luat licenţa pasionaţi fiecare dintre noi de câte un autor clasic. Eu devenisem fidel lui Freud, alt prieten de Kierkegaard, altul de Pascal, Platon, Dostoievksy şi ultimul de Cioran. Ăsta cu Cioran citea ca nebunul întreaga zi şi noapte, uneori se certa cu profesorii, aşa că nu ne-am mirat când ani mai târziu l-am văzut aşezat pe scaunul de la Vrei să fii miliardar în faţa lui Virgil Ianţu. L-a obligat să-i dea 250.000 de lei. Ştiu că obsedatul nostru amic cu o parte din bani tot cărţi şi-a cumpărat, de fapt a donat bibliotecii şcolii din Moldova unde ajunsese profesor. M-am folosit de această ştire când am fost invitat la un liceu industrial cu scopul de a-i motiva pe elevi să-şi continue studiile. Ce experienţă! Bănuiam că îmi vor argumenta că studiul nu aduce bani şi că ei vor să facă numaidecât bani. Bani, Bani, Bani! Aşa că mi-am început prezentarea cu fotografia colegului care era la un pas de a fi miliardar şi asta doar pentru că toată facultatea a citit cărţi, cărţi peste cărţi. Nu ştiu câţi din acea generaţie au urmat facultatea, dar îmi amintesc că din aproape 100 o singură elevă mi-a adresat o întrebare: Ai prietenă?  

Preocuparea pentru scrierile intelectualilor români contemporani era o prelungire a interesului pentru tot ceea ce însemna trăirismul prin lecturi din Cioran, Eliade, Noica, Ionescu sau Vulcănescu. Şi eram încantaţi când cineva încă amintea în scrierile sau discursurile lor de aceşti intelectuali. De aceea, urmăream ce se publica. Evident, nu deţineam telefoane mobile şi internetul era folosit cu raritate pentru consultarea bibliografică. Ce puteai să faci altceva util decat să te pierzi printre cărţi? Conferinţele şi lansările de carte parcă erau mai rare. Odată însă, cred în 2007, i-am audiat pe toţi patru: domnul Pleşu, domnul Liiceanu, domnul Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu.

Paradoxul, astăzi, la nici 15 ani de la întâmplările de mai sus, este altul: că în acelaşi oraş am început să întreb elevii de la liceul Noica despre Noica, pe cei de la Goga despre Goga şi pe cei de la Lazăr despre Gheorghe Lazăr. Răspunsurile m-au lăsat cu gura închisă. De unde atâtea pretenţii? Nu ştiau, de pildă, că Goga se născuse într-un sat apropiat numit Răşinari la 200 m de casa în care mai târziu, la 1911, se naştea Emil Cioran. Şi nici chiar nu îi interesa cultura. Sau că Noica a trăit în ultimii ani şi este înmormântat la Păltiniş. Şi astăzi când treci prin Răşinari şi întrebi unde este casa lui Cioran, te poţi trezi cu răspunsul etern valabil: care Cioran, că sunt mai mulţi în sat?

Prin povestea de mai sus nu am dorit altceva decât să arăt că în locuri din Romania au fost şi sper că încă sunt tineri şi adulţi interesaţi, pasionaţi şi preocupaţi de scrierile domnului Andrei Pleşu. Domnul Andrei Pleşu a împlinit, pe 23 august, 68 de ani. Când a atins pragul vârstei de 60 de ani, Mihai Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban au coordonat publicarea unui volum colectiv în onorem numit O filosofie a intervalului. Acum, însă, mi-aş fi dorit să citesc despre un alt volum. Poate la 70.

Andrei Pleşu influenţează generaţiile şi cultura română

Nu poţi să nu remarci că orice nouă apariţie editorială este avid aşteptată şi devorată de cititori. Chiar dacă românii sunt pe ultimele locuri în Europa la capitolul lectură, la numărul de librării, cărţile domnului Pleşu sunt de mare interes, vânzările depăşind câteva mii în câteva zile la un târg precum Gaudeamus. Pe blogul Adevărul, în fiecare zi de luni cititorii aşteaptă un nou articol, ajungând în prezent să depăşească peste 300 de articole. Pe Dilema Veche alte câteva sute. Nu este deloc uşor să scrii săptămână de săptămână şi să scrii bine, cu responsabilitate şi atenţie pentru că ştii că eşti cel mai citit de pe platformă şi apoi aspru comentat. E un efort intelectual considerabil oricât de lesne ţi-ar fi darul de a scrie.  

Toate acestea arată că domnul Pleşu exercită o influenţă asupra unor categorii de români, că este necesar şi totodată apreciat, citit, citat şi preluat ca model. Că este parte din elita românească. Chiar dacă unele articole par a fi uşor critice la adresa Bisericii Ortodoxe române, aceasta nu a ezitat să îl invite să conferenţieze în oraşele mari cu prilejul publicării cărţii despre Parabolele lui Iisus. A spart piaţa. Nu ştiu cum nu au băgat de seamă anti-ecumeniştii din nordul ţării că domnul Pleşu, cercetând în bibliotecile din Germania, a folosit în mare parte bibliografie neortodoxă, adică protestantă şi catolică, adică eretică, satanică în viziunea lor. Dar încântarea a fost că un intelectual român de mare anvergură se apleacă asupra unei teme de teologie. Şi asta a însemnat mult.

Prea puţini dintre cititori cunosc că de peste 22 de ani sute de tineri cercetători primesc burse din partea fundaţiei fondate de Andrei Pleşu şi anume Colegiul Noua Europă, o comunitate ce numără peste 500 de membri. Prea puţini cunosc preţuirea şi recunoaşterea internaţională a domniei sale: de exemplu primind titlul de doctor honoris causa din partea universităţilor din Berlin şi Freiburg, decoraţii din partea Franţei, Braziliei şi Perului sau că străinii pot citi cărţile sale traduse deja în germană, maghiară, greacă, cehă, franceză sau suedeză.

Domnul Andrei Pleşu prin scrierile sale te invită şi te obligă la un alt tip de lectură, îţi propune un alt stil pentru că foloseşte un alt tip discurs. Îţi creează o altă stare la finalul fiecărui articol. Nu te lasă indiferent. Problematizează. Deşi critic şi ironic, perdant şi paradoxal, te cucereşte şi te pune pe gânduri. Deşi abordează subiecte de actualitate, face trimiteri la valori şi idei universale. Dacă suntem ceea ce mâncăm, precum ziceau indienii, şi dacă lectura este o formă de hrană putem considera că suntem şi ceea ce citim. Şi aş prefera să mă hrănesc din scrierile domnului Pleşu.

Redau pe final fraze regăsite între primele articole pe blog. La fel de valabile şi astăzi.

Petrecem nepermis de mult timp în faţa televizoarelor pentru a urmări dezbateri „politice" bezmetice, optăm isteric, ne certăm orbeşte, alunecăm ireversibil în postura subalternă a suporterului. Asistăm, zilnic, cum oameni inteligenţi devin idioţi, oameni cu umor devin loaze sumbre, oameni cuviincioşi devin mârlani. De „libertate interioară" nici nu poate fi vorba. Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate. Investim prost şi entuziasmul, şi ura. Ce vaccin ne-ar mai putea salva?

 LA MULŢI ANI, DOMNULE ANDREI PLEŞU!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite