Andrei Pleşu, la Bookfest: „Noica nu făcea cu noi ore de naţionalism“ FOTO

Andrei Pleşu, la Bookfest: „Noica nu făcea cu noi ore de naţionalism“ FOTO

Andrei Pleşu şi Dan C. Mihăilescu, la lansarea de la Salonul de Carte Bookfest.  Foto: Medeea Stan/ Adevărul

Sâmbătă, la Bookfest, a avut loc lansarea celui mai recent volum al scriitorului Andrei Pleşu, „Nelinişti vechi şi noi“. La standul Editurii Humanitas au fost prezenţi autorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înainte de a vorbi despre noul volum al lui Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu a citit un fragment din carte: „Ceea ce sare în ochi, mai ales dacă priveşti spre vârf, este o aglomeraţie de personaje mediocre şi hrăpăreţe, care au luat ţara sub stăpânire cu o îndrăzneală iresponsabilă. Demagogi, inculţi, lacomi, siguri de sine, băşcălioşi fără haz, agresivi, triviali, situaţi comportamental între mahala şi petrecerea tovărăşească. (…) Puşcăria îi transformă oricum în scriitori de viitor. Sunt fecunzi ca nişte campioni ai literelor, produc cel puţin două studii pe an, aşa că te întrebi dacă nu cumva, de dragul ştiinţei şi al literaturii, n-ar trebui condamnaţi pe viaţă“. 
 
Dan C. Mihăilescu: „Acesta este, zic eu, un numitor sau chiar numitorul comun al cărţii de faţă, care se naşte dintr-o sfântă exasperare; nu ştiu cât de sfântă o simte autorul nostru. (…) Domnul Andrei Pleşu, care este autorul care are stilul cel mai intens pictural, cel mai sagace, cel mai percutant, cel mai vizual, cel mai rubensian stil al ideilor din literatura noastră de astăzi, îi declară lui Robert Şerban în revista «Orizont» următoarea enormitate. Ia auziţi dumneavoastră drăcărie: «Eu nu sunt un vizual. Mie mi s-a întâmplat să umblu pe stradă cu un vers în cap, mi s-a întâmplat să umblu cu o idee în cap şi cu o melodie în cap, dar cu o imagine în cap n-am umblat niciodată. Am descoperit cu ocazia asta că nu sunt predominant un tip vizual». (…) 
 
Din păcate, într-un fel, cartea asta vine pe versul lui Blaga: «Nu ştiţi că numai în lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi?». Din toată mocirla vieţii româneşti de astăzi, din toată bălăcăreala, ţăţismul, bombănismul, (...) din toate mârşăviile societăţii noastre de astăzi se nasc astfel de cărţi care au pentru mine exact rolul visului compensator din psihanaliză. Sunt cărţi care se nasc dintr-o exasperare, cum aţi observat şi textul acesta. Dar este mai mult decât atât. Dacă ar fi să găsesc o cheie pentru această carte, ar fi formula «N-am vocaţia opţiunii radicale». (…) «I-am întrebat pe elevii de liceu: Nu-i aşa că vouă şi astăzi vi se predă Eminescu sau Macedonski? Maiorescu sau Gherea? Iorga sau Lovinescu? Marin Preda sau Eugen Barbu?». Mergându-se până astăzi, când e Mircea Cărtărescu versus Norman Manea. Domnul Pleşu a spus: «De ce niciodată: şi, şi? ». Acel «şi, şi», cum bine ştim, înseamnă spiritul căldicel care nu place. Dar tot dânsul a spus că în societatea noastră, mai ales în aceşti Bucureşti îndrăciţi, dracul îşi bagă coadă continuu şi dracul e cel care bagă acest «sau, sau». Dacă admir, dincolo de orice, ceva în bunul simţ etic şi în bunul simţ estetic al acestei cărţi şi al acestei opere, admir exact această pasiune pentru coincidentia oppositorum, pentru sinteza contrariilor. Şi îmi pare rău, chiar dacă autorul vrea, nu vrea, aici este linia aceea minunantă, care pleacă de la Eminescu, care şi el era cu topirea de contrarii. Vine spre Eliade, Culianu, până la Patapievici. 
 
Apropo de vizualitate, aici o să aveţi un amestec de Bruegel, cu o carnalitate rubensiană a ideilor, cu o viziune de Bosch, din când în când. (…) Este atâta încărcătură de vitriol în modul în care vede viaţa, încât ajungi ori să ţi se întoarcă ţie răul în bine, ori să ţi se reveleze toate adevărurile. Avem texte împotriva prostiei fudule – îl ştiţi bine că are alergie la ţaţe; texte împotriva şofatului în Bucureşti; o alergie la noua boală care invadează inclusiv biserica noastră: elefantiazisul, care duce de la Catedrala Mântuirii până la Marea Moschee; avem şi cazul Vintilă Horia“.
 
Andrei Pleşu: „Cartea asta e o culegere de texte care au apărut în diverse publicaţii de-a lungul ultimilor patru-cinci ani şi ar fi ipocrit din partea mea să vă spun că am construit lucrurile printr-o trudă sistematică. Sunt texte de publicistică curentă, legate inevitabil de imediat. Imediatul ăsta este, în acelaşi timp, abundent şi, de la o vreme, previzibil şi plicticos. Cât o să mai scrii despre aceiaşi inşi, despre acelaşi tip de dispute, despre aceleaşi televiziuni, despre aceleaşi vedete? Ţi se face jenă la un moment dat să te tot învârţi în aceeaşi ambianţă, deşi încă e igienică să o faci, cred, pentru că poate obţii un efect într-un târziu. M-am hotărât, cu acordul dumneavoastră să nu fac decât să vă citesc două-trei pagini, ca să vă faceţi o idee despre ce ar putea conţine. Una e legată de ce spunea Dan C., apropo de disputa care a avut loc cu Vintilă Horia. E foarte riscant să te angajezi în disputa asta şi, de asta, încep prin a spune apăsat: nu îmi plac legionarii din două motive. Mi se pare că sunt foarte neromâneşti în declaraţiile lor – românii n-au cultul morţilor, n-au cultul eroismului, aia au musulmanii. Eu nu găsesc că e normal să construieşti o mişcare politică bazată pe încruntătură, sânge şi un juridism radical. În plus, ei, dacă ar fi făcut o mişcare spirituală, un ordin, era în regulă. (…) Dar au vrut la putere. De câte ori vrei să ajungi la putere pe cale religioasă, ajungi la stranii fenomene de fundamentalism, de exclusivism, de intoleranţă. 
Pe de altă parte, am avut un contact intens cu Constantin Noica, pe care nu pot să-l reneg, pentru că a fost decisiv pentru viaţa mea. Un scriitor celebru m-a întrebat: «Voi, ăştia din grupul de la Păltiniş, nu v-aţi distanţat de ideologia pe care maestrul vostru a îmbrăţişat-o în tinereţe?». Abia am găsit şi noi unul care să ne înveţe meserie. Şi să ne distanţăm de el? Altul n-am găsit şi era foarte bun şi nu făcea cu noi ore de naţionalism, făcea cu noi Hegel şi Platon.
Andrei Pleşu a citit câteva rânduri din volumul „Nelinişti vechi şi noi“, printre care şi un poem al lui Louis Aragon, publicat în 1931 într-o antologie făcută în URSS, „Literatura revoluţionară mondială“, pe care l-a redescoperit de curând: „Cânt hegemonia violentă a proletariatului asupra burgeziei/ Cu scopul nimicirii ei./ Strălucirea împuşcăturilor adaugă priveliştii o veselie încă necunoscută./ Sunt executaţi ingineri şi medici./ Moarte celor care primejduiesc cuceririle Revoluţiei din octombrie,/ Moarte celor care sabotează planul cincinal./ Cânt GPU-ul, trăiască GPU-ul, figură dialectică a eroismului“. 
 
„După cum vedeţi, aici sunt îndemnuri la asasinat, vă rog foarte mult, nu era vorba de simpatie“, a spus Andrei Pleşu.   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

FOTO David Muntean

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
  • FOTO David Muntean
Distribuie imaginea
citeste totul despre: