Ana Blandiana a câştigat premiul "Poetul European al Libertăţii"

Ana Blandiana a câştigat premiul

Ana Blandiana                                                           FOTO: Eduard Enea

Ana Blandiana a fost recompensată, sâmbătă seară, la Gdańsk, cu ”Premiul Poetul European al Libertăţii”, o distincţie care se acordă o dată la doi ani, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia, volumul ”Patria mea A4” fiind astfel recunoscut ca una dintre marile cărţi europene, cu vocaţia libertăţii, potrivit news.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ana Blandiana a câştigat premiul "Poet European al Libertăţii" Gdansk 2016. Imediat după cedremonie, poeta a scris, pe contul de Facebook:  "Poezia mea este un fel revoltă la ce se întamplă în lumea de azi -  Premiul Poet European al Libertăţii”.

Ana Blandiana, numele literar al Otiliei-Valeria Coman, s-a născut la Timişoara, în 25 martie 1942. Cărţile sale de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri internaţionale. În 1969, scriitoarea este recompensată cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, un an mai târziu primind Premiul pentru poezie al Academiei Române, . În 1982, primeşte Premiul Internaţional „Gottfried von Herder", la  Viena, precum şi Premiul Naţional de Poezie. Au urmat  Premiul „Opera Omnia", în 2001; Premiul Internaţional „Vilenica", în 2002; Premiul Internaţional „Camaiore", în anul 2005, când i-a fost decernat şi Premiul Special „Acerbi".

Ana Blandidana este membru al Academiei Europene de Poezie, al Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé" şi al Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

În timpul regimului comunist, cărţile Anei Blandiana au fost, periodic, interzise pentru publicare: în perioada 1959-1964, în anul 1985 şi apoi, vreme de un an, între 1988 şi 1989.

În 1990, Ana Blandiana, reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Scriitoarea eeste, totodată, fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet.

Volumul ”Patria mea A4” a apărut în versiune poloneză în luna ianuarie a acestui an, la editura słowo/obraz terytoria, în traducerea Joannei Kornaś-Warwas.

Premiul Poetul European al Libertăţii are menirea de a susţine poezia europeană. La fiecare ediţie a concursului sunt nominalizaţi şapte autori din şapte state europene, iar nominalizarea este făcută de traducători, care propun, totodată, propria viziune a traducerii creatorilor aleşi.

Câştigătorul este ales de un juriu format din traducători, poeţi, scriitori, critici şi reprezentanţi ai altor discipline aristice. Alături de poetul premiat, care primeşte 100.000 de zloţi (104.000 de lei) , este evidenţiat şi traducătorul.

Concursul şi gala de decernare a premiului Poetul European al Libertăţii au loc la fiecare doi ani.

Competiţia este organizată de oraşul Gdańsk, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia. Scopul manifestării este evidenţierea şi promovarea fenomenelor poetice care abordează una dintre temele fundamentale ale contemporaneităţii - libertatea - şi, în acelaşi timp, sunt caracterizate de valori artistice excepţionale.

Alături de Ana Blandiana, la cea de-a patra ediţie a concursului Poetului European al Libertăţii, au fost nominalizaţi Vanni Bianconi din Italia, Lidia Dimkovska din Macedonia, Yahya Hassan din Danemarca, Daniel Jonas din Portugalia, Anikó Polgár din Ungaria şi Serghei Stratanovski din Rusia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările