INTERVIU Ana Blandiana regretă implicarea sa în politică: "Cea mai mare dezamăgire a fost Partidul Alianţei Civice. Dumnezeu mă făcuse să scriu cărţi"

INTERVIU Ana Blandiana regretă implicarea sa în politică:

Ana Blandiana a condus timp de un deceniu Alianţa Civică, între 1991-2001

Poeta şi prozatoarea Ana Blandiana, care a fondat Alianţa Civică în 1991, va lansa la Gaudeamus volumul "Fals tratat de manipulare". Cartea va fi lansată sâmbătă la standul Editurii Humanitas, de la Romexpo. Într-un interviu pentru adevarul.ro, Ana Blandiana spune că singurul om politic pe care l-a avut drept model a fost Corneliu Copusu, iar cea mai mare dezamăgire a fost Partidul Alianţei Civice.

Ştiri pe aceeaşi temă

De ce v-aţi intitulat cartea Fals tratat de manipulare?

Pentru ca manipularea mi se pare  răul cel mai complex şi mai specific lumii postmoderne în care trăim, tracasaţi de informaţii false, imagini contrafacute, calomnii totale (nu mai e valabil proverbul ”de unde nu este foc nu iese fum), denigrări savant organizate, desfiinţarea intenţionată a graniţei dintre adevăr şi minciună. Este răul de care incerc de o viaţă să mă feresc.

De ani de zile am deasupra mesei de scris o frază a lui Erasmus de Rotterdam :”Să nu te laşi folosit”

Ce a însemnat Alianţa Civică pentru dumneavoastră? Care a fost cea mai mare satisfacţie în urma implicării dumneavoastră în aceasta Alianţă? Dar cea mai mare dezamagire? 

Mai mult de un deceniu din viaţă, un deceniu pe care l-am furat istoriei literare, în care am crezut că istoria poate fi schimbată şi depinde de noi să o schimbăm. Cred şi acum acelaşi lucru, dar  preţul pe care l-am plătit pentru această credinţa cred că a fost disproporţionat. Şi nu sunt sigură că am avut dreptul să îl plătesc, pentru că Dumnezeu mă facuse să scriu cărţi.

Cea mai mare bucurie pe care mi-a dat-o Alianţa Civică a fost descoperirea solidarităţii,sutele de mii de persoane ieşite în stradă ca sa ceară nu salarii mai mari, avantaje şi privilegii, ci “reformă şi adevăr”.

Cea mai mare dezamăgire a fost Partidul Alianţei Civice.

Ce a însemnat “angelismul” acestei alianţe?

“Angelismul” a fost formula băşcălioasă prin care cei ce au devenit politicieni pe spesele popularităţii Alianţei Civice au încercat să ridiculizeze şi să arunce în derizoriu încăpătânarea noastră de a introduce morală în politică.

Singurul om politic pe care, cunoscându-l, l-am respectat integral a fost Corneliu Coposu. Iar cu el am făcut cunoştinta la Alianţa Civică, unde a venit să fie alături de noi, intelectualii implicaţi cu naivitate în iluzia schimbării istoriei.

 

Mai aveţi vreun model de politician acum? Vă mă tentează ideea unei implicari politice?

Nu.

Care sunt felurile de a spune Nu?

În ceea ce mă priveste ele sunt: prin scris, prin sacrificiul implicării civice şi prin efortul de reconstrire a memoriei colective.

De ce definiţi iubirea prin spaima de singuratate?

Este un vers al meu adevărat fără a fi exhaustiv. Iubirea este infinit mai mult decat atâta.

Vă e dor de Arpagic?

Nu. Am o pisică minunată, ardeleancă, adusa de la Sighet,care se numeşte Miss Pis şi este cel  mai grozav medicament antistress pe care îl cunosc.

 Vă veţi întoarce la poezie sau la proză dupa acest volum de amintiti, Fals tratat de manipulare?

N-am plecat şi sper ca nu voi pleca niciodată din poezie, deci nu trebuie să mă întorc.De întors,sper sa mă întorc, dupa această carte, la proză.

 

A fondat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet

Ana Blandiana (nume literar al Otilie-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin.

Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969;50 de poeme , 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineaţa de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanţa cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Patria mea A4 (2010).

Cărţi de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Oraşe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulţimi, 2000; Cine sunt eu? , 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006.
Cărţi de proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 - nuvele; Proiecte de trecut, 1982 - nuvele; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 - roman; Imitaţie de coşmar, 1995 - nuvele; Oraşul topit şi alte povestiri fantastice, 2004 - nuvele.

Cărţile sale de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Esto nia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China.


Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia", 2001; Premiul Internaţional „Vilenica", 2002; Premiul Internaţional „Camaiore", 2005; Premiul Special „Acerbi", 2005.


În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. 

Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé" şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: