„Amintirile“ lui Grigore Leşe, lansate la Târgul de Carte Gaudeamus

„Amintirile“ lui Grigore Leşe, lansate la Târgul de Carte Gaudeamus

Grigore Leşe FOTO Adevărul

Cunoscutul artist de muzică populară Grigore Leşe lansează sâmbătă, de la 12.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Acum ştiu cine sunt. Însemnări şi aduceri aminte“, care le dă cititorilor posibilitatea de a-l cunoaşte mai bine. Totodată, Leşe va concerta într-un spectacol de Crăciun la Ateneul Român, pe 26 decembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„De 59 de ani s-au strâns în mintea mea poveşti şi întâmplări trăite cu inima. Niciodată nu m-am gândit că într-o zi o să ajung să le aştern pe hârtie. Când m-a adus mama pe lume, socoteala ei a fost să horesc şi să împlinesc horile. Iată că a venit vremea să le interpretez, iar interpretarea se face prin cuvânt. Poveştile au fost viaţa mea şi prin ele m-am destăinuit; au zburat dintr-un loc într-altul, unele dintre ele luând chipuri cosmice. Au fost o mângâiere pentru sufletul meu. Le-am istorisit în orice împrejurare. Nu toţi oamenii mi-au înţeles intenţiile, eforturile, mâhnirile. Cartea aceasta dezvăluie şi dă posibilitatea cititorilor să mă cunoască mai bine. M-am arătat prin aduceri-aminte şi prin însemnări despre lumea văzută de mine“, spune Leşe despre cartea sa.

 

Grigore Leşe s-a născut pe 20 februarie 1954, la Stoiceni (Maramureş) şi este un renumit interpret de muzică populară românescă din zona Ţării Lăpuşului. Leşe a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare (Fagot), azi fiind doctor în Muzică şi profesor asociat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi al Universităţii de Muzică Bucureşti.

 

Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei şi marcând evenimente importante din viaţa omului. Grigore Leşe cântă şi la diverse instrumente muzicale.


Pe 26 decembrie, Grigore Leşe va putea fi urmărit în cadrul unui eveniment special ce va oferi spectatorilor, în a doua zi de Crăciun, un recital impresionant de colinde şi cântece de sărbătoare. Concertul va avea loc la Ateneul Român, biletele fiind disponibile pe www.myticket.ro, precum şi în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi la casa de bilete a Sălii Palatului, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 65, 85, 100, 135, 175, 250 de lei.

 

Fragment din volumul „Acum ştiu cine sunt“, de Grigore Leşe:

 

Stoiceni

 

Când m-o făcut mama era omătu’ până-n brâu şi crâşcau gardurile de frig, era în Făurarul anului ’54, seara, pe la şapte ceasuri. Mi-a povestit că atunci când m-o spălat prima dată mi-o pus în apa aceea un bănuţ de argint, cu gândul să am glas atunci când oi creşte. Asta a fost dorinţa ei de când am venit pe lume. Iar mama, când o văzut că pot hori, o fost fericită.

 

Până la trei ani, am tot gângurit pe lângă ea. Într-o zi, mama o zis către tata, mă, Ion, doară Grigore ştie cânta. Când am auzit că mama zice că ştiu cânta am ieşit în grădină şi m-au auzit vecinii horind. O vecină a strigat-o pe mama şi a-ntrebat-o, Grigore o horit asară? Grigore, dară. Vai, da’ mândru horeşte! Când am auzit că vecinii zic că ştiu hori, am ieşit în sat. Şi-am horit în sat. Când mergea mama la biserică, au oprit-o oamenii, tu, Năstăsie, vreau să te întreb oarece, al tău îi copchilu’? Al meu. Horeşte fain! Ei, când am auzit că zic oamenii din satul meu că ştiu hori, m-am dus pe sate. Şi-am horit pe toate satele şi toţi oamenii au zis că ştiu hori. Se rumpeau uşile la căminele culturale… Când am văzut asta, m-am dus să cânt la oraş, apoi în Capitală, şi toţi oamenii au zis că ştiu hori. Apoi am plecat prin ţările vecine, până unde m-au lăsat, şi vecinii au zis şi ei că ştiu cânta. Când am ajuns să fiu liber, m-am dus să horesc prin toată lumea. Da, dar pentru asta mi-au trebuit 55 de ani…

 

Prin anii ’60, satul Stoiceni de la poalele muntelui Şatra avea vreo sută cincizeci de fumuri şi nu era electrificat. Bătrânii mei stăteau în prima casă din sat, în buza pădurii, casa cu numărul unu. Iarna vedeam cum ies căprioarele, lupii, mistreţii… Bătrânu’ Opriş m-a-nvăţat să le iubesc, să le înţeleg graiul. Tatăl meu era vânător şi câteodată se îndura de rugăminţile mele şi mă lua cu el. Odată m-a lăsat cu hăitaşii şi eu m-am pierdut prin pădure. M-au găsit după vreo câteva ore, îngheţat de frig şi plângând de frică. Mergeam într-o parte şi auzeam parcă pe cineva cum cântă cu glas frumos de femeie. Mă duceam într-acolo, dar pe urmă auzeam cântecul din altă parte. Mama o zis că dacă mă prindea noaptea mă găseau ielele pădurii şi dus eram… Multă vreme am crezut că-s basme, dar m-am întrebat câteodată dacă ce am auzit atunci a fost în închipuirea mea sau aievea.

 

Altă dată, într-o iarnă de prin anii ’60, au ieşit din pădure douăzeci şi cinci de mistreţi. Tata bătrân, Ionu lu’ Opriş, se învârtea prin casă, răsufla adânc, îşi freca palmele şi zicea, eiii, tu, babă, dacă nu erai tu acasă, mâncam carne de mistreţ, aşa te-oi mânca pe tine. Tata bătrân avea o puşcă din război, de aceea care se încărca „pe deasupra“. O ţinea ascunsă şi-i tot schimba locul: ba într-o scorbură, ba-n pod, ba te miri unde… Când era bătrâna plecată, o aducea în casă s-o cureţe. Era viaţa lui, a făcut şi puşcărie pentru ea. 

(„Acum ştiu cine sunt“, de Grigore Leşe, copyright Editura Humanitas)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: