Amintiri uitate: „Nişte boieri“ de ieri (1981), parcă ar fi de azi (2020)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am scris, cum bine se ştie, în Flacăra lui Adrian Păunescu, de pe timpuri, foarte mulţi ani la rând o rubrică intitulată Opinia unui alegător, rubrică suspendată prin 1984, mi se pare, după apariţia tabletei intitulată „Forţa prostiei I”, care a determinat şi interzicerea revistei de a-mi mai publica rubrica.

Tableta cu pricina se termina cu propoziţia „dar despre forţa ei concretă (a prostiei) în numărul următor”, adică Forţa prostiei II.

Bineînţeles că n-a mai urmat nimic, „Forţa prostiei I” deranjase pe toată lumea de jos şi până foarte sus. Mi-au dipărut apoi şi rubricile din Informaţia, Cronica zilei, şi din România liberă, Note şi contranote, trei rubrici deodată.

Mai târziu niţel, m-am hotărât şi mi-am strâns articolele sociale din presă într-o carte intitulată „Adevăruri de toată ziua”, pe care am predat-o editurii Eminescu, directorului editurii Valeriu Râpeanu, care îmi publicase toate cărţile, de critică teatrală şi de proză, scrise până atunci. Valeriu Râpeanu, ambiţios şi el şi curajos ca atunci când îmi publicase romanul „Nişte Ţărani”(1974) a dat cartea la tipar şi când cartea era pregătită să intre în rotativă pentru tiraj, la editură a venit un grup de tovarăşi să verifice încă o dată cuprinsul cărţii şi să se asigure că între paginile ei nu se află şi tableta „Forţa prostiei”.

Răsfoind de curând această carte, „Adevăruri de toată ziua”, am constatat şi eu cu surprindere cât de actuală este tableta „Nişte boieri”, publicată în noiembrie 1981 în Flacăra lui Adrian Păunescu.

Iată aşadar o „amintire uitată”.

„Mai sunt, acesta e adevărul, mai sunt şi azi ”Nişte boieri”, sigur nu cu moşie, sigur nu cu conace şi cu faetoane la scară, sub peroanele vilelor, dar uneori mai boieri ca boierii, pentru că unii dintre aceia, se ştie din istorie, şi-au cheltuit averile lor până la ultimul leu şi până la ultima palmă de moşie în slujba patriei şi pentru propăşirea ei şi dacă n-ar fi să amintesc decât pe Fraţii Goleşti şi tot ar fi destul ca să se ruşineze unii boieri de azi care huzuresc bine din banii moşiei noastre, a tuturor, şi mai şi părăduiesc prin incompetenţă şi îngâmfare şi prin lipsă de răspundere partea de moşie care le-a fost încredinţată spre gospodărire. Şi totuşi, acum nu despre aceşti boieri vreau să vorbesc ci despre spiritul boieresc care înfierbântă mentalităţile unor tovarăşi ai noştri urcaţi prin încrederea noastră, a tuturor, pe diverse trepte ale ierarhiei noastre sociale şi politice şi administrative. Sunt, şi mai ales prin provincie, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume, tovarăşi ai noştri la care nu ajungi nici cu prăjina; au învăţat repede să trântească uşa la maşina lor şi repede au deprins grimasa omului important şi cu probleme şi care abia mai are timp să-şi aducă aminte că până mai săptămâna trecută era şi el un om ca toţi oamenii, pe care-l durea burta la fel ca şi pe fostul lui coleg de şcoală primară de la el din sat sau de la el de pe stradă sau de la el din cartier.

- Domnule, îmi spunea un primar de sector din Bucureşti, eu nu m-am mutat, domnule, din cartier, stau cu ai mei de când eram în fabrică şi la UTC şi mă întâlnesc cu ei şi mă apucă o ruşine cumplită când mă întreabă câte unul: ”Ce faceţi, măi băiete, cu chestia aia care nu merge cum trebuie?”

Pentru că, zicea primarul, eu sunt reprezentantul lor, dar tot ca ei şi tot al lor, funcţia mea de reprezentant nu mă distanţează boiereşte de ei, ba mă obligă mai mult şi trebuie să le fiu servitor, nu boier.

Însă aceste nobile cazuri nu infirmă mentalitatea boierească, iar ea, din nenorocire, nu e chiar o raritate, se ştie bine. Mai de curând, ”îndrăznesc” să o deranjez pe  colegă de activism politic, dintr-un judeţ din nordul ţării, şi să-i spun că a uitat să fie gazdă bună cu nişte musafiri invitaţi chiar de acel judeţ, iar musafirii erau dintre aceia care sunt sortiţi să rămână în conştiinţa noastră, a tuturor, chiar şi în conştiinţa familiei colegei mele de activism politic. Nu vă puteţi imagina cât de importantă mi-a răspuns ”săraca” şi mă gândeam cu câtă atenţie şi grijă şi căldură mă primise pentru chestiuni asemănătoare unul dintre oamenii cu cea mai mare răspundere în stat, evident infinit mai ocupat decât ”colega mea”.

- Atunci, zic eu, auzind-o atât de mirată că o deranjez, o să-l sun pe primul- secretar!

- Atât ar mai trebui – îmi replică ea,  indignată şi scandalizată de ”îndrăzneala” mea, ca şi când primul-secretar ar fi de neabordat, la el nici cu gândul să nu îndrăzneşti să te gândeşti, necum să mai încerci să-i şi vorbeşti!

Vă daţi seama ce înseamnă pentru democraţia noastră să întreţii o asemenea stare de spirit care duce la concluzia că sunt şefi intangibili. Iată cum ”nişte boieri”, pe ici pe colo, uneori chiar prin punctele esenţiale, umbresc moral viaţa nostră cu boieria lor găunoasă, ca să nu mai spun că odată ajunşi unde au ajuns li se pare că funcţia i-a făcut brusc şi mai deştepţi şi mai învăţaţi şi mai capabili şi mai frumoşi şi mai specialişti şi, gata, de la ei în jos, e doar o masă amorfă... Funcţia nu face pe nimeni mai breaz decât e. Nu eşti mare pentru că ai funcţie mare. Normal ar fi să dai tu cu mărirea ta, mărire şi funcţiei. Adică, moral ar fi să ajungi într-o funcţie mare pentru că eşti într-adevăr mare tu, singur, prin meritele tale de specialist, în ceva anume, pentru că funcţia nu-ţi dă decât puterea şi trebuie să ştii ce să faci cu ea ca să fii folositor societăţii şi tovarăşilor tăi.

Apoi mai este şi povestea cu ”bună ziua”, cum ştii să dai bună ziua, când ajungi pe o treaptă ierarhică... Mare lucru e să ştii atunci să dai bună ziua pentru că la unii dintre aceşti boiernaşi ai noştri începe să li se îngreuneze limba când e să dea ei, întâi, bună ziua sau când trebuie să răspundă. Până mai ieri striga de i se rupeau fălcile ”să trăiţi!” cum vedea un şef şi de când a ajuns el şef abia mai izbuteşte să-şi descleşteze dinţii ca să mormăie  un ”noroc!”, sugrumat de importanţa funcţiei. Nu se apără importanţa funcţiei cu dinţii strânşi şi nici cu capul pe sus şi nici cu trântitul portierei la maşină, ascultaţi-mă pe mine că am văzut câte ceva pe lumea asta.

Sunt şi boiernaşi mai mici, cu apucături mari de tot. Să vezi câte un directoraş sau câte un şef mărunt, într-un cartier sau într-un sector, cum pune la uşă secretarele şi cum te ţine la rând până osteneşti şi dacă îl scuturi mai bine, vezi că ce-l ţine pe el e o biată relaţie, fiindcă, altfel, la un concurs pe postul său, ar rămâne de căruţă şi departe de tot.

Mentalitatea boierească e foarte păgubitoare şi e, mai ales, îngrozitor de imorală pentru că aici toţi suntem datori să apărăm moşia nostră şi să o slujim cu puterile noastre şi să o facem mai frumoasă şi, dacă tot vreţi să fiţi boieri, învăţaţi de la Fraţii Goleşti.” (18 noiembrie 1981)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite