Adrenalină literară în preajma acordării premiului literar Augustin Frăţilă

Se scrie şi se publică prea multă maculatură, îmi mărturisea într-un interviu Jean Mattern, editor Gallimard. Literatura, azi: multă industrie, destul meşteşug şi artă puţină. Ce citim, ce premiem?

Sunt titluri pe care nici nu apucăm să le punem pe masă, la vedere, se plîng librarii, în Franţa. Vina e dublă: pe de o parte a volumului fizic imens de noutăţi şi pe de alta a maşinii de marketing care scoate la înaintare doar cîteva titluri, îngropându-le pe celelalte. Literatura e, desigur, o ucenicie la vedere. Pînă la un roman cu adevărat strălucitor, pînă la o eventuală capodoperă, mîna se dă în timp, volumele curg gîrlă, scrisul e un exerciţiu public şi în bună măsură un pariu financiar între scriitor, editor şi cititor.

Literatura-industrie de azi, care caută să ne injecteze adrenalină în simţuri şi în sinapse ca să vîndă, e produsul unui savoir-faire care manipulează (instinctiv!) ingredientele potrivit unei reţete de entertainment. Altfel spus, literatura - divertisment a brodat întotdeauna, fără fineţuri inutile, pe mister (tensiune, surpriză), sex (romance) şi eventual umor. Aş adăuga două spirale la acest model concentric: literatura-meşteşug şi, din ce în ce mai rar, literatura-artă.

Scrisul e un exerciţiu public şi în bună măsură un pariu financiar între scriitor, editor şi cititor.

Pe ce brodează literatura care rămîne inalterabilă peste generaţii? Nu că ar exclude din capul locului ingredientele a ceea ce numesc literatură-divertisment, dar lucrurile se joacă la alt nivel. Literatura e în primul rînd o broderie a limbii. Într-un roman tensiunea e cel mai la îndemînă narativă, ca încrengătură a situaţiilor, a intrigii ingenioase. Dar tensiunea poate fi secretată şi la alt nivel, cu mult mai subtil: ea vine de undeva din limbă şi este deopotrivă a lumii care încape pentru prima oară în acea limbă. Literatura-meşteşug poate manipula cu excelenţă tensiunea narativă. Dar numai literatura-artă ajunge să respire şi o tensiune a limbii, ca şi cum ar pătrunde adînc în zona de taină dintre cuvinte, sensul lor şi lumea imaginată.

Haruki Murakami, 1Q84

Spre exemplu,  în trilogia 1Q84 , Haruki Murakami te conduce cu sufletul la gură printre distorsiunile complicate dintre două spaţiu-timp aproape gemene, anul 1984 şi anul 1Q84. Romanul său este  un dispozitiv imaginar sofisticat menit să ne arate, cu mijloacele literaturii, cum iubirea imposibilă dintre două fiinţe - pierdută fiecare în destinul ei - devine posibilă. La capătul celor trei volume dense, pline de bizarerii şi suspans, rişti să rămîi cu ecoul unei formule limpezi care a făcut carieră graţie altui autor „de succes”, Paulo Coelho: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” Aproape că îţi vine să spui: „Tout ça pour ça?” Haruki Murakami este un meşteşugar al tensiunii fără pereche, capabil să injecteze adrenalină în simţuri şi în sinapse. Prea de puţine ori însă tensiunea dispozitivului său literar atinge nivelul celular, cel al limbii. Am citit, ce-i drept, 1Q84 în traducere franceză (Belfond, 2012): textul traducerii e limpede şi uscat, accesibil şi plat. Teniunea narativă este eficace, dar nu lasă urme dincolo de o surescitare intensă dar trecătoare.

Pascal Quignard, Les solidarités mystérieuses

Tensiunea brodată la nivelul limbii o găsesc în mai toate cărţile unui autor francez care nu pare să fabrice romane ... anual, contractual, ci să le distileze parcimonios, când decantarea e organic gata. Se numeşte Pascal Quignard. Spre exemplu, Les solidarités mystérieuses (Gallimard, 2011) e un roman de dragoste banal şi dureros, aproape şi clar ca o apă cuminte, căreia îi vezi fundul cu limpezime, ca să te îneci apoi inexplicabil în unda nebănuit de adîncă. Tensiunea narativă nu stă atît în intrigă, cît în detaliile care se depun şi se acumulează, vin şi pleacă, încetul cu încetul, precum calcarul pe o stîncă. Pascal Quignard a depăşit cercul „meşteşugarilor”, l-am aşezat cu uşurinţă între cei rari care, în ochii mei, fabrică azi literatură-artă. Muzician, fost violoncelist, Pascal Quignard umblă printre cuvinte cu un fel de discreţie încrezătoare şi ce pune pe hîrtie e uneori doar foşnetul iscat de curentul trecerii sale.

Simona Sora, Hotel Universal

Între surprizele literaturii române de azi, scriitura Simonei Sora, cu al său prim roman Hotel Universal (Polirom, 2012), mi se pare că se apropie cel mai tare de cercul restrîns al literaturii-artă. Universul cărţii îşi pierde tot relieful în încercarea de a-l rezuma la şirul de întîmplări diurne şi nocturne care au loc într-un cămin studenţesc din Bucureşti şi în capul uneia dintre chiriaşe, tulburătoarea Maia.

Simona Sora

Am mai spus-o şi cu altă ocazie, Simona Sora ştie să resemantizeze narativ cuvinte vechi, limba română regăsindu-şi  sub pana sa geniul  de creuzet  lingvistic între Orient şi Occident. Filonul părea secătuit sau doar pe nedrept neexplorat, din lipsa  acelei puteri de invenţie care înseamnă deopotrivă creaţie de lumi dinspre limbă şi creaţie de limbă dinspre lumi. Autoarea le stăpîneşte pe amîndouă într-un roman baroc excepţional strunit, a cărui tensiune vine din trunchierea poveştilor dar şi din interstiţiile căscate cumva între cuvinte, ca şi cum materia cărţii ar fi ceva poros,  penetrabil din mai multe părţi, simultan.

M-aş bucura enorm dacă, nominalizat recent, acest roman va primi premiul literar Augustin Frăţilă. Nu pot decît să sper că, după ce selecţia celor cinci romane finaliste a fost făcută de un juriu profesionist de literaţi, bloggerii însărcinaţi cu acordarea premiului pe 1 noiembrie 2013 au citit din scoarţă în scoarţă toate cele cinci propuneri*. Şi că au vibrat acolo unde e vorba de literatură-artă. Se prea poate ca şi celelalte cărţi finaliste să fie de calibrul literar al romanului Simonei Sora  - recunosc că nu le-am citit încă – şi atunci va fi una dintre cele mai dificile alegeri. Tant mieux! Un moment fast pentru literatura română...

*Romanele nominalizate la premiul literar Augustin Frăţila, ediţia 2012:

Craii şi morţii, de Dan Stanca, Editura Cartea Româneascăƒ

Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească

Hotel Universal, de Simona Sora,Editura Polirom

Omar cel orb, de Daniela Zeca, Editura Polirom

Şoseaua Căţelu 42, de Alina Nedelea, Editura ALLFA