A murit scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu, autoare a volumelor "Strada Mare" şi "Voyage en Moldavie", a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, anunţă editura Humanitas.

Fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. Liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti.

Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l'Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes I, Poèmes II, Dix méditations sur une rose, Phrases pour la vie quotidienne, Voyage en Moldavie.

image

În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat două extraordinare volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat (Editura Vitruviu, 2000, respectiv 2006; Editura Humanitas, 2007, respectiv 2009).

„Annie Bentoiu face parte din ceea ce se numea înainte, cu orgoliu sau dispreţ (după natura, clasa, blazonul sau resentimentele vorbitorului) «publicul de la Ateneu». Câteva sute de foşti, cum îi numeau, cu sadică derâdere, trepăduşii de partid veniţi din fundul văii. Sau «adevărata aristocraţie a Bucureştilor», după cum suspinau, invariabil la un pas de extincţie, ultimele reflexe ale «Arnotenilor».“ – Dan C. Mihăilescu în volumul Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare.
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite