Şi iarăşi, rar, cineva, dintre hărăzitele poeziei, a ştiut şi a ţinut cu orgoliu să-şi facă de neuitat frumuseţea şi aristocrata eleganţă, acestea venind să-i înnobileze “privirea din parfumerie” asupra vieţii.

A fost şi una dintre frumuseţile Bucureştilor ultimelor aproape trei sferturi de veac şi nu puteai să citeşti o pagină din cărţile scrise de ea fără să o asociezi, în har, cu bucuria chipului ei.

A scris şi cărţi pentru copii cu o delicateţe de suflet ce le făcea şi pe acestea unice, a scris scenarii de film şi libretele unor musicaluri pentru toate vârstele – să ne amintim măcar Mary Poppins sau Micuţa Dorothy -  toate aureolate de succesul sălilor de teatru arhipline.

A cultivat cu distincţie stelele din Teatrul şi Filmul românesc, portete peste care nu se putea trece, a scris, în sfârşit, două poeme în proză care se numesc atât de inspirat pentru cuprinsul lor “Vedere din parfumerie” şi “Fereastra de la Veneţia” pe care s-au bătut cititorii.

Şi a rămas, până în ultima clipă, frumoasă şi împătimită de viaţă şi cu pânzele corăbiei viselor încordate de fiorul Speranţei.

E greu, evocând-o, la intrarea în legendă a Siviei Kerim, să nu recunoaştem că fără ea, poate multă vreme de acum înainte, nu vom mai avea prilejul unei nostalgice “priviri din parfumerie”.

Am tot mai sufocant sentimentul că ne scufundăm în sordidul unei societăţi care îmi aminteşte titlul original în ruseşte al celebrei piese de teatru gorkiene. „Na dne”! ♦


Na dne, în româneşte La fund