Ţvetan Todorov, un eseist şi istoric al ideilor, a murit la vârsta de 77 de ani

Ţvetan Todorov, un eseist şi istoric al ideilor, a murit la vârsta de 77 de ani

Ţvetan Todorov FOTO alchetron.com

Ţvetan Todorov, un gânditor, un teoretician al literaturii şi un istoric al ideilor francez de origine bulgară, autorul a numeroase lucrări despre literatură, de istorie sau de politică, a murit marţi, pe 7 februarie, la vârta de 77 de ani, a anunţat familia sa, relatează Le Monde.

Ştiri pe aceeaşi temă

”El tocmai îşi terminase ultima carte, «Le Triomphe de l’artiste», care urmează să apară în martie”, a adăugat fiica sa.

Născut în 1939 la Sofia, în Bulgaria, Ţvetan Todorov, a devenit cunoscut mai întâi prin eseurile sale despre literatură, ca ”Littérature et Signification” şi ”Introduction à la littérature fantastique”.

Reprezentant al curentului structralist şi fondator, împreună cu Gérard Genette, în 1970, al revistei de teorie şi analiză literară ”Poétique”, el s-a consacrat, începând din anii '80, istoriei ideilor. El s-a aplecat mai ales asupra gândirii umaniste şi totalitarismului (”Mémoire du mal, tentation du bien, 2000”).

A publicat în 2015 ”Insoumis”, o serie de portrete ale unor reprezentanţi ai rzistenţei, de la Germaine Tillion şi până la Edward Snowden.

Director onorific pentru cercetare la CNRS, profesor invitat la mai multe universităţi americane, el a fost căsătorit cu o romancieră franco-canadiană, Nancy Huston, până în 2014.

”GÂNDITOR AL LIBERTĂŢII”

Ţvetan Todorov a fost totodată unul dintre fondatorii, în 1983, al Centrului de Certare a Artelor şi Limbajului, o unitate mixtă de cercetare asociată CNRS şi EHESS.

El a fost distins cu o serie de premii importante, inclusiv premiul pentru critică al Academiei Franceze, în 2011, pentru toate lucrările sale.

”Aflu cu o infinită tristeţe despre moartea lui Ţvetan Todorov, un gânditor al libertăţii”, a declarat Sandrine Tolotti, fost redactor-şef al bilunarului literar Books, unde Todorov era membru al comitetului editorial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările