Întrebări şi răspunsuri esenţiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce a reprezentat, în realitate, comunismul? Mai înseamnă el ceva cu adevărat astăzi? Este o idee moartă sau, măcar, pe vecie compromisă ori merită el să i se mai dea o şansă?

Cât de mare a fost, dacă a fost, distanţa, dintre felul în care l-au proiectat Marx şi Engels şi l-a rectificat, ulterior, Lenin, şi cum a fost el pus în practică? A fost o idee bună, prost pusă în practică, sau a fost, aşa cum spunea, la un moment dat, Thierry Wolton, o idee proastă cum nu se poate mai bine şi mai revelator pusă în practică? Dezvăluindu-i-se astfel, cu un preţ imens, natura criminală. Sau. Ce s-a întâmplat cu adevărat cu comunismul în aşa-zisele ţări ale socialismului real ca, de pildă, România şi Polonia? Cât de mari au fost diferenţele dintre feluritele comunisme est-europene? De ce a fost Occidentul preţ de atâta timp vrăjit de comunism? De ce, de pildă, în Italia sau Franţa au fost decenii întregi în care nu erai defel bine privit fie şi numai dacă îl puneai la îndoială? De ce unii nu se dezvrăjesc nici astăzi? Cum se explică oare “captivitatea” Franţei? Îşi află oare ea originea “intelectuală”, ca şi comunismul în Revoluţia Franceză şi dimensiunile mitice ale acesteia? Ce e cu promisiunea cu egalitatea? Să fie ea oare cea care i-a asigurat atâta vreme forţa de fascinaţie?  

E ori nu (mai) e nevoie de un proces al comunismului sau e prea târziu să facem asta? Care sunt diferenţele dintre comunism şi nazism? E adevărat sau nu că primul a câştigat un război, iar cel de-al doilea, nu? Dacă da, cum a fost acest câştig? Care a fost istoria zămislirii “Memorialului de la Sighet”? Dar aceea a Cărţii negre a comunismului? Cum s-au petrecut faptele atunci când s-a întocmit aşa-numitul Raport Tismăneanu?  Cum se explică ostilitatea, chiar nervozitatea dementă, cu care a fost primit?

Imagine indisponibilă

Acestui noian de întrebări pe care eu le socotesc a fi esenţiale, dar şi altora, le oferă răspunsuri o carte. De nici măcar 150 de pagini. Cartea se cheamă Comunismul de apoi, este una de interviuri, intervievaţii fiind Thierry Wolton, Stéphane Courtois, Dennis Deletant, Adam Michnick, Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu, Lucian Boia, Dragoş Paul Aligică. Interviurile au fost realizate de Cristian Pătrăşconiu.

Cui se adresează ea? Aici l-aş cita pe Vladimir Tismăneanu ale cărui vorbe referitoare la utilitatea Raportului final mi se par că se potrivesc perfect volumului de faţă: „În primul rând pentru cei care vor să cunoască adevărul istoric, pentru cei care refuză amnezia, pentru tinerii acestei ţări, dar şi pentru generaţiile mai vârstnice”.

Or, tocmai din această perspectivă, mi se pare cum nu se poate mai inspirată ideea publicării volumului la o editură universitară. Aceea a Universităţii de Vest din Timişoara.

E, din păcate, o tristă realitate că tinerele generaţii ştiu din ce în ce mai puţin sau chiar nimic despre comunism. Că aud despre el poveşti trunchiate, orientate, care au în vedere doar anumite avantaje punctuale pe care el le-a oferit, la un moment dat, unora sau altora. Iată, chiar în cartea care prilejuieşte aceste însemnări, se vorbeşte despre relativa bunăstare românească din anii 70 ai veacului trecut. Pe ce s-a bazat ea? Pe păcălirea Occidentului? Sau pe dorinţa acestuia de a se lăsa păcălit? Pe împrumuturi? Pe o falsă destindere? Pe o bunăvoinţă relativă a regimului faţă de supuşi, bunăvoinţa care s-a limitat strict la dimensiunea economică? Ce facem însă cu celelalte două decenii de dinainte, cu arestările în masă, cu Sighetul despre care vorbeşte Ana Blandiana, cu călăii analizaţi de Thierry Wolton? Au meritat cei zece ani de relativă bunăstare cei ceilalţi 35 de ani de teamă, frică, suferinţă, de privaţiuni, de atentat la însăşi fiinţa poporului român? De ce au astfel de poveşti succes? “Spune comunismul poveşti mai frumoase decât o face narativul democraţiei? Sunt mai pricepuţi la basme comuniştii ?”, cum sună una dintre multele întrebări mai mult decât inspirate, formulate de Cristian Pătrăşconiu?

Iată, cred, destule argumente care justifică, care, în opinia mea, chiar impun citirea cărţii.

Eu am citit-o pe nerăsuflate.

COMUNISMUL DE APOI (interviuri de Cristian Pătrăşconiu); Editura Universităţii de Vest din Timişoara ; Timişoara,2020

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite