Întâlnire cu Andrei Gorzo la Cluj-Napoca

Întâlnire cu Andrei Gorzo la Cluj-Napoca

Andrei Gorzo                                                                                                              FOTO: Marius Maldaianu

Vineri, 21 februarie, ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bd. Eroilor 15, Cluj-Napoca), va avea loc o întîlnire cu Andrei Gorzo, cu prilejul lansării volumului Viaţa, moartea şi iar viaţa criticii de film, apărut în colecţia „Cinema” a Editurii Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Andrei Gorzo este cel mai important critic – nu doar de cinema – care s-a manifestat în România în ultimii 30 de ani. Calităţile lui au fost de la început evidente, iar timpul n-a făcut decît să le dea greutate: un stil literar desăvîrşit, o inteligenţă speculativă pătrunzătoare, un talent polemic devastator, o cultură cinefilă complexantă, un spirit cartografic ce-l duce către sistem, un gust estetic care integrează elastic şi natural categorii ca lowbrow şi highbrow. Gorzo reuşeşte să construiască alianţa pentru mulţi imposibilă dintre critica ideologică şi evaluarea estetică, dintre plăcerea de a consuma filme în sala de cinema şi responsabilitatea de a explora raporturi cu realitatea care aşteaptă afară.” (Mihai Iovănel)
„Admir multe lucruri la Andrei Gorzo, dar în primul rînd faptul că îşi şlefuieşte, din nou şi din nou, opiniile despre ideile, cineaştii şi autorii lui de suflet. Din această deprindere rezultă tot felul de calităţi, cum ar fi o tot mai mare relaxare a raportării la noţiuni teoretice complexe (precum realismul lui André Bazin) sau o plăcere molipsitoare de a omagia artişti admiraţi încă de la începuturi (precum Humphrey Bogart sau Graham Greene). E o bucurie să parcurgi unele pasaje pe care Andrei le dedică acestor oameni şi e o inspiraţie să constaţi că, indiferent de tonul critic pe care îl adoptă – fie el polemic, didactic sau autobiografic –, atenţia minuţioasă la detalii şi intenţia programatică de a fi onest şi transparent în redarea propriilor judecăţi de valoare sînt întotdeauna prezente. Unele dintre paginile acestui volum se numără, în opinia mea, nu numai printre cele mai captivante publicate de autor pînă acum, ci şi printre cele mai valoroase fragmente de critică de film scrise în limba română.” (Andrei Rus)
Andrei Gorzo a studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi la New York University. Doctor în cinematografie şi lector universitar, cercetează şi predă la UNATC istoria cinematografului şi a ideilor despre cinema. A început să publice cronici de film în 1996 şi a scris asiduu în presa culturală românească – în perioada 2003-2015 a fost titularul unei rubrici săptămînale de cinema în revista Dilema Veche. Prima lui carte, Bunul, răul şi urîtul în cinema, a apărut în 2009 la Editura Polirom. A mai publicat Lucruri care nu pot fi spuse altfel. Un mod de a gîndi cinemaul, de la André Bazin la Cristi Puiu (Editura Humanitas, 2012) şi Imagini încadrate în istorie. Secolul lui Miklós Jancsó (Editura Tact, Cluj-Napoca, 2015).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: