În căutarea naufragiatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul I al romanului „Copiii căpitanului Grant“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. Un mesaj ascuns într-o sticlă, descoperit în burta unui rechin pescuit în mijlocul oceanului, cere salvarea de pe o insulă pustie.

Romanul a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton, în paginile revistei franceze „Magasin d'Éducation et de Recreation", între 20 decembrie 1865 şi 5 decembrie 1867, apărând apoi sub formă de volum în luna iunie a anului 1868, cu titlul „Les enfants du capitaine Grant", la Editura Hetzel din Paris. Romanul prezintă aventurile echipajului unei nave pescăreşti ce se află în căutarea căpitanului Grant, naufragiat pe o insulă pustie şi necunoscută, cu vasul său „Britannia".

În timpul unei călătorii pe mare, în apropiere de Glasgow, Lordul Glenarvan, împreună cu soţia sa, descoperă, în burta unui rechin pescuit, un mesaj închis într-o sticlă de vin, în care un anume căpitan Grant cerea să fie salvat de la naufragiu. Din păcate, mesajul este parţial şters, iar din notaţia coordonatelor locului naufragiului, doar cel indicând latitudinea este lizibil, longitudinea rămânând un mister.

O capcană eşuată

Prima măsură luată de soţii Glenarvan este să-i contacteze pe cei doi copii ai căpitanului Grant - Mary, de 16 ani, şi Robert, de 10. Împreună cu aceştia, cei doi organizează o expediţie pentru salvarea căpitanului. La cârma navei „Duncan" se aşază tânărul comandant John Mangles, secondat de Tom Austin, un bătrân lup de mare. Echipajul este de asemenea acompaniat de către geograful francez Jacques Paganel, care urcă la bordul navei „Duncan" din greşeală, confundând-o pe aceasta cu cea care trebuia să îl ducă în India.

Cum longitudinea locului de naufragiu al căpitanului Grant este necunoscută, scopul expediţiei de pe „Duncan" este de a face înconjurul pământului de-a lungul paralelei 37 Sud. Echipajul străbate astfel Patagonia, insula Tristan da Cunha, insula Amsterdam şi Australia, dar nu îl găseşte pe Grant. Singurul indiciu pe care membrii expediţiei îl descoperă le este oferit de către Ayrton, un fost intendent de pe vasul „Britannia", pe care soţii Glenarvan şi însoţitorii lor îl întâlnesc în Australia. Ayrton se dovedeşte însă a fi un impostor care fusese abandonat de căpitanul Grant în Australia înainte ca nava să naufragieze, din cauză că încercase să preia controlul „Britanniei" în scopul de a o transforma într-o navă de piraterie. Bineînţeles că Ayrton va încerca să pună mâna şi pe „Duncan", dar, din fericire, planul său va eşua.

Insula misterioasă

După un naufragiu în sudul Aucklandului, pe coasta Noii Zeelande, echipajul de pe nava „Duncan" este capturat de un trib maori. După o serie de peripeţii, membrii expediţiei reuşesc să se salveze şi să se îmbarce din nou pe nava cu care călătoriseră până atunci. Ajuns prizonierul lor, Ayrton se oferă să le spună tot ce ştie despre căpitanul Grant. În schimbul acestor informaţii, primeşte promisiunea că nu va fi dat pe mâna autorităţilor, ci că va fi abandonat pe o insulă pustie.

Continuând cercetarea, echipajul îl descoperă pe căpitanul Grant pe insula Tabor şi îl salvează. Ayrton îşi va ispăşi pedeapsa pe aceeaşi insulă. Personajul va reapărea într-un alt roman scris de Verne - „Insula misterioasă", publicat şapte ani mai târziu. Romanul „Copiii căpitanului Grant" a fost ecranizat de mai multe ori, cea mai cunoscută dintre versiuni fiind producţia Walt Disney din 1962, intitulată „In Search of the Castaways", în regia lui Robert Stevenson, cu Maurice Chevalier în rolul lui Jacques Paganel şi George Sanders în rolul lui Thomas Ayrton.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite