50 de ani de la moartea lui Păstorel Teodoreanu. Legendarele aventuri ale epigramistului: „Nu-l treziţi, că cere vin!“

50 de ani de la moartea lui Păstorel Teodoreanu. Legendarele aventuri ale epigramistului: „Nu-l treziţi, că cere vin!“

Păstorel Teodoreanu

„Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“ – această autoironică epigramă a fost scrisă de Păstorel Teodoreanu să-i servească drept epitaf. Păstorel a murit acum jumătate de secol. Cancer pulmonar. „Moartea lui a fost exemplară“, spunea Alexandru Paleologu. adevarul.ro redă câteva dintre legendarele aventuri ale epigramistului, adesea ilustrate în pastile de patru versuri.

Ştiri pe aceeaşi temă


„Unul bea că-i băutor,/ Altul bea că-i bestie,/ Numai eu, că am umor,/ Beau aşa, de chestie.“ Acesta era Păstorel Teodoreanu, epigramistul, poetul, prozatorul, cronicarul gastronomic, gurmandul, iubitorul şi degustătorul de vinuri şi coniacuri fine, avocatul, cel mai spumos boem al protipendadei epigramiştilor.

Păstorel Teodoreanu (n.r. – Alexandru Osvald Teodoreanu) a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din interbelic – numele său era sinonim cu talentul, era comparat chiar cu marele Caragiale. Perpessicius spunea despre schiţele şi nuvelele umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacţii“: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. [...] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“.

Iar George Călinescu îi scria, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“, un frumos laudatio: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. A fost premiat de Academia Română în 1928, iar Societatea Scriitorilor Români l-a premiat în 1937.

 

Prozator, traducător, gurmand

Păstorel Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut la 30 iulie 1894, în Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Oswald Teodoreanu şi al profesoarei de pian la Conservator Sofia (Muzicescu) Teodoreanu. Ceilalţi doi fraţi au fost cunoscutul prozator Ionel Teodoreanu şi Laurenţiu (Puiu) Teodoreanu, mort pe frontul francez în 1918. A debutat cu versuri în săptămânalul „Capitala“ şi a colaborat cu mai multe reviste literare. Primul volum, „Hronicul măscăriciului Vălătuc“ (1928) a fost lăudat unanim de criticii literari ai vremii. Păstorel Teodoreanu a fost şi traducător. În anul 1956, au fost publicate, în limba română, „Peripeţiile bravului soldat Švejk“, de cehul Jaroslav Hašek, şi „Taras Bulba“, de rusul N.V. Gogol. În 1965, apar, postum, şi traducerile volumelor „Istoria contemporană“, de francezul Anatole France şi „Nuvele“, de Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze. Celebru l-a făcut însă pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri. Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri.

Talentul său a fost însă cel mai bine materializat prin declaraţiile de război pe care le făcea apei de izvor şi prin modul pasional în care îşi lua în râs şi îşi mărturisea dragostea pentru vinurile bune. Iar asta nu poate fi decât o virtute – ştim încă de la Horaţiu că „n-au să aibă viaţă poemele scrise de băutorii de apă“.

Aşa că Păstorel spunea: „Pentru subtilul amator/ Care-şi respectă al său gât,/ E bună apa de izvor,/ Dar ca uzaj extern. Atât!“ . Iar când se găsea în cârciumă – căci e lesne de-nţeles c-avea vocaţia boemiei – devenea sclipitor, atins chiar de aripa zgârcită a geniului: „Două lucruri mai alină/ Al meu chin şi a mea boală:/ Damigeana când e plină/ Şi femeia când e goală.“

Pentru cei ce-i condamnau stilul burlesc, dar şi pentru cei care nu-l înţelegeau, avea două vorbe. 1. „Oare nu-ţi mai aminteşti,/ Vorba din bătrâni lăsată?/ Din beţie te trezeşti,/ Din prostie niciodată.“ 2. „Pe fana cuvântătorare/ Apasă greu osândă grea:/ Prostia e molipsitoare,/ Pe când înţelepciunea ba.“.

4 momente şi schiţe
din viaţa lui Păstorel Teodoreanu


1.    La finalul Primului Război Mondial, unde emigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, rănit de două ori şi decorat cu „Steaua României“, Păstorel a urmat cursurile Facultăţii de Drept a universităţii ieşene. Din efemera perioadă în care a lucrat în magistratură a rămas o legendă anecdotică: se spune că, fiind chemat să apere un client acuzat că a sedus o fată, a uimit judecătorii cu o pledoarie practică. Aşadar, l-a rugat pe tatăl fetei, ofiţer în armată, ce apăruse la proces îmbrăcat în uniformă, să-şi scoată sabia din teacă. Apoi, i-a cerut teaca sabiei şi, mişcând-o în stânga şi-n dreapta, l-a rugat să pună sabia înapoi. După câteva încercări ale ostaşului, conchide: „Vedeţi, onorată instanţă? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!“.

2.    După Marele Război, în cartierul Tătăraşi din Iaşi, Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice. Purtau uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, au zărit în pragul bisericii un preot înalt la care-au căutat o vorbă de încurajare.

„Ce doreşti fiule?“, l-a-ntrebat preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“

Şi Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său au şters-o. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, l-a întreabat tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“

Pentru ironiile la adresa cărturarului Nicolae Iorga avea o predilecţie. I-a dedicat chiar un volum de ironii, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai“, care a văzut lumina tiparului chiar la 9 mai 1931, când Guvernul României era condus de marele istoric. O mostră tonică din spatele copertelor: „În răsboiu-ntregitor,/ Fugind de gloata interlopă,/ Marele învăţător/ A fost mobilizat ca popă“.

3.    Deceniul IV al secolului trecut îi aduce însă lui Păstorel şi necazuri: se internează într-un sanatoriu din staţiunea Karlovy Vary (n.r. – nord-vestul Cehiei), pentru a-şi îmbuna ficatul. Una dintre scrisorile trimise lui Alexandru Rosetti relevă însă că umorul epigramistului era departe de a fi pierdut: „Nu ştiu dacă ai făcut vreodată băi cu acid carbonic, căci dacă vei fi făcut, ai să înţelegi de ce sunt eu convins că tot timpul cât stau în baie, femeile trebuie să râdă. Astă mă dispune enorm. Sunt convins că, vara, ieşirea din baie trebuie să fie cel mai norocos punct tactic de acostare. Vom vedea“.

Din perioada şederii la sanatoriu, 3 bijuterii:
D-lui Oswald T(eodoreanu): „Apa asta e sărată/ Şi, de-o bei pe îndelete,/ E periculoasă, tată./ Face sete.“
Maestrului Br(ătescu) V(oineşti):  „Am dispărut ca printr-o trapă/ Şi semn de viaţă n-am mai dat./ Nu crede nimeni că beau apă/ Şi, totuşi, e adevărat.“
Laringologului:  „Când îmi spui: «Deschide gura!»/ Şi te uiţi în ea cu farul,/ Vrei să dregi cu picătura/ Ce n-am dres eu cu paharul!“

4.    După instalarea comuniştilor la putere, Păstorel Teodoreanu a devenit un neobosit cronicar în epigrame al realităţii politice şi sociale. Îi lua în zeflemea pe comunişti chiar mai înverşunat decât făcea cu istoricul Nicolae Iorga.  „Caligula Imperator/ A făcut din cal, senator,/ Comuniştii, mai siniştri,/ Au făcut din boi, miniştri.“, scria epigramistul.  După alegerile din 1946, când pe garduri era afişul electoral al lui Petru Groza, cu sloganul „Votaţi soarele!“: „Nu credeam s-ajung vreodată/ C-am să pot să fiu în stare/ Ca făcând pipi pe garduri/ Să o fac direct în soare!“

Nu-i lăsa în pace Păstorel pe comunişti, le ocăra în cerneală fiecare slăbiciune. Dar nici comuniştii nu l-au lăsat în pace pe Păstorel: în 1960, scriitorului i-au fost confiscate manuscrisele, o mare parte din bibliotecă şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Era învinuit pentru fabula „Măgarii şi libertatea“, care includea prea-subtilele versuri: „Să nu ne mai pese de păstor şi nici/ De stăpân şi bice: Suntem bolşevici“.

A făcut închisoare cu celebrul lot Noica-Pillat, începând din 1961. Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 arată sec: „Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie pentru uneltire contra ordinei sociale“. A stat 3 ani, căci a fost graţiat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: