5 lucruri pe care le învăţăm din romanul „De veghe în lanul de secară“, de Salinger

JD Salinger a scris volumul „De veghe în lanul de secară“ în 1951

La 95 ani de la naşterea scriitorului american J.D. Salinger (1 ianuarie 1919 – 27 ianuarie 2010), readucem în actualitate cel mai cunoscut volum al său, „De veghe în lanul de secară“, scris în anul 1951. De ce să îl citim în continuare? Pentru că ne ajută să înţelegem câteva lucruri esenţiale despre viaţă.

Deşi mulţi dintre noi am depăşit vârsta adolescenţei, la care se află Holden Caulfield, personajul principal al lui Salinger, volumul „De veghe în lanul de secară“ este plin de învăţături universal valabile. Tânărul ne ajută să înţelegem că angoasele pe care le avem la un moment dat în viaţă pot fi oricând transformate într-un lucru productiv. Iată care sunt tâlcurile experienţelor lui Holden Caulfield pentru cititorii de pretutindeni şi de toate vârstele: 

1. Nu eşti singura persoană care se confruntă cu frustrări. 

În toate filele romanului „De veghe în lanul de secară“, adolescentul Holden se plânge de un lucru sau de altul. Uneori inspiră afecţiune, alteori este trist, însă, per total, această atitudine îl transformă într-un personaj iritant. Cu toate astea, frustrările sale legate de lipsa de sinceritate a celor din jur şi, mai ales, a dezamăgirilor din dragoste îi pot ajuta pe cititori să înţeleagă că nu sunt singurii care au de-a face cu probleme, fie ele grave sau minore. 

„Printre alte lucruri, o să îţi dai seama că nu eşti prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu eşti sub nicio formă singurul care trece prin acele situaţii. O mulţime de oameni au fost în egală măsură tulburaţi din punct de vedere moral şi spiritual cum eşti tu acum. Din fericire, unii deţin recorduri ale acestor stări“, spune personajul principal în roman. 

2. Amabilităţile sunt, totuşi, utile.  

„Refrenul“ lui Holden şi răspunsul său în aproape orice situaţie, fie că este vorba de o întâlnire sau de o propunere de a merge la cinema, este invariabil – oamenii sunt nesinceri cu el. Cititorii îl critică adesea pentru această atitudine. Totodată, el ştie că trebuie să acţioneze în conformitate cu normele sociale şi, deşi nu are o părere bună despre amabilităţi, Holden recunoaşte că sunt importante.  

„Mereu spun «Încântat de cunoştinţă» unor persoane pe care nu sunt deloc bucuros să le cunosc. Dar dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie, totuşi, să spui lucrurile astea“, mărturiseşte adolescentul în romanul „De veghe în lanul de secară“.

3. O carte excepţională te poartă într-o lume nouă.

Holden este un cititor înrăit. Se descrie ca fiind „nu chiar un om de litere“, deşi citeşte foarte mult. Lectura este o plăcere pentru el, ce poate fi măsurată în funcţie de lungimea cărţii. Pe de altă parte, adolescentul crede că filmele sunt un mediu „nesincer“ (n.r. phony). Pasiunea sa pentru cărţi este însă admirabilă. 

„Ceea ce mă impresionează cu adevărat la o carte este să îţi doreşti, atunci când o termini de citit, ca scriitorul să-ţi fie un prieten foarte apropiat şi să îl poţi suna oricând. Asta nu se întâmplă prea des, totuşi“, spune Holden Caufield în romanul lui Salinger. 

4. Maturizarea înseamnă să-ţi înfrunţi temerile şi să le transformi în ceva productiv.

Atunci când Holden îl vizitează pe domnul Antolini, acesta din urmă îi spune că se află pe un drum în cădere vertiginoasă. În loc să permită frustrărilor să-i dicteze viaţa, domnul Antolini îi sugerează lui Holden să înveţe mai multe de la cei care au trăit supărări similare. El îşi subliniază ideea cu următorul citat al lui Wilhelm Stekel:

„Recunoşti un om imatur fiindcă vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce omul matur vrea să trăiască umil pentru una.“

5. Frumuseţea lucrurilor este rară, dar trebuie să ţii de ea.

Deşi Holden nu este prea încântat de interacţiunea cu ceilalţi, apreciază foarte mult compania mentorilor săi, a prietenilor apropiaţi şi a familie, cu precădere a surorii sale mai mici. El pune preţ totodată pe cărţi şi pe muzee, precum şi pe alte modalităţi de păstrare a momentelor speciale sau importante. 

„Cel mai bun lucru legat de un muzeu este că toate lucrurile rămân exact la locul unde au fost puse prima dată. Dacă mergi acolo de o sută de mii de ori, acel eschimos va prinde întotdeauna cei doi peşti, păsările vor zbura spre sud, căprioarele vor bea apă din vasul lor, cu ale lor coarne frumoase şi picioare subţiri, graţioase, iar acea indiancă va ţese mereu aceeaşi pătură. Nimeni nu va fi diferit. Singurul care va fi schimbat vei fi tu“, se arată într-un alt fragment din carte.