10 cărţi de proză cu care să-ţi umpli rucsacul în concediu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

OK, poate n-o fi cazul să le iei pe toate la tine, dar măcar una-două n-ar fi rău, ca să te ajute pe terasa unei cafenele dintr-un oraş foarte agitat sau pe şezlong, la malul mării. Şi eu îmi fac astfel de planuri înainte de o călătorie, oare ce să iau de citit cu mine?, aşa că m-am gândit că poate i-ar ajuta şi pe alţii.

O listă de doar 10 cărţi nu-i prea simplu de făcut şi de fapt nu poate fi declarată închisă. Am selectat doar din cărţile pe care le-am citit anul acesta, în ordinea în care le-am citit. Am pus deoparte cărţile de poezie, cred că merită luate separat!

1. Andrew Solomon, „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“ (Editura Humanitas). Bine, poate nu pare cea mai veselă lectură (şi nici nu este, credeţi-mă), dar e extrem de necesară şi foarte bine documentată. Dacă aveţi puţin timp liber, citiţi-o. Este despre depresie, în toate felurile. E crudă, e zdrobitoare, dar mi se pare că oamenii de azi au nevoie de această carte. Pe mine m-a ajutat mult, ba am făcut-o cadou şi altora. Sper că şi lor le-a făcut bine.

2. Peter Wohlleben, „Viaţa secretă a copacilor“ (Editura Publica). Şi pe asta am făcut-o mai apoi cadou altor oameni, atât de mult mi-a plăcut. Nu e o ficţiune, ci o „traducere“ pe înţelesul tuturor a celor mai recente studii în ceea ce priveşte minunata lume a copacilor.

3. Tudor Şerban, la vorbă cu Robert Şerban, „Tata, eu glumesc serios“ (Editura Polirom), o carte potrivită şi pentru copii, şi pentru părinţii lor.

4. Charles Bukowski, „Muzică de belele“, Editura Polirom. Orice vacanţă e un moment bun pentru o primă sau o nouă întâlnire cu Bukowski.

5. Aleksandar Hemon, „Cartea vieţilor mele“ (Black Button Books), dar cu condiţia să fi citit înainte, de acelaşi autor, şi „Iubire şi obstacole“.

6. Antonio Lobo Antunes, „Pe râuri ce duc“ (Editura Humanitas): jurnalul unui bolnav care se refugiază din faţa morţii în memoria copilăriei.

7. Tatiana Niculescu, „Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca“ (Editura Humanitas). Am citit destul de multe despre Arsenie Boca, până acum şi cartea asta e una dintre cele mai bine documentate puneri în context.

8. Tatiana Ţîbuleac, „Vara în care mama a avut ochii verzi“ (Editura Cartier). Cu Tatiana Ţîbuleac am făcut cunoştinţă aproape din greşeală, pe holurile unui teatru aglomerat. Întâlnirea cu volumul ei a fost însă premeditată. E povestea unui băiat care petrece o ultimă vară alături de mama lui şi e tare bine scrisă. Am citit cartea încet, e genul ăla de carte pe care nu vrei să o termini chiar acum. M-a ajutat şi faptul că o nouă carte a scriitoarei urma să apară în librării.

9. Tatiana Ţîbuleac, „Grădina de sticlă“ (Editura Cartier). Da, la această carte mă refeream la punctul 8. Scriitoarea spune povestea unei copilării în Chişinău, cu bune şi cu rele, cu dezamăgiri şi chinuri, cu prieteni şi dezastre, ba chiar şi cu frământări politice şi sociale, care se văd cu totul altfel dintr-o curte specială, în care trăiesc oameni de toate felurile.


10. George Saunders, „Lincoln între vieţi“ (Editura Humanitas). Romanul a fost premiat în 2017 cu prestigiosul Man Booker Prize şi spune o istorie care se petrece într-o singură noapte, într-un cimitir, la limita dintre lumi. Şi, da, o să vă ţină cu răsuflarea tăiată până la final!

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite