Supraoferta actuală de obiecte şi concepte estetice pare să ne împingă
într-o situaţie neobişnuită: aceea de a nu mai ţine pasul, senzorial,
perceptiv şi intelectual cu ceea ce ni se prezintă drept „bun“ de consum
estetic.
Am citit zilele acestea o carte absolut fermecătoare.
Prin calitatea, sinceritatea şi omenescul confesiunii, prin căldura umană care
se degajă din paginile sale. A apărut la finele anului 2018, în noiembrie, cu
foarte puţine zile înaintea împlinirii unui an de la trecerea la cele veşnice a
ultimului Rege al României.
O alegorie a vieţii, ale cărei motive fundamentale sunt călătoria şi războiul. Un război purtat de oamenii „normali“ cu nişte creaturi fantastice, monstruoase, numite „oamenii apei“
înspre cetatea Babylonului, la care oamenii apei nu pot ajunge întrucât
cetatea este apărată de un întreg deşert înconjurător; oamenii făcuţi
din apă nu-l pot traversa căci ar fierbe de vii înlăuntrul carcaselor
lor.
Domnul Mircea Cărtărescu s-a supărat pe presa şi instituţiile româneşti
pentru că ignoră faptul major că dumnealui tocmai i s-a decernat Premiul
„Thomas Mann“. În mod injust, dl Cărtărescu trece cu vederea cîteva
elemente esenţiale.
Când, în 1991, a revenit în România, dupǎ o absenţǎ de 32 de ani, Alexander Hausveter a produs un scandal colosal, fiindcǎ spectacolul sǎu de la Teatrul Odeon, pe textul lui Fernando Arrabal, “Au pus cǎtuşe florilor”, a lovit în plex pudibonderia româneascǎ.
„Dacă tot împlineşte 80 de ani de Crăciun, Emil Brumaru merită
măcar 80 de nimfe-ntr-un dulap“, spune criticul Bogdan Creţu despre antologia
de poezie pe care a îngrijit-o la editura Junimea. Poetul va fi prezent la
lansarea volumului „80 de nimfe într-un dulap“ sâmbătă, 17 noiembrie, la
standul editurii Junimea de la Gaudeamus.
În urmă cu
puţine zile, am intrat, graţie unui anticariat online, în posesia unei cărţi pe care mi-o doream demult.
În urmă cu mai bine de şapte ani, într-o împrejurare publică, făceam
această spovedanie, înfăţişând descoperirea de către mine a ţăranului
român:
Pe măsură ce
ne apropiem de finele anului 2018 se înmulţesc manifestările, multe dintre ele
festiviste, protocolare, de un formalism extrem, mult prea puţine, din păcate,
cu substanţă, menite să marcheze Centenarul. Totul în cel mai pur stil românesc
posibil, al acelui „merge şi aşa“
denunţat pe vremuri, într-o celebră tabletă din „România literară“ de Ana Blandiana.
11 scriitori de astăzi au fost invitaţi să scrie biografia romanţată a
celor 11 scriitori clasici care au şi case memoriale la Iaşi sau în
Moldova.
Am avut o strângere de inimă când am aflat, la începutul acestui an, că Angela Gheorghiu va publica o carte de memorii. Speram ca acest moment de zenit să vină cât mai târziu.
În
ceva mai puţin de 200 de pagini politologul Ioan Stanomir reciteşte, cu un
remarcabil spirit critic, cu ceea ce se cheamă „luciditate patriotică”, ultimii
100 de ani ai României. Ţara care de la data de 1 decembrie 1918 şi până la
teribilul an 1940 era perfect îndreptăţită să se numească România Mare.
Era epoca romantică a învăţământului universitar de după Revoluţie. Corectitudinea politică era de-abia la începuturi. Încă se putea glumi liber la cursuri.
Cred că, vorba unui „clasic“ în
viaţă, „ar suna ca dracu’“ dacă într-o recenzie consacrată cărţii „Mihăiţă - Reconstituirea unei vieţi“
(Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018) aş recurge la cine ştie ce savante
distincţii teoretice.
În mod bizar, şi cred că nu doar din punctul meu de vedere, s-a scris şi
s-a vorbit incomparabil mai puţin despre Primăvara
de la Praga şi semnificaţia ei decât despre mult discutatul şi, din câte se
pare preferatul, Mai 1968 francez.
Spaţiul relaţiilor interumane din lumea scriitorilor şi artiştilor a
fost întotdeauna şi rămâne dominat de amiciţie, care este ca zăpada
mieilor primăvara, se topeşte cât ai clipi din ochi.
Cum-necum, intenţia de a aşterne pe hârtie câteva gânduri prilejuite de
lectura cărţii de dialoguri dintre Wajdi Mouawad şi Sylvain Diaz „Totul este scriitură“ (Editura Nemira,
Bucureşti, 2018) îmi impune două întoarceri în timp.
Editura „Humanitas“ a
început o amplă operaţiune editorială la capătul căreia vom dispune de
traducerea integrală a „Jurnalului“ lui
Denis de Rougemont.
Istoria ţării noastre este un
periplu fascinant şi cuprins de un aer de mister. Tumultul anilor nu s-a oprit
la noi, el răzbate veacurile noastre. Contemporanii sunt datori să conserve
istoria ţării lor. O istorie plină de alianţe, trădări, de momente unice, de
înălţare, de laşitate, de realism politic de metafore istorice dar şi de căderi.
Vasile Ernu în dialog cu arhitectul Radu Negoiţă, autorul volumului recent apărut la editura Publica - „Disconfort Residence – Cum să identifici capcanele din schiţa apartamentului pe care vrei să-l cumperi“.
