OK, poate n-o fi cazul să le iei pe toate la tine, dar
măcar una-două n-ar fi rău, ca să te ajute pe terasa unei cafenele
dintr-un oraş foarte agitat sau pe şezlong, la malul mării. Şi eu îmi fac
astfel de planuri înainte de o călătorie, oare ce să iau de citit cu mine?, aşa
că m-am gândit că poate i-ar ajuta şi pe alţii.
Despre
„Jurnalul necenzurat“ al lui Vaslav
Nijinski apărut recent în colecţia „Yorick“
a editurii bucureştene „Nemira“, în
traducerea Ralucăi Rădulescu, s-ar putea scrie nu doar în mai multe feluri, ci şi
dintr-o pluralitate de perspective.
Cartea „Istoria
unei supravieţuiri - Televiziunea, Aristide Buhoiu şi Securitatea“ (Editura RAO, Bucureşti) scrisă de Vartan
Arachelian şi apărută în 2018, mi se
pare una extrem de bizară.
Celebrul autor Mircea Cărtărescu, care a împlinit chiar vineri, 1 iunie, 62 de ani, ne introduce în culisele celui mai recent volum de jurnal al său, intitulat „Un om care scrie“, tratând anii 2011-2017, de scriere ai „Solenoidului“, dar ne şi explică de ce, chiar după trecerea de 60 de ani, forma mentis a sa rămâne neschimbată. „Vârsta mea mentală preferată e cea de 27 de ani“, spune apreciatul scriitor.
A patra ediţie a „Zilelor literaturii române“ s-a desfăşurat în Republica
Moldova în intervalul 22-26 mai şi a adunat mai mulţi scriitori şi jurnalişti, care s-au întâlnit cu cititorii, au participat la dezbateri şi
au citit din cele mai recente texte.
„Historia por descubrir, historias por escribir!“. Un slogan minunat pentru o participare excepţională a României la cea de-a 77-a ediţie a salonului internaţional de carte de la Madrid, Retiro.
Nu ştiu, şi la urma urmei nici nu prea contează, dacă
teatrologul Ludmila Patlanjoglu a gândit superbul volum, adevărată operă de
artă, “OmulDans” al cărui protagonist
este Gigi Căciuleanu, drept un omagiu adus marelui artist cu ocazia unei
aniversări anume.
Orice analiză filologico-teatrală ambiţionând să fie cât
de cât serioasă a scrierii lui Daniel Oltean „50 de secunde“, declarată de juriul concursului organizat de
UNITER, „Cea mai bună piesă românească a
anului 2017“, ar trebui să înceapă cu o seamă de consideraţii teoretice.
După ce în anul 2012 şi-a recapitulat şi explicat destinul profesional şi
esenţa demersului său istoriografic într-o carte concepută sub formă de un
dialog purtat în compania unui fost student pe nume Eugen Stancu (cf. „Istoriile mele“, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012), iată că
pentru Lucian Boia a sosit şi momentul scrierii memoriilor.
Mici momente din Franţa, din
România şi din întâlnirea dintre cele două republici. Întâmplări din acest an. Mai
vesele, mai triste, dar tratate toate à la légère. Momente şi schiţe. Să cânte
muzica! Lupte energice, crâmpeie de viaţă pasională, drumurile noastre toate.
Vivat spiritul de glumă şi voia bună!
Ce
competenţe ar trebui să aibă un cercetător al criminalităţii medievale? Ar
trebui să fie un istoric? Sau, poate, mai degrabă un jurist? Sau mai bine un poliţist, capabil să
investigheze dosare de mult uitate? Oricât de greu ar părea de crezut,
există un om care stăpâneşte toate aceste domenii. El se numeşte Gabriel-Virgil
Rusu şi va lansa, în 9 mai, o excelentă carte despre criminalitatea din Transilvania medievală şi premodernă.
În data de 26 aprilie 2018, în Bucureşti, la sediul Uniunii Elene din
România, situat în Strada Vasile Alecsandri, nr.8, la ora 17.00, au
fost lansate două lucrări de excepţie, „Tablouri înrămate cu gândurile mele“, autor doamna doctor Eleni Louizou Simeonidou, Editura „Filia“ din Atena, precum şi
Cu totul remarcabilă performanţa profesorului Ioan Stanomir, care reface în mai puţin de 250 de pagini, cât
are cartea Rusia, 1917 - „Soarele
însângerat - Autocraţie, revoluţie, totalitarism” (Editura Humanitas, Bucureşti,
2017), foaia de parcurs a întruchipărilor
ideilor bolşevisto-comuniste în cei 100 de ani câţi s-au împlinit în noiembrie de
la ivirea a ceea ce ani de zile am numit, chiar sărbătorit.
Preţ de 17 ani, Juan Reinaldo Sánchez a fost una dintre cele mai de
încredere şi preţuite gărzi de corp ale dictatorului cubanez Fidel Castro. „Preţuit“ în măsura în care cineva cu felul de a
fi al lui El Comandante poate aprecia
şi trata un om indiferent dacă acesta este unul oarecare ori din imediata lui
apropiere.
Realităţile româneşti strălucesc într-un roman mizerabilist, dar bun, ca divinităţile mărunte în sufletul Sfântului Anton.
În rândurile de faţă voi semnala o lucrare de excepţie, intitulată „Războiul Civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci în România (1948-1982)“, care poartă semnătura profesorului Apostolos E. Patelakis.
Zaharia Stancu atunci când era preşedinte la Uniunea Scriitorilor şi se supăra - fiindcă „se lăsa” uşor supărat - şi se afla în birou, începea să strige să-l audă cât mai multă lume:
După ce am terminat de citit cartea
„Întoarcerea“, de Hisham Matar*, distinsă în 2017 cu Premiul Pulitzer la
secţiunea „Biografie“, m-am gândit cât de superficial am fost cu evenimentele
care au avut loc în viaţa mea.
Aflu că săptămîna trecută a murit Andor Horváth. Am ţinut mult
la el şi contam pe un dialog mai îndelungat cu inteligenţa, cultura şi
umorul lui. Mă bucur că măcar ne-am reîntîlnit la începutul anului
trecut, în jurul unei cărţi pe care tocmai o publicase. Am scris,
atunci, un text, pe care îl reiau acum, pentru a-l dedica memoriei lui
şi prieteniei noastre.
Ca oricare altă instituţie, şi „Târgul de carte GAUDEAMUS“ are o geneză
şi un parcurs. În anul 1995 am fost numit Preşedinte-Director General
(PDG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune“ (S.R.R). În anul anterior apăruse „Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea“ celor două servicii mass-media publice, Televiziunea şi Radiodifuziunea.
