INTERVIU Andreea Răsuceanu, scriitoare: „Întotdeauna scrisul a fost o plăcere dureroasă pentru mine“ 3

Să fii credincios unei idei, fidel unei promisiuni, loial unui om. Ca şi cum ar mai aprecia cineva lucrurile astea, cam maladive, înrudite cu fanatismul, care, chiar dacă într-o formă uşoară,  poate degenera în dependenţă, poate naşte hărţuieli şi alte alea! Plus că nici nu este apreciat un om fidel, aşa după cum o dovedeşti un basm, cules de Tudor Pamfile, prin secolul al 19-lea.

Vineri, 31 ianuarie 2020, va avea loc lansarea a două dintre volumele realizate de asociaţia Vechiul Cluj în cursul anului 2019: a cincea carte din seria „Poveşti despre Cluj” şi cel de-al treilea volum al traducerii „Istoriei Clujului” de Jakab Elek, apărut în traducerea şi sub îngrijirea istoricului clujean Attila Varga. Evenimentul va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr.21, începând de la ora 18.00.

Am scris, cum bine se ştie, în Flacăra lui Adrian Păunescu, de pe timpuri, foarte mulţi ani la rând o rubrică intitulată Opinia unui alegător, rubrică suspendată prin 1984, mi se pare, după apariţia tabletei intitulată „Forţa prostiei I”, care a determinat şi interzicerea revistei de a-mi mai publica rubrica.

Binecunoscută în lumea muzicii şi a cluburilor bucureştene, Gabriela David debutează acum în literatură, cu un volum de poezii apărut anul trecut: „Pretexte de femeie“ (editura Meditative Arts, 2019) – carte care, cel puţin pentru mine, a fost o surpriză foarte plăcută. Este un debut la maturitate, aşa cum se recunoaşte chiar în prezentarea cărţii de pe ultima copertă, când autoarea „s-a hotărât sa dea glas copilului creativ din ea“.

Pentru că săptămâna trecută v-am întristat, povestind despre zburător, şi despre efectele lui malefice, m-am hotărât să găsesc un soluţie. Şi ce credeţi? Printre vechile remedii vrăjitoreşti ale românilor, am dat de o reţetă bună pentru a-l pune pe zburător cu botul pe labe.

Ororile naziste au fost ferm condamnate nu doar cu ocazia  procesului de la Nürenberg, ci şi în multe alte acte cu caracter juridic sau politic. Ca şi în forumuri şi declaraţii.

Fiul cel mai mic al profesorului J.R.R. Tolkien, Christopher Tolkien, a murit joi la vârsta de 95 de ani. S-a născut în Leeds, în 1924, şi este cel mai tânăr fiu al lui J.R.R. Tolkien şi a soţiei acestuia, Edith. Christopher a crescut ascultând poveştile tatălui său despre Bilbo Baggins, care aveau să fie transpuse, mai târziu, în romanul Hobbitul.

Nu numai de 15 ianuarie, merită să ne amintim de „geniul romantic“ al României. Receptarea în posteritate a marelui poet a fost una sincopată şi desfigurată ideologic, iar recentele încercări de rediscutare au stârnit furia „gardienilor“ purităţii şi ai academismului.

Pentru că e ziua lui Eminescu, îi dedic un vechi basm, menţionat în mai multe cărţi de folclor, pe aceeaşi temă atât de dragă lui, a întâlnirilor imposibile.

Legăturile lui Jeni Acterian cu teatrul nu se limitează defel la faptul că a fost sora lui Haig Acterian, regizor şi teoretician de teatru, director general al Teatrelor în vremea guvernării legionare şi autorul unei excelente, temeinice monografii „Shakespeare”, util de consultat şi astăzi. Ori cumnata regizoarei Marieta Sadova.

În urmă cu doar două zile şi-a încheiat o scurtă vacanţă de Crăciun şi de Anul Nou, după 17 ani, la bunici, la Lereşti, în Argeş, Miguel Gane, cel care este considerat azi poetul cel mai citit al limbii şi literaturii spaniole contemporane, începând cu Madridul şi continuând cu Peru, cu Panama, cu Chile, cu Costa Rica, cu Columbia, cu Ecuador, Bolivia, Guatemala...

E încă vremea bilanţurilor (de an sau de deceniu), şi putem spune că, anul trecut, dar şi în ultimii ani ai deceniului (late 2010s), colecţia de proză română contemporană a editurii Humanitas, „821.135.1“, coordonată de scriitoarea Andreea Răsuceanu, a fost de departe cea mai dinamică şi activă, publicând detaşat cele mai interesante lucruri. Cel puţin, aici se află cele mai multe titluri de cărţi publicate în premieră care mi-au făcut cu ochiul.

Pare doar un nume exotic, iar cine a citit Homeric îl  poate crede ficţional, inventat de mine pentru a da culoare romanului. Totuşi, a existat o Ciptoreanca, demult, în misteriosul secol al 18-lea, pe unde adeseori îmi fac plimbările. Numele ei întreg era Casandra Ciptoreanca. Chiar pare născocit, nu-i aşa?!

În 2015, Miruna Runcan, binecunoscut critic de teatru, reputat teatrolog şi profesor la Secţia de Teatrologie a Facultăţii de Teatru şi Televiziune de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (iertat să fiu, dar nu pot folosi femininul posturilor, ocupaţiilor şi funcţiilor, chiar cu riscul de a fi socotit incorect politic), publica o cartea al cărei scop declarat era desluşirea viitorului criticii de teatru.

O carte remarcabilă pentru istoriografia românească, nu numai pentru subiectul pe care îl abordează ci şi prin documentare şi pasiunea transmiterii obiective a unei teme de istorie care, deşi, îşi propune să relateze despre produsele civile şi militare fabricate în România sub licenţă străină, reuşeşte să deschidă câteva perspective de cercetare în planul relaţiilor internaţionale, politice, economice şi diplomatice ale României cu alte state.

Al treilea interviu al meu pentru „Adevărul“ cu unul dintre cei mai buni scriitori români în viaţă, Dan Stanca (64 de ani), se ocupă de romanul recent apărut în seria de autor dedicată de editura Vremea (al patrulea titlu), carte cu un titlu ciudat şi provocator: „Adio, România“. Fantezia (dar şi profunzimea, sagacitatea) autorului debordează în acest roman, care urmăreşte destinul „ţărişoarei“ noastre de la Marea Unire până hăt, în anul 2045.

Am scris primul meu roman, publicându-l în foileton în paginile revistei Flacăra lui Adrian Păunescu. Când am publicat primul foileton, nu aveam scrise decât acele şapte prime pagini, cât îmi permitea spaţiul revistei, şi care se terminau cu anunţul ”va urma”.

În a doua jumătate a anului 2019, editura „Polirom” a inaugurat o nouă serie dedicată  publicării “biografiilor romanţate ”. Până la data scrierii acestor rânduri au apărut deja cărţi consacrate vieţilor lui Brâncuşi, Enescu, Mariei Tănase şi, last but not least, lui Caragiale.

Sfîrşit de an, unii îşi fac bilanţuri pentru ce a fost, alţii planuri, unii îşi văd în tihnă de mîncat, se pupă sub vîsc, umblă după artificii sau după varză murată, îşi aruncă bradul pe geam fix în faţa blocului, ori se (pre) fac că merg la serviciu. Iar alţii au mici bucurii.

Despre oportunitatea publicării acestei culegeri de scrisori (Corneliu Popel: Cu sete cerească. Epistolar – Iaşi, Ed. Timpul, 2019), care înseamnă uneori intruziuni adânci în nişte intimităţi biografice, pot exista opinii pro şi contra.