INTERVIU Scott Stossel, editor „The Atlantic“: „Mulţi ani am băut alcool şi am luat medicamente ca să pot avea apariţii publice“ 0

Desigur, ştiţi povestea sau zicerea, mă rog, cu clasa muncitoare care se desparte de trecut râzând. În cartea „Fake News în Epoca de Aur. Amintiri şi povestiri despre cenzura comunistă” (Editura Polirom, Iaşi, 2020), Ioan T. Morar procedează puţin altfel.

„- Domnule Dinule, am intrat în Slătioara, vin să-ţi aduc noua mea carte.“ Asta se petrecea sâmbăta trecută pe la trei după-amiaza. „- N-osă poţi intra în curte! Aici e un potop al lui Noe, o furtună cu trăznete şi fulgere.“ S-a convins. - Atunci, la întoarcerea de la Târgu-Jiu.“

Născut într-o familie cu preocupări artistice evidente (tatăl său, Constantin Dembinski, a fost un binecunoscut şi apreciat operator de imagine), Dominic Dembinschi a absolvit în 1981 cursurile Secţiei de Regie de Teatru a I.A.T.C. A avut şansa de a face parte, alături de Victor Ioan Frunză, Tompa Gábor şi Andrei Mihalache, din ultima promoţie a regretatului profesor şi regizor Mihai Dimiu.

Părinţi despre copiii lor, copii despre părinţii lor în vreme de pandemie. Experienţele fericite şi mai puţin fericite, hazul de necaz în vreme de criză, şcoala online, izolarea de pe Zoom, toate au fost adunate în două cărţi publicate de Vremea. În colecţia Mic dar şic, "Singuri acasă. Copii şi părinţi în pandemie" cuprinde texte despre năzbâtii trăite pe propria piele de cei 15 mici scriitori debutanţi, în perioada stării de urgenţă.

Destul de greu de spus în ce categorie anume ar putea fi încadrată cea mai recentă carte a lui Stelian Tănase, „Sunt un copil al războiului rece”, apărută în anul 2020, la editura bucureşteană „Corint”.

O scrisoare onorantă şi eseul care i-a urmat, îmbogăţindu-mă sufleteşte prin încredinţarea că zbaterea mea în faţa paginii albe în dorinţa de a zugrăvi lumea din care a descins ”Ultimul ţăran din Slătioara” nu a rămas fără ecou.

În urmă cu puţină vreme, atunci când am scris despre „Comunismul de apoi“, excelenta carte de interviuri a lui Cristian Pătrăşconiu, îmi exprimam satisfacţia că ea a apărut la o editură universitară. Aceea a Universităţii de Vest din Timişoara.

În timpul celor peste 40 de ani de comunism s-a scris enorm în genurile aşa-numite „populare“, impropriu tratate de critică drept literatură de consum. Sefişti precum Vl. Colin sau Bărbulescu şi Anania, autori de poliţiste ca L. Neamţu şi Vl. Muşatescu, dar şi autori pentru copii şi tineret precum Chiriţă, Tudoran sau Pancu-Iaşi au avut tiraje uriaşe la acea vreme, lăsând în urmă cărţi care oricând merită canonizate şi pot fi reeditate cu folos.

Sunt deja ani buni, vreo 12 sau 13 la număr, de când îl cunosc pe Ion Moldovan despre care azi pot spune că este unul dintre cei mai activi şi mai recunoscuţi intelectuali ai Blajului.

În cele câteva cuvinte scrise „În loc de introducere” pentru noua lui carte, profesorul Lucian Boia atrage atenţia că aceasta, „Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2020) „se află în directă legătură cu eseurile mele anterioare privitoare la români şi la istoria lor, în primul rând cartea, apărută în 2012, sub titlul bine întipărit în conştiinţa publică, De ce este România altfel”.

Acolo unde Mircea Cărtărescu sugerează căutarea spirituală cu precizia unui chirurg, Dan Stanca se aruncă deznădăjduit în ea, cu patos şi disperare existenţială. Acolo unde Cărtărescu este precis şi calculat, Dan Stanca e febril şi necontrolat, scriind parcă sub imperiul unei urgenţe. Stilul lui Cărtărescu este detaşat şi rece, Stanca se implică emoţional, până la contopirea cu textul.

De câteva săptămâni povestesc despre Gheorma, de fapt despre sclavi. Poate credeţi că e aiurea, având în vedere timpurile, situaţia, pandemia. Dar să ştiţi că scriu despre asta. Povestea acestui om îmbogăţit de pe urma comerţului cu vlahi este eternă, din categoria celor universal-valabile, cum ni se zicea prin gimnaziu.

În plină stare de urgenţă şi în pandemie, când librăriile erau în totalitate închise şi numai formula de achiziţie online rămăsese disponibilă, editura „Humanitas” a lansat pe piaţă cartea „Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu”. Scrisă de Tatiana Niculescu şi publicată în colecţia „Memorii, jurnale, biografii”.

În ultima jumătate de veac, Profesorul Gabriel Liiceanu a scris cărţi importante pentru prestigiul literaturii române. „Jurnalul de la Păltiniş“ rămâne o capodoperă a genului diaristic, iar eseul „Despre limită“ (sau teza doctorală intitulată „Tragicul“) îl situează pe filozof în panoplia celor mai importanţi umanişti ai culturii noastre.

Contemporanul Mircea Cărtărescu a dezvoltat un adevărat cult al „metamorfozei“, aparent plecând de la cea biologică a larvei în fluture, de fapt vorbind despre cea a fiinţei umane în ceva superior (temă dragă tuturor gânditorilor moderni, plecând de la „supra-omul“ lui Nietzsche şi trecând prin concepţiile etologului austriac Konrad Lorenz), prin asta scriitorul român dovedindu-se un veritabil scriitor-profet (încă) neînţeles.

Maimuţele, aşa cum sunt prezentate de Jane Goodall, sunt nefiresc de asemănătoare oamenilor. Par nişte oameni ţinuţi de o graniţă nevăzută, subţire ca un fir de păr, dincolo de lumea umană. Graniţa aceea nevăzută, subţire ca un fir de păr – şi totuşi atât de impenetrabilă – este limbajul articulat. Cimpanzeii studiaţi de Goodall sunt, literalmente, nişte „oameni ai pădurilor”, aflaţi dincoace de – cu vorba lui Heidegger –  „luminişul fiinţei”.

Ce a reprezentat, în realitate, comunismul? Mai înseamnă el ceva cu adevărat astăzi? Este o idee moartă sau, măcar, pe vecie compromisă ori merită el să i se mai dea o şansă?

Aveam şi până în momentul apariţiei cărţii „Mănăstirea Văratec în arhivele Securităţii. Agenta „Vasilica” între Dumnezeu şi satan. 1962-1976” (Editura „Vremea”, Bucureşti, 2019) destule mărturii, dar şi dovezi din Arhiva C.N.S.AS. referitoare la colaborarea unora dintre oamenii Bisericii Ortodoxe şi Securitate. Indivizi care au pendulat între Dumnezeu şi Satan.

Mirel Taloş este preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, politician si scriitor, având la bază studii de filologie hispanică şi română la Universitatea Bucureşti şi de ştiinţe politice la SNSPA.

S-a stins ca o lumânare de ceară curată la Madrid, unde se afla la copiii săi, emigranţi, în căutarea plină de speranţă a sănătăţii în urma unei boli neiertătoare la care s-a adăugat şi cumplitul virus: