Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Ateneu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, preşedintele României
Klaus Iohannis, preşedintele României

Academia  Română organizează marţi, 15 ianuarie, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naţionale“, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12.00, şi se va desfăşura în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, care va rosti un cuvânt de salut.

Manifestarea este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

Din partea Academiei Române vor susţine prelegeri acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cu temele „Cultura: A câta putere în stat?“, respectiv  „Statalitatea românească şi vechile sale lăcaşuri“.

În cadrul sesiunii festive, va adresa un mesaj Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuţiunea intitulată „Eminescu şi Basarabia“, un omagiu poetului naţional şi rolului esenţial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea şi cultivarea limbii române şi a identităţii naţionale dincolo de graniţele ţării.

Oficialităţile statului vor fi reprezentate de ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz, temele abordate fiind „Omagiu culturii naţionale“ şi „Cultura naţională – valori, permanenţe, perspective în context european“.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de „Camerata Regală“.

Foaierul Ateneului Român va găzdui o expoziţie foto-documentară realizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române. Publicul va avea ocazia să admire unul dintre cele mai preţioase manuscrise eminesciene aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române, Manuscrisul 2261, conţinând „Legenda Luceafărului“, precum şi monumentala ediţie facsimilată „Manuscrisele Mihai Eminescu“, în 38 de volume, un proiect realizat sub coordonarea acad. Eugen Simion.
Academia Română îndeplineşte o misiune de onoare marcând în mod festiv cea de-a noua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, sărbătoare propusă de Academia Română în urmă cu 10 ani şi consfinţită legislativ de Parlamentul României prin Legea nr. 238/2010. Stabilirea Zilei Culturii Naţionale de ziua aniversară a lui Mihai Eminescu aduce, pe de o parte, un omagiu memoriei celui mai mare poet al românilor şi, pe de altă parte, propune ca temă de reflecţie rolul pe care cultura îl are în păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale, în condiţiile diversităţii europene.

Sesiunea festivă din data de 15 ianuarie dedicată Zilei Culturii Naţionale este organizată de Academia Română în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, beneficiind de colaborarea cu Filarmonica Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti, şi Biblioteca Academiei Române.

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite