Formula de bază a ansamblului a fost completată cu artişti invitaţi din Maroc: Mahmoud Chouki (chitară şi louthar), Tawfik Belkhdar (percuţie) şi Roaa (voce).

Managerii ansamblului îşi continuă cu acest proiect explorarea rădăcinilor şi legăturilor orientale ale muzicii româneşti, mergând de această dată în zona jazzului şi a fusion-ului, abătându-se astfel de la crezul declarat acum câţiva ani în Povestea inorogului, un alt proiect al lor despre care am scris aici.

Echipa s-a folosit de proiecţii video, înregistrări ale zgomotelor din viaţa de zi cu zi pentru a construi scenografia spectacolului.

Programul a început cu un fragment dintr-o variantă a baladei cu intonaţiile microtonale amestecate amintind când de folclorul dobrogean, când de muzica bizantină, când de cea otomană. După un solo de percuţie care avea eco-uri si din talas-urile indiene, a început un moment de fusion meridional, un prilej pentru soliştii invitaţi să-si desfăşoare solo-urile. În acelaşi timp, pe ecran erau proiectate imagini care aminteau de aurora boreală.

Pe rând, episoadele din balada Kirei erau întrerupte de momente de fusion şi jazz

Un alt moment de improvizaţie, o conversaţie, un dialog între lumea românească nord balcanică şi cea magrebiană au precedat cântecul orăşenesc Până când nu te iubeam, devenit în şirul poveştii serenada arapului către Kira. Şi aici au fost alăturate două intonaţii pe chiar aceleaşi sunete: cea românească cromatică şi cea nord-africană în interpretările lui Constantin Răileanu şi Roaa.

Spectacolul a continuat cu răspunsul Kirei din întoarcerea la muzica şi textul baladei, urmat de o geampara care continua din nou cu fusion-jazz, în care ritmul şi ostinato-ul geamparalei erau baza pentru improvizaţiile la oud şi apoi pentru cântecul lăutăresc De la moară pân’ la gară, apoi o improvizaţie pe mai multe capete tematice din cântece folclorice din mai multe zone. Sabin Penea, violonistul ansamblului, a arătat o foarte mare adaptabilitate la diferitele stiluri muzicale şi tipuri de intonaţie.

Au urmat cântecele cunoscute din repertoriul ansamblului, din colecţia Anton Pann, alternate cu episoade ale baladei şi interpretate într-o variantă light, realizată prin prezenţa chitarei, percuţiei şi a flautului modern (Scoală puiculiţă scoalăDe-ai şti sufleţelul meu, Inima mi-e plină de a ta fiinţăNu mai poci de ostenit) recitative şi improvizaţii ale solistei Roaa, ale instrumentiştilor şi alte dansuri româneşti, momente de jazz unde din nou Sabin Penea a strălucit, dialogând cu el chitaristul Mahmoud Chouk şi flautistul Issa Garfi şi piese marocane în care am recunoscut asprele şi seducătoarele maqam-uri, unde şi Constantin Răileanu s-a avântat în câteva improvizaţii.

Un spectacol exotic, oriental şi contemporan cu o privire nostalgică spre vremurile de demult, unde, deşi personajul călător este Kira din baladă, cea care se întoarce la casa ei, atmosfera se aseamănă cu Kira lui Panait Istrati, cea pierdută şi văzută imagine a unui trecut ideal şi imposibil de recuperat.

Constantin Raileanu – voce şi kanun (liderul formaţiei)
Sabin Penea – vioară
Alexandru Stoica – Oud
Andrei Niţescu – cello
Issa Garfi – flaut/Bansouri/ney

Invitaţi:

Roaa – Voce
Mahmoud Chouki – chitară şi louthar
Tawfik Belkhdar – percuţie

Articol publicat şi pe blogul cleopatradavid.blogspot.com