Voievodul ţiganilor a ajuns la Braşov

La Braşov, Opera a invitat publicul să urmărească, între 5 noiembrie şi 4 decembrie, producţii atractive incluse în Festivalul internaţional de operă, operetă şi balet, ajuns la ediţia a XIV-a, propunând, în deschidere, Marea Gală care, cu Traian Ichim la pupitru, a beneficiat de prezenţa unor solişti apreciaţi într-un program extrem de ofertant.

La Braşov, Opera a invitat publicul să urmărească, între 5 noiembrie şi 4 decembrie, producţii atractive incluse în Festivalul internaţional de operă, operetă şi balet, ajuns la ediţia a XIV-a, propunând, în deschidere, Marea Gală care, cu Traian Ichim la pupitru, a beneficiat de prezenţa unor solişti apreciaţi de la Cluj - soprana Diana Ţugui şi baritonul Lucian Petrean -, de la Iaşi - tenorul Florin Guzgă - sau din Ucraina - mezzosoprana Iryna Zhytynska -, într-un program extrem de ofertant, alăturând pagini celebre din creaţii de Verdi, Puccini, Massenet, Giordano, Bellini sau Saint-Saens.

Deloc întâmplător, regalul de operă a fost „completat” apoi cu cel de operetă, în interpretarea ansamblului Operei Maghiare din Cluj, dar în colaborare cu orchestra şi baletul teatrului-gazdă, printre solişti regăsindu-se nume binecunoscute şi pe alte scene lirice, precum Fulop Martin, Fulop Timea, Szabo Levente, dar şi baritonul clujean Marian Pop, sosit acum din Germania sau Benedekffy Katalin din Ungaria, sub conducerea lui Incze Katalin. Primele spectacole din festival au adus opera Cenerentola de Rossini, în regia semnată cândva de Carmen Dobrescu şi scenografia schiţată de Rodica Garştea, în fosă fiind italianul Leonardo Quadrini, iar în rolurile de prim plan Asineta Răducan, Nicoleta Chirilă, Anda Pop, Ştefan Schuller - invitat de la Bucureşti, asemeni lui Robert Nagy şi, din nou, Marian Pop, apoi în distribuţia „casei” - Carmen Topciu, Valentina Mărgăraş, Sonia Hazarian, Liviu Iftene, Alexandru Aghene, Dan Popescu, dar şi acelaşi Ştefan Schuller. O altă gală extraordinară, dedicată însă baletului, a avut, de asemenea, oaspeţi importanţi - Răzvan Mazilu, Corina Dumitrescu, Gigel Ungureanu şi Ovidiu-Matei Iancu de la Opera bucureşteană, Andreea Jura, Dan Haja de la Cluj, Irina şi Adrian  Mihaiu, Horaţiu Cherecheş de la Constanţa, iar de peste hotare Yvonne Slingerland-Cosialis (Spania) şi Ayaka Kishi (Japonia), dansând împreună cu artiştii operei braşovene în fragmente decupate din Lacul lebedelor, Carmen sau Spartacus.

Ultimele zile de festival au propus o nouă montare cu opereta Voievodul ţiganilor de Strauss, baritonul Marian Pop apărând în ipostaza de regizor, asistent fiindu-i... soprana Anda Pop, colaborând cu aceeaşi talentată Rodica Garştea - realizatoarea decorurilor şi costumelor -, iar în momentele de dans cu reputata balerină Corina Dumitrescu, în calitate de coregraf. Şi de această dată au existat distribuţii diferite, în fosă aflându-se Dorel Munteanu, dirijor care, deşi cu experienţă îndelungată, a optat pentru tempi destul de fluctuanţi, astfel încât s-au creat decalaje în special în relaţia cu corul, iar parte dintre solişti au fost nevoiţi să se adapteze unor derulări adesea mult prea rapide. În ce priveşte interpretarea, s-a dovedit în general echilibrată, susţinută prioritar de solişti ai teatrului, dar în rolul Saffi a debutat Tina Munteanu, invitată de la Bucureşti, abordând o partitură destul de dificilă, în care glasul său calitativ avea toate datele să se desfăşoare cu generozitate, ceea ce s-a şi petrecut în paginile scrise în registrul mediu, mai puţin în cel acut, unde au apărut probleme, riscând să devină strident, pe lângă faptul că încercarea de a realiza momente în pianissimo a fost doar parţial reuşită. Partener în Barinkay, tenorul Mihai Irimia a convins că vocea sa „sună” bine, cu siguranţă şi expresivitate, rezolvând cu aplomb o ţesătură solicitantă. Dacă în Czipra, Cristina Roşu a avut bune intenţii, cântul său fiind marcat însă de diferenţe de registre şi (de asemenea) probleme în acut, în Zsupan a apărut Lorand Cristian, un rol mai mult vorbit dar şi cu secvenţe cântate, pe care s-a străduit să le parcurgă onest, în timp ce Marian Reşte a convins în Contele Carnero şi prin evoluţia vocală atent conturată, iar Liviu Iftene s-a integrat corect în cerinţele rolului Ottokar. Actriţe excelente, Lăcrămioara Schuller a conturat o răsfăţată şi capricioasă Arsena, cu accente comice de efect, iar Gabriela Hazarian a cucerit în Mirabella prin concepţia unitară şi plină de umor a personajului şi, deopotrivă, prin maniera în care a cântat, păstrând permanent specificul „preţios” şi amuzant al eroinei; husarul Homonay a avut în Valentin Marele o prezenţă impozantă, cu o voce care, din păcate, nu mai lasă să se „ghicească” splendoarea timbrală... de altădată, rolurile „ţiganilor” fiind susţinute simpatic de Valer Lucaciu (Mihaly), Dan Ionescu (Ferko), Florin Grama (Jozsi), în Ion apărând micul Mihai Schuller, cu replici ferme, spuse cu dicţie şi rigoare (deşi nu am înţeles de ce trebuia să declare că îl cheamă... Ţiriac!).

În ce priveşte aspectul scenic, decorurile sunt, în principiu, sugestive şi funcţionale, cu case „de la ţară”, locuri misterioase din vechiul castel, unde arde focul ce crează atmosferă în noaptea înstelată sau, în final, un posibil interior al castelului care, chiar dacă se află în paragină, este luminat sărbătoreşte, iar ţiganii ridică un candelabru, aduc canapele şi alte repere „de recuzită”, pregătind totul pentru revenirea lui Barinkay. Costumele viu colorate sunt amalgamate, elegante şi „de epocă” pentru Carnero sau Homonay, destul de neutre şi pentru Barinkay (într-un fel de vestă din piele sau cămaşă albă, cu brâu lat) şi pentru (posibili) săteni, mult prea bogate pentru ţigani, bărbaţii având veste frumos ţesute şi pantaloni bufanţi în cisme, femeile purtând tunici cu „lucrătură” sofisticată şi fuste lungi sau peste genunchi, în culori cam prea rafinate şi... cu cisme cu toc! De altfel, şi Czipra este surprinzător de elegantă, în total contrast cu Saffi, care poartă o bluză (căzută pe umăr) frez şi o fustă lungă portocalie (combinaţie destul de neinspirată), dar... cu picioarele goale (singura care se pare că nu a dorit să poarte cisme, ca toate celelalte); iar în ultimul tablou apare „gătită” ca o adevărată fiică de paşă, în costum oriental... portocaliu, având însă pantofi cu toc. Sigur că toate acestea arată bine ca imagine, dar nu prea sunt în concordanţă cu „statutul” personajelor; în aceeaşi idee, textul se referă la o colibă, dar Czipra arată spre o căsuţă destul de cochetă, cu uşă, ferestre şi tot ce trebuie pentru o construcţie... deloc cocioabă. Într-un asemenea context, baletul evoluează în „zone” stilistice destul de diferite, fie în maniera apropiată de „clasic”, fie în cea de compoziţie, interpretate cu îngrijire şi expresivitatea cerută de ansamblu (în special în dansurile cu specific ţigănesc, pline de viaţă) şi, desigur, de către soliştii Iulia Coşeriu şi Dorin Mirea - ea o tânără graţioasă, respinsă de femeile din  „şatră”, el un ţigan impunător, într-un duo trimiţând cu gândul la un „pas de deux” din baletele tradiţionale, apoi în vâltoarea înfruntării celor ce se opun dragostei dintre cei doi. Cât despre fetele-soldaţi în tunici şi cisme roşii, cu pantalon alb, au asigurat „pata de culoare” deosebit de inspirată şi plină de farmec, evident intens aplaudată.

Sub aspect regizoral, totul „curge” logic, fluent, cu personaje în general bine definite în datele lor specifice, mai puţin Zsupan, un porcar deloc gras, deloc grosier, ba dimpotrivă destul de „mic burghez”, singurul element „mai altfel” fiind ticul său „sonor” ce imită porcii. Baritonul-regizor Marian Pop are, structural, un umor debordant, pe care mă aşteptam să-l valorifice în fiecare clipă a spectacolului, dar corul a intrat, a cântat şi... a ieşit din scenă (sunând omogen, pregătit de Leonard Boga), iar soliştii au rostit textul vorbit cu naturaleţe şi au evoluat corect dar „cuminte”, plusul de „sclipire” din acest punct de vedere fiind asigurat prin propria contribuţie a interpretelor cu real talent şi charismă. Poate că, după emoţiile premierei, se va simţi şi verva şi nervul în întreaga mişcare scenică, absolut necesară într-o operetă care a îndrăgită dintotdeauna.

Orchestra a cântat cu acurateţe, convingând că are experienţa şi cunoaşterea spiritului genului atât de special, mult gustat de publicul care a făcut ca sala să devină neîncăpătoare, ovaţionând îndelung şi entuziast, semn că spectatorii s-au bucurat să reasculte melodiile preferate şi să revadă o lucrare având toate „ingredientele” ce asigură succesul.

Şi cea mai bună dovadă a faptului că opereta „prinde” şi la Braşov este şi epuizarea rapidă a biletelor pentru ambele reprezentaţii cu Voievodul ţiganilor, dar şi pentru   Văduva veselă sau Liliacul, programate câteva zile mai târziu. Trebuie remarcat totodată faptul că toţi cei implicaţi în „ridicarea” premierei s-au investit cu reală plăcere în acest demers, apărând, în paralel, şi în gale şi în alte reprezentaţii din festival sau din stagiunea curentă; pentru că orchestra şi corul au trecut rapid de la o lucrare la alta, de la un stil la altul, pentru că Marian Pop a şi cântat, a şi regizat, Anda Pop i-a fost asistent de regie, dar a şi apărut în roluri importante din opere sau operete, iar mulţi dintre solişti s-au regăsit şi în primele reprezentaţii cu partitura de Strauss şi în celelalte creaţii oferite de către teatrul liric braşovean în... Luna cadourilor, într-un efort demn de subliniat şi, desigur, de aplaudat.