VIDEO. Vivaldi reinventat de Avi Avital

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu a cântat niciodată în România, deci prea puţini de aici îl cunosc pe Avi Avital, pe care-l consider unul dintre cei mai interesanţi interpreţi din muzica clasică ce strălucesc pe marile scene de astăzi.

Nu, nu cântă în bocanci Vivaldi, nu face spectacol pe scenă aşa cum face, de exemplu, organistul Cameron Carpenter, nu este mediatizat precum Lang Lang (apropo, Lang Lang poate fi ascultat live la Radio România Muzical pe 1 mai, de la ora 21.00, într-un concert transmis de la Munchen). Însă Avi Avital cântă la un instrument deosebit pentru muzica clasică, mandolina, şi o face într-un mod care a impus mandolina drept o vedetă a muzicii clasice.

Avi Avital s-a născut în Israel în anul 1978 şi a început să cânte la mandolină la vârsta de 8 ani; a fost repede admis într-o orchestră de mandoline, tip de ansamblu foarte popular în Israel, create mai ales datorită influenţei imigranţilor veniţi din Rusia. Însă Avi Avital nu s-a mulţumit să cânte ca un amator într-o asemenea orchestră; a studiat la Ierusalim şi apoi la Padova în instituţii de învăţământ superior. Extraordinara lui măiestrie tehnică, sensibilitatea muzicală, talentul, în fine, i-au deschis porţile către o carieră internaţională de mare succes, într-o lume avidă de forme mereu noi de exprimare. În 2010, Avi Avital a devenit primul interpret la mandolină nominalizat vreodată la premiile Grammy.

S-ar spune că Avi Avital deţine un secret al succesului, însă nu cred că este aşa. Întotdeauna succesul constă în primul rând, în muncă şi talent. Nu-mi dau seama câte ore a studiat Avi Avital ca să ajungă la performanţele tehnice pe care le etalează astăzi; el pare că nici nu cântă la un instrument cu coarde ciupite, ci, în funcţie de situaţie, la vioară, flaut sau chiar ca vocea umană. Pare neverosimil, dar vă garantez că aşa este.

Un asemenea interpret ieşit din comun evident că a fost “vânat” de marile case de discuri. În prezent, Avi Avital are un contract cu Deutsche Grammophon. Primul lui disc sub sigla galbenă a acestei case a apărut în 2012 – cu lucrări de Bach; în 2014 a fost lansat un al doilea disc, intitulat “Between worlds” cuprinzând lucrări clasice inspirate de muzica populară (printre ele, şi cele 6 dansuri tradiţionale româneşti de Bela Bartok). Iar în 23 martie 2015 a apărut un al treilea album purtând semnătura lui Avi Avital, un album ce cuprinde în integralitate lucrări de Antonio Vivaldi.

Este un disc pe care-l puteţi asculta la Radio România Muzical luni, 4 mai, de la ora 19.00 şi în reluare duminică, 10 mai, de la ora 13.05. Sau oricând, după 5 mai 2015, pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015

Avi Avital a conceput acest disc ca un omagiu adus lui Vivaldi, unul dintre puţinii compozitori din muzica clasică ce au scris special pentru mandolină (pe album figurează Concertul RV 425), dar şi un omagiu adus Veneţiei. Discul a fost înregistrat într-o biserică din Veneţia, alături de o orchestră veneţiană, Venice Baroque Orchestra, alcătuită numai din veneţieni care, evident, cunosc cel mai bine spiritul oraşului. Sigur, Veneţia este în legătură cu Antonio Vivaldi, care s-a născut şi a activat o bună perioadă din viaţă la Veneţia, aici primind şi numele de “preotul roşu”, cum a mai fost numit, datorită faptului că a fost, într-adevăr, preot, deşi nu oficia liturghia, iar părul său era de un roşcat intens.

Avi Avital reuşeşte performanţa de a înfăţişa un Vivaldi nou şi proaspăt, cu toate că există atâtea alte înregistrări cu lucrări de Vivaldi. Sigur, este inedit instrumentul la care cântă, dar nu numai atât: Avi Avital este fascinant şi trăirea, pasiunea, muzicalitatea, autenticitatea interpretării sale. E suficient să-i priviţi chipul din videoclipul de prezentare a albumului, şi nu mai e nevoie de alte cuvinte...

Alături de Concertul RV 425, gândit de Vivaldi pentru mandolină şi orchestră, pe disc regăsim transcripţii ale unor lucrări vivaldiene, unele celebre, precum “Vara” din ciclul “Anotimpurile”, înregistrarea care cred că este punctul central de interes al albumului, aşa cum este prezentată de altfel şi de Avi Avital, care vede acest concert drept cel mai complex din ciclul “Anotimpurile”. Găsim şi un alt concert în original pentru vioară şi orchestră (RV 356), unul în original pentru luth şi orchestră (RV 93, des abordat şi de chitarişti), o parte dintr-un concert în original pentru flaut drept şi orchestră (RV 443), o trio-sonată (RV 82) şi la final, aşa cum trebuia pentru un disc-omagiu adus Veneţiei, un cântec tradiţional veneţian interpretat de Avi Avital alături de celebrul tenor Juan Diego Florez (care apropo, poate fi ascultat live, în 2 mai, la Radio România Muzical, de la ora 20.00, într-un spectacol transmis de la Opera de Stat din Viena, unde cântă alături de soprana Valentina Naforniţă).

Sigur, Vivaldi rămâne unul dintre cei mai populari compozitori din istoria muzicii, cu atât mai mult este interesant într-o abordare inedită, aşa cum este cea a lui Avi Avital. Un album care trebuie neapărat ascultat, în opinia mea.

Discul este disponibil şi în România, în magazinele de specialitate şi pe site-urile www.getmusic.ro şi www.emag.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite