O voce ieşită din comun: mezzosoprană de coloratură, cu posibilităţi tehnice cu totul speciale, o minte strălucită, mereu în căutare de noi posibilităţi de expresie, recunoscută pentru redescoperirea unor repertorii uitate – aceasta este Cecilia Bartoli, fascinantă în lumina reflectoarelor, de peste 30 ani.

Nu este de mirare că orice prilej de a genera evenimente care o au în centru pe Cecilia Bartoli este exploatat, aşa cum este şi aniversarea a 30 ani de colaborare exclusivă între Bartoli şi casa Decca. O aniversare marcată cu apariţia unei colecţii Gioachino Rossini, prilejuită şi de comemorarea celebrului compozitor la 150 de la moarte; apoi, cu lansarea unui nou disc Vivaldi şi cu un disc înregistrat de tenorul Javier Camarena, cu Bartoli mentor al proiectului. Pentru că aceasta este Bartoli: specialistă în repertoriul belcanto, reprezentat de Rossini, în repertoriul baroc, reprezentat de Vivaldi, dar şi deschizătoare de drumuri pentru artişti mai tineri, pe care i-a promovat şi în cadrul festivalului de Paşti de Salzburg, pe care-l conduce din 2012.

Dacă pe 15 discuri şi 6 DVD-uri, colecţia Rossini propune înregistrări mai vechi ale Ceciliei Bartoli, pentru discul Vivaldi avem o serie nouă de înregistrări, realizate de mezzosoprană alături de ansamblul francez Matheus, condus de Jean Christophe Spinosi. De ce Vivaldi în acest context aniversar? E foarte simplu: primul disc cu care Bartoli s-a consacrat definitiv la nivel mondial a fost unul tot cu muzică de Vivaldi. A apărut în 1999 şi a reprezentat un succes de proporţii deosebite; în şase ţări a fost disc de aur, conform vânzărilor-record: în total, albumul a fost cumpărat în 700.000 de exemplare. Dar mai mult decât atât, acest disc Vivaldi a deschis o poartă către lumea neexplorată suficient a muzicii baroce pentru voce şi orchestră, o cale pe care au mers apoi şi Bartoli însăşi, dar şi alţi cântăreţi mai tineri.

Dacă nu ar fi fost Bartoli, prea puţini dintre melomanii de astăzi ar fi ştiut de opere vivaldiene precum Argippo, Catone in Utica, Tito Manlio, Orlando furioso, La Silvia, Il Giustino ale căror nume apar, de exemplu, pe albumul Vivaldi lansat pe 23 noiembrie 2018 la casa Decca. Este un univers cu o muzică încântătoare, de o calitate comparabilă cu cea a concertelor instrumentale vivaldiene, care ne sunt mult mai apropiate. O muzică în care regăsim virtuozitatea specifică muzicii preclasice, în care vocea trebuie să aibă calităţi aproape instrumentale, dar şi lirism şi liniile ample de susţinere din piesele mai lente. Nu poţi, de exemplu, să nu fi impresionat de vocea care imită o pasăre din opera La Silvia sau de atât sensibila arie din opera Vedro il mio diletto, pe care Bartoli a folosit-o şi pentru promovarea discului, într-un clip video cu imagini din Veneţia, postat pe pagina ei de facebook. Evident, asocierea cu Veneţia nu este deloc întâmplătoare, nu doar pentru că Vivaldi însuşi şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă acolo, dar şi pentru că spiritul dulce-amar al acestui oraş unic se reflectă în muzica lui Vivaldi; practic, nu-ţi poţi imagina Veneţia decât însoţită de muzica lui Vivaldi. Sau cel puţin, eu asta am simţit...

Este aproape miraculos că la 52 ani, vocea Ceciliei Bartoli nu a pierdut nimic din amplitudinea, supleţea, agilitatea pe care le avea în urmă cu 30 ani; a câştigat însă în experienţă şi însoţită de un ansamblu de calibru, specializat în interpretarea pe instrumente de epocă, face cu adevărat minuni.

În prag de Crăciun, să asculţi acest album Vivaldi propus de Cecilia Bartoli este un cadou foarte potrivit pentru sine sau pentru cei mai dragi. Noul album al Ceciliei Bartoli a fost difuzat de Radio România Muzical şi poate fi reascultat oricând pe pagina proiectului Discurile anului 2018

Albumul este disponibil pentru ascultare pe platformele de streaming (de exemplu, Spotify) şi se poate comanda în format CD şi Vinyl pe getmusic.ro.