Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR: Suntem bucuroşi pentru un nou şi răsunător succes al artiştilor români, la Londra. Alexandru Tomescu şi Gabriel Bebeşelea, ovaţionaţi la Cadogan Hall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tomescu şi Gabriel Bebeşelea, alături de Royal Philharmonic Orchestra
Alexandru Tomescu şi Gabriel Bebeşelea, alături de Royal Philharmonic Orchestra

După ce, în prima zi a acestei luni, Alexandru Tomescu a concertat, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra, îndrăgitul violonist a revenit, vineri seară, în atenţia publicului meloman din Marea Britanie, pentru un festin muzical la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa.

"Un vis împlinit: primul meu concert împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, la Londra, dirijată de Gabriel Bebeşelea. A fost o seară magică, pur şi simplu, este imposibil de exprimat în cuvinte bucuria pe care am simţit-o cântând alături de aceşti muzicieni minunaţi. Mulţumesc din toată inima ICR şi ICR Londra, pentru că au facut posibil acest concert pe care îl voi ţine minte toată viaţa. Vineri seară. a fost un al doilea concert, în superba catedrala din Winchester, cu acelaşi program", a declarat violonistul Alexandru Tomescu.

Din programul concertului de pe 1 mai, au făcut parte „Suita Nr. 2” de George Enescu şi fermecătoarea „Baladă pentru vioară şi orchestră” a lui Ciprian Porumbescu, alături de „Concertul Nr. 3 pentru vioară” al lui Saint-Saëns, şi ultima simfonie a lui Mozart, „Simfonia Nr. 41”.

"Este o mare bucurie pentru echipa Institutului Cultural Român să susţină prezenţa lui Alexandru Tomescu pe marile scene ale lumii, alături de orchestre şi artişti de prestigiu. Un moment excepţional a fost, în aceste zile, la Londra, unde foarte apreciatul nostru violonist a strălucit din nou şi a încântat exigentul public britanic, performând alături de celebra Royal Philarmonic Orchestra.

Imagine indisponibilă

De asemenea, în cadrul unei colaborări fructuoase cu ICR, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conducea, în septembrie 2017, London Philharmonic Orchestra la ea acasă, prezentând Oedipe-ul enescian în varianta concertistică, la Royal Festival Hall. Suntem bucuroşi pentru un nou şi răsunător succes al artiştilor români, Londra. (Foto:Timothy Walker, directorul executiv şi artistic al London Philharmonic Orchestra, şi Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, la premiera "Oedipe" de la Londra.)

Recitaluri şi concerte recente susţinute de Alexandru Tomescu la Carnegie Hall ori Millennium Stage - Kennedy Center în  Statele Unite,  alături de Orchestra Simfonică Prezidenţială din Ankara, dar şi în Noua Zeelandă, Portugalia sau Franţa au fost adevarate momente de diplomaţie culturală românească la cel mai înalt nivel. Parcursul acestor parteneriate îmi reaminteşte o frază a gânditorului francez Leon Bloy, reluată de Constantin Noica : „nu se ştie cine dă şi cine primeşte” – artistul, publicul, România, Europa, întreaga lume./ Muzica nu are nevoie de traducere, dar capătă viaţă doar datorită talentului interpreţilor.

Îmi vin în minte, acum, versurile din cunoscutul Ex libris al lui Tudor Arghezi, unde cartea este comparată de poet cu “vioara, singura ce cantă/lubirea toată pe un fir de păr“.  Ne implicăm, ca instituţie, în nu puţine proiecte frumoase, dar evenimentele care îl au ca protagonist pe Alexandru Tomescu sunt cu adevărat printre cele mai deosebite. Acest parteneriat este parte integrantă a strategiei instituţionale care vizează susţinerea marilor artişti români pe scene de mare prestigiu din întreaga lume.

O strategie pe care o continuăm şi  în acest an si care va atinge punctul culminant odata cu  participarea ţării noastre la ediţia aniversară 2019 a Festivalului Internaţional EUROPALIA", a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.

Winchester Cathedral

Winchester Cathedral, unde a avut loc concertul de vineri seară, este una dintre cele mai mari şi frumoase catedrale gotice din Europa, ce îl readuce în atenţia publicului meloman pe Alexandru Tomescu. Celebrul violonist a concertat alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Chris Petrie, promotor neobosit al muzicii româneşti în Marea Britanie. Din programul serii au făcut parte lucrări cunoscute publicului – „Concertul pentru Vioară Nr. 3” de Saint-Saëns şi „Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu. Evenimentul a inclus, ca o notă distinctă, premiera mondială a „Simfoniei Nr. 2” sau „Simfonia Hampshire”, cea mai recentă compoziţie semnată de Călin Humă, rezident al acestei regiuni britanice ce i-a inspirat lucrarea.

Alexandru Tomescu

Violonistul Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice partitură, oricât de dificilă, dovadă fiind proiectul său „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. După studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru Tomescu s-a reîntors în România pentru a se dedica muzicii înţeleasă ca misiune civică. Şi-a propus ca, prin concerte, conferinţe şi evenimente speciale, să demonstreze că muzica clasică este deschisă tuturor şi că fiecare trebuie să aibă şansa de a o explora. În paralel cu o meritorie carieră internaţională, cu succese înregistrate pe mari scene precum Théâtre des Champs Elysées din Paris, Carnegie Hall din New York sau Metropolitan Arts Centre din Tokio, sub bagheta unor maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a continuat să-şi împlinească misiunea sa personală, fiind implicat, de-a lungul anilor, în importante campanii culturale.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, Gabriel Bebeşelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”).

Imagine indisponibilă

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi, pe lângă această poziţie, stagiunea actuală şi cele viitoare îl anunţă la pupitrul unor orchestre precum Rundfunk-Sinfonieorchester şi Konzerthausorchester din Berlin, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă şi Singapore Symphony Orchestra. În România, Gabriel Bebeşelea dirijează în mod regulat orchestre precum Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Filarmonica de Stat Sibiu. Gabriel Bebeşelea este câstigător al concursurilor de dirijat „Lovro von Matačić” (2015) şi „Jeunesses Musicales” (2010), precum şi semifinalist al concursurilor de dirijat „Donatella Flick” al London Symphony Orchestra (2014) şi „Gustav Mahler” al Bamberger Symphoniker (2016). Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Gabriel Bebeşelea este în prezent doctorand al aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea prof. univ. dr.Dan Dediu. Gabriel Bebeşelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa prof. Mark Stringer.

Imagine indisponibilă

Dirijorul Christopher Petrie manifestă un interes special în muzica lui Enescu, Mendelssohn şi Elgar, dar şi în muzica contemporană. Muzicianul a condus orchestre prestigioase din Europa şi Marea Britanie şi a lucrat cu solişti vestiţi precum pianiştii Leslie Howard, Tom Poster şi Alina Azario, violoniştii Andrey Baranov şi Remus Azoiţei, violoncelistul Filip Papa şi mulţi alţii. În viitorul apropiat, dirijorul se va afla la pupitrul BBC National Orchestra of Wales, Royal Philharmonic Orchestra şi Philharmonie Horst/Bonn Opera. În prezent, Chris Petrie este directorul artistic şi dirijorul principal al Philharmonic Chamber Orchestra of London, cu care ICR Londra a prezentat Rapsodia Nr. 2 de George Enescu şi premiera mondială a Simfoniei Nr. 1 „Carpatica” de Călin Humă, în anul 2015. Chris Petrie a studiat la Royal Welsh College of Music and Drama din Cardiff şi la Royal Academy of Music din Londra.

Cadogan Hall

Royal Philharmonic Orchestra a fost înfiinţată în 1946 de Sir Thomas Beecham în scopul revitalizării vieţii concertistice britanice de după Al Doilea Război Mondial. Nivelul artistic excepţional şi aria teritorială extinsă a manifestărilor sale o îndreptăţesc să se recomande ca fiind „orchestra naţională a Marii Britanii”. Ansamblul are propriul său radio online, The Sound of the Royal Philharmonic Orchestra, şi participă intens la dezvoltarea unor diverse proiecte educaţionale şi comunitare, pe lângă cele simfonice.

Cele două concerte sunt organizate de ICR Londra în parteneriat cu Royal Philharmonic Orchestra, cu sprijinul Ambasadei României în Marea Britanie şi sunt incluse în programul cultural ce marchează Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite