Vin cineaştii!

În toamna (poate prea) bogată în festivaluri de tot felul, câteva sunt foarte aşteptate. Intre ele, şi-a câştigat un public fidel „Les films de Cannes à Bucarest“, iniţiat încă de acum cinci ani şi susţinut cu forţa delicată ce pare a-l carateriza, de regizorul Cristian Mungiu, sprijinit de Delegatul General al Festivalului de pe Croazetă, Thierry Frémaux.

Dacă e să citim în cifre, faptul că la ediţia din 2014 jumătate din bilete au fost cumpărate înainte de începerea festivalului înseamnă că evenimentul a creat în jurul său un orizont de aşteptare, benefic culturii cinematografice, în general, şi vieţii culturale bucureştene, în special.

Dacă ne întrebăm de ce am veni la una din cele trei săli la care se organizează proiecţii (Cinema Studio, Elvira Popescu şi Cinema Pro), răspunsul ar putea fi multiplu: fiindcă iubim la nebunie filmul, sau fiindcă vrem să vorbim cu câştigători de la Cannes, de anul acesta, sau fiindcă nu vom mai putea vedea aşa de curând pelicule premiate, pentru care nu s-au achiziţionat drepturi de difuzare în România. Sau pentru că vrem să simţim fluxul de energie şi de entuziasm festivalier, creat de acest eveniment cinematografic.  

Am vrut şi în acest an să aflaţi direct de la sursă, adică chiar de la directorul festivalului, de ce nu ar trebui să rataţi evenimentul.

Sanda Vişan: In interviul de anul trecut am discutat în special despre condiţiile în care filmul poate ajunge la spectatorul român. Acum aş vrea să pornim discuţia noastră de la conţinutul acestei a şasea ediţii. De ce ar veni la Les films de Cannes à Bucarest din 2015 cineva care nu a mai venit la anterioarele ediţii?

Cristian Mungiu: Cannes-ul e cel mai important festival de film din lume, iar la Bucureşti noi prezentăm o selecţie cu tot ce a fost mai bun în toate secţiunile (detalii pe www.filmedefestival.ro). În program sunt 12 filme premiate, inclusiv cele pentru regie, scenariu şi interpretare, proiecţia câştigatorului de Palme d’Or se face în prezenţa regizorului. Mai mult, anul acesta proiectam şi filmele câştigătoare la celelalte două festivaluri europene importante, Berlin şi Veneţia – deci cam ce am putea face mai mult? Acum, sigur, pentru cei care sunt iubitori de popice, de grătare la iarbă verde sau de reality show-uri cu manelişti, lucrurile astea n-au nicio însemnătate – însă un festival de cinema se adresează în principal celor care sunt, cât de cât, interesaţi de film. Avem însă şi nişte spectacole pentru copii – în speranţa că dacă învaţă drumul la sala de cinema de mici, şi-l vor aminti şi când vor fi mai mari – căci noi, odată cu pierderea sălilor de cinema în România, am pierdut pentru o întreagă generaţie, şi obiceiul de a vedea filme în public.

Cei care au urmărit festivalul până acum ce vor găsi nou la această ediţie, faţă de cele anterioare (mă refer la secţiuni sau teme)?

În primul rând, am adăugat un weekend suplimentar de proiecţii la tradiţionala săptămână 23 – 29 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco. În acest al doilea weekend difuzăm ceea ce noi am numit Ziua de Aur – proiecţiile, în succesiune, câştigătoarelor de Urs, Leu şi Palmier de aur. Tot în weekendul suplimentar, proiectăm şi Arabian Nights  - seria de trei filme a lui Miguel Gomes, tot în succesiune, aşa cum a gândit-o autorul şi cum, la Cannes, din raţiuni de durată, nu a fost posibil. Dar, la un festival de film, în primul rând, ‚noi’ sunt filmele.

În program sunt 12 filme premiate, inclusiv cele pentru regie, scenariu şi interpretare, proiecţia câştigatorului de Palme d’Or se face în prezenţa regizorului. 

Anul trecut îmi declaraţi că v-aţi asuma riscul de a promova filmele mai speciale, chiar nepremiate, inclusiv invitându-i pe regizorii acestor pelicule incluse în secţiunile Semaine de la critique sau Quinzaine des réalisateurs ale Festivalului de Film de la Cannes. Aţi făcut-o semnificativ la această ediţie?

Vor fi prezenţi pentru  a-şi introduce filmul Gaspar Noe, care la Cannes a fost exilat cu proiecţia după 12 noaptea din pricina conţinutului sexual 3D, ultra explicit, al filmului; Dalibor Matanic, câştigătorul unui premiu important în secţiunea Un certain Regard (şi totodată candidatul Croaţiei la Oscar), Emmanuelle Bercot, abia a doua femeie din istorie care şi-a prezentat filmul în deschiderea Cannes-ului – şi care a şi câştigat, în calitate de actriţă, premiul de interpretare anul acesta. Miguel Gomes, unul dintre cei mai interesanţi şi personali regizori europeni ai momentului, va discuta cu publicul bucureştean pe skype.

De pe site-ul festivalului aflăm că sunteţi în continuare preocupaţi de paguba produsă industriei cinematografice prin piratarea filmelor, mai ales din cauza posibilităţii de a fi vizionate gratuit pe internet. Nu s-a schimbat nimic la nivel legislativ şi de proceduri practice, pentru protecţia dreptului intelectual, faţă de anul trecut?

O să aflăm mai multe dupa conferinţa despre piraterie de sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00, de la Cinema Elvire Popesco – pentru că am invitat la aceasă discuţie specialişti în drepturi de autor, legiuitori, poliţişti – pe lângă specialiştii străini care ne vor vorbi şi despre soluţiile adoptate de alte ţări şi despre implicaţiile etice, morale dar şi economice ale acestei libertăţi. Va fi prezent şi un reprezentant al companiei Muso – inventatoarea unui soft care nu interzice piratarea filmelor, ci îndrumă utilizatorul spre un site cu acces legal, ca variantă. N-am vrea însă ca această dezbatere să aibă concluziile trase dinainte – noi creăm doar un cadru pentru schimbul de opinii, în care deopotrivă şi adepţii sharing-ului fără limite sunt liberi să-şi exprime punctul de vedere.

Pe internet, oricine e liber să-şi exprime opinia, însă criticul de film e altceva: e o garanţie de competenţă într-un anumit domeniu. 

De ce aţi simţit nevoia să puneţi critica de film în discuţie? Îi mai este necesară artei filmului, acum, când oricine îşi poate exprima opinia pe internet?

Dezbaterea de duminică va avea două părţi: în prima criticii vor vorbi despre tendinţele actuale din cinematograf în era digitalului şi a pieţelor globale, iar în a doua accentul va fi pus mai mult pe critică şi pe rolul ei astăzi, încercând să identificăm dacă nu cumva scăderea dramatică a interesului pentru filme non-mainstream-hollywoodiene, în România, este, de pildă, cauzată şi de cvasidispariţia revistelor şi rubricilor de film şi de împuţinarea dramatică a criticilor de film, cu educaţie solidă, din presa românească. Pe internet, oricine e liber să-şi exprime opinia, însă criticul de film e altceva: e o garanţie de competenţă într-un anumit domeniu. Deşi e şi el subiectiv, vorbeşte în cunoştinţă de cauză, pentru că s-a educat pentru acel domeniu – şi, prin urmare, e capabil să educe un pic, prin opiniile lui. Încă o dată, noi facem ce putem în situaţia dată şi ne asumăm puţin un rol formator – anul acesta organizăm o competiţie pentru tineri critici de cinema din toată ţara, iar câştigătorul va merge la Cannes, anul viitor, să vadă cum arată lumea mare a cinemaului. Eu cred în folosul criticului de film -  la Les Films de Cannes, toate filmele beneficiază de o introducere a unui critic de specialitate.

Deşi încă de la prima ediţie, capitala şi-a regăsit în clar numele în titlul festivalului, ceea ce constituie un vehicul de imagine nu doar în ţară, ci şi la nivel european, anul trecut vă plângeaţi de absenţa susţinerii financiare din partea municipalităţii. S-a schimbat ceva în 2015?

Avem anul acesta susţinerea ARCUB – şi mă bucur foarte tare, deoarece cred că un oraş, care vrea să fie capitală culturală europeană, trebuie să sprijine evenimentele culturale care constituie coloana vertebrală a manifestărilor artistice de peste an. Argumentul Bucureştiului, în raport cu celelelate oraşe din România, ar putea fi tocmai bogăţia de festivaluri de toate felurile. Din păcate, sprijinul pe care CNC îl oferă manifestării a scăzut invers proporţional cu amploarea festivalului – poate şi din cauză că nu s-au implementat criterii clare în alocarea de fonduri de acest tip – judecăţile se fac mai mult ‚din ochi’. Din fericire, ne bucurăm în continuare de susţinerea multor companii private care apreciază ce facem,  iar anul acesta avem noi parteneri care susţin un demers tot mai complicat logistic – dar şi tot mai prestigios.

Să poţi să-l asculţi pe câştigătorul de Palme d’Or susţinând o lecţie deschisă despre cinema (UNATC, luni 26 octombrie) e la fel de important ca a avea oaspete un câştigător de premiu Nobel pentru literatură sau un dirijor reputat. 

Un festival de film aduce în faţa publicului produse artistice „în conservă’’, care pot fi „consumate’’ cam în acelaşi timp în ţară şi în Europa, la preţuri accesibile oricui. Nu este ca Festivalul George Enescu, unde atracţia este reprezentată tot de mari artişti, interpreţi, în speţă, care nu sunt însă atât de accesibili live şi sunt oricum foarte scumpi. Aşadar, de ce ar fi festivalul pe care l-aţi iniţiat şi pe care îl conduceţi un punct de atracţie pe harta turismului bucureştean?

Festivalurile de film nu provoacă nicăieri mari migraţii turistice (trans)-naţionale – e greşit să aşteptăm de la ele rezultate pe care nu le au în fişa postului. Festivalurile de film prezintă „live“ filme la care altfel nu ai avea acces niciodată pe ecran şi le prezintă în prezenţa unor invitaţi cel puţin la fel de prestigioşi. Să poţi să-l asculţi pe câştigătorul de Palme d’Or susţinând o lecţie deschisă despre cinema (UNATC, luni 26 octombrie) e la fel de important ca a avea oaspete un câştigător de premiu Nobel pentru literatură sau un dirijor reputat. Dar festivalurile sunt prin natura lor sărbători ale oraşului, ale regiunii la care pot veni cei din împrejurimi sau oaspeţi a căror cazare e susţinută de festival (cum facem noi cu criticii din provincie la această ediţie). Nu e cazul să aşteptăm însă să vină băimareni, tulceni sau botoşăneni la festival – e destul că şi din Drumul Taberei faci două ore până la sala de cinema. Noi suntem dispuşi să ducem Les film de Cannes şi în alte oraşe din ţară – aşa cum am făcut în ultimii ani cu Timişoara. Iar în cazul în care candidatele la titlul de capitală culturală europeană din România s-ar îngriji să aibă o sală de cinema funcţională în oraş, i-am vizita cu plăcere.

Pentru regizorul Cristian Mungiu, 2015 era anunţat a fi anul realizării filmului Fotografii de familie. Ocupat cu organizarea Festivalului Les films de Cannes à Bucarest, (apropo, cu câţi colaboratori faceţi festivalul?) v-aţi putut respecta programul artistic personal?

Anul acesta este o echipă de 30 de oameni, în jurul unui nucleu de 6 entuziaşti. Pe perioada festivalului sunt însă mult mai mulţi oameni implicaţi, inclusiv mulţi voluntari. Sigur că eu rămân implicat în festival – poate mai mult decât mă aşteptam atunci când am început – dar echipa din jurul meu face tot ce poate să-mi lase cât mai mult timp şi atenţie pentru film.