Viitorul filmului românesc sună gri

Viitorul filmului românesc sună gri

Cannesul a inventat un premiu pentru prestaţia Dorotheei Petre din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“

Diluare, exces de pastişă, monocromie. Asta le reproşează cineaştilor români criticii de film. Realismul minimalist - xeroxat la infinit. Viitorul? Lungmetrajul cu gospodina care pune murături. Criticii de film Ada Roseti, Anca Grădinariu, Andrei Gorzo, Mihai Chirilov şi Andrei Creţules-cu fac pronosticuri despre dezvoltarea cinemaului românesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă ar fi să risc un scenariu SF, probabil că aşa-zisul film «în care nu se întâmplă nimic» va atinge culmea extremă de rafinament şi în el chiar nu se va întâmpla nimic. Filmul cu gospodina care pune murături, anticipat la modul ironic de prietenul meu Andrei Creţulescu, va fi făcut, probabil, peste cinci ani (deci încă se va mai întâmpla ceva-ceva în el).

Cristi Puiu va semna un muzical cu zombie. Cristian Mungiu va face «Amintiri din tranziţie», pentru că la vremea aceea, la cum merge politica din România, vom trăi partea a doua a Epocii de Aur. Nae Caranfil va ceda finalmente şi va face un film în cea mai pură vână minimalistă, resuscitând moda, şi câştigând Oscarul pentru cel mai bun film străin. Corneliu Porumboiu se va fi retras din cinema, reorientîndu-se înspre o carieră de antrenor de fotbal. Iar Sergiu Nicolaescu va face reţetă de box-office cu «Fiul lui Nea Mărin»". Aşa vede criticul de film Mihai Chirilov viitorul cinematografiei româneşti.

Genul vine din urmă

Specialiştii într-ale peliculei deplâng la unison absenţa publicului din sălile de cinema şi consecinţele ei pe termen lung. „Nu ştiu cum va arăta filmul românesc peste 10 ani, n-am fost niciodată bună la pronosticuri. Sper doar că i se va da o şansă şi producţiei de gen - sigur, începuturile vor fi ezitante, dar trebuie insistat. Cred că trebuie să existe o politică naţională, patronată de CNC, care să încerce să prezerveze sălile aflate în afara multiplexurilor şi să reîmpace publicul cu filmele locale.

Cu alte cuvinte, să nu producem doar pelicule pentru prestigiu şi pentru festivaluri. Prestigiu avem deja din plin. Public, mai deloc", constată criticul de film Anca Grădinariu. Colega ei de breaslă, Ada Roseti, îi ţine hangul, militând tot pentru cauza genului.

„Din păcate, dincolo de «ambasada cinematografică», cea care reprezintă probabil în acest moment cel mai bine România în lume, rămâne faptul că marele public de acasă încă aşteaptă filme de acţiune sau comedii de tipul celor din seria BD, făcute azi, pentru publicul de azi, cu rigorile de producţie de azi. Cred că acolo e locul spre care vom vedea îndreptându-se o parte dintre tinerii regizori, cei care azi abia se află în facultate sau în liceu", anticipează Ada Roseti. Lipsa de interes a publicului pentru peliculele româneşti e punctată şi de criticul de film Andrei Creţulescu.

„Spectatorii nu vin la film românesc nici (decât?) bătuţi - iar când pleacă, înjură. Ăia care se desprind de monitorul de acasă nu ştiu ce vor şi nici ce nu - parţial e vina cineaştilor, care nici ei nu prea ştiu. Ba nu - ştiu că vor să-şi lanseze filmele la festivaluri, dacă se poate importante.

Nu-i condamn - atâta vreme când acasă eşti înjurat (cu sau fără premiu), consolarea înseamnă aplauze şi cronici în Occident. Nu, nu-i condamn, dar nici nu pot să fiu de acord cu răspunsuri de genul «Despre ce-i noul tău film?» - «Păi mă gândesc să-l termin ori în iarnă, să-l bag la Berlin, ori mai târziu, să-l trimit la Cannes. Dacă nu, am Locarno şi Veneţia după...»", povesteşte Andrei Creţulescu.

„Moartea domnului Lăzărescu“ a fost spărgător de gheaţă şi mantră pentru cineaştii români

Valul trece, autorii supravieţuiesc

„Pe baza antecedentelor, e clar că fenomenul «filmului românesc ca succes story» se va domoli. Ca şi în cazul neorealismului italian, al boom-ului cinematografic taiwanez din anii '80 sau al celui iranian din anii '90, în urma lui vor supravieţui doi-trei autori adevăraţi. Puiu şi Porumboiu se vor număra cu siguranţă printre aceştia", e de părere criticul de film Andrei Gorzo. „«Noul val» a parcurs deja drumul de la revelaţie la repetiţie. Şi eu, de la exaltare la exasperare. Cred că e doar o chestiune de timp ca festivalurile internaţionale să-şi dea seama de asta şi să-şi găsească «un nou Iran».

Nu prea există varietate şi cinema-ul românesc a devenit cam monocrom. Probabil că diversitatea va veni doar atunci când factorul «exotic» se va fi epuizat şi când juriile internaţionale îşi vor da seama că începem să facem acelaşi film. Când nu vom mai lua o poală de premii", subliniază Grădinariu. În 10 ani, industria cinematografică românească „va fi ternă, ciufută, ameţită, şleampătă şi ţepuită, sau nu va fi deloc. Sunt răutăcios - dar prefer să n-am dreptate, să-mi plec capul şi să-mi scot pălăria. Ar fi foarte trist să am dreptate - întâmplător, bizar şi verificat însă... cam am întotdeauna dreptate", susţine Andrei Creţulescu.

Minimalism pe butuci

„Dacă prin dezvoltare înţelegem producţie... atunci ne-am dezvoltat. Avem filme mai multe - ceea ce nu înseamnă neapărat mai bune, ăia care făceau gunoaie fac în continuare - , dar următorul concurs CNC pare o fata morgana, aşa că s-ar putea să ne întoarcem la ce ne caracterizează mai abitir ca popor: făcutul după ureche şi/sau pe apucate. Dacă prin dezvoltare înţelegem stilistică & tematică... atunci nu ne-am dezvoltat.

Direcţia asta a cinema-ului românesc (parcă n-aveam cinema, aveam „decât" filme, în fine), aşa cum e ea - nu ştiu dacă-i momentul pentru încă o analiză - , e copiată şi răs-copiată, de parcă toţi oamenii ăştia care fac film s-ar fi vorbit între ei. Mi-amintesc de «Multiplicity» (titlu minor, dar hazliu) - clonele lui Michael Keaton ieşeau din ce în ce mai defecte. Mda, veţi spune, dar el s-a oprit la patru...".

Aşa vede situaţia filmului românesc Andrei Creţulescu. „Deocamdată, tindem să repetăm o anume formulă, pentru că regizorii autohtoni sunt convinşi că doar asta se aşteaptă de la noi: felii de viaţă, minimalism, sordid social, refuz al oricărui pay-off comercial, unitate de timp, iluminare naturală, filmarea din mână, pălăvrăgeală măruntă etc. În timp ce primul val a fost curajos prin faptul că a refuzat să meargă pe cărări bătute, cei veniţi în trenă refuză să-şi mai asume riscuri. Cinema-ul românesc şi-a creat deja o nişă în străinătate şi mulţi dintre regizorii de după Puiu şi Mungiu par că nu vor să-i depăşească perimetrul. Devin oportunişti şi copiatori şi pierd acea onestitate şi acel adevăr la care au aspirat marile filme ale valului.

Există o linie fină de demarcaţie între minimalism & «realitate netrucată» şi plictiseală & poveşti meschine pe care multe dintre ultimele titluri româneşti au încălcat-o. Să nu uităm că «4, 3, 2» şi «Moartea domnului Lăzărescu» aveau un feel documentar, însă erau filme zguduitoare, adevărate lovituri în plex, care-ţi ştanţau cu forţă memoria cinefilă", accentuează Anca Grădinariu.

„Realismul minimalist dă semne de oboseală şi peste hotare. Filmele româneşti premiate anterior în festivaluri au creat o breşă şi au impus România pe harta cinematografică internaţională. Unii au ales să continue direcţia aşa-zis minimalistă, despre care se spune că a creat o modă - soluţie care, pe termen lung, se poate dovedi alienantă, dovadă şi comentariile unor critici străini, vădit iritaţi de această tendinţă stilistică", observă Chirilov.

Batem pasul pe loc

„În ultimul timp se poate sesiza un proces de diluare a esteticii realiste impuse în cinematograful românesc de către Cristi Puiu. Mă gândesc la unele dintre scurtmetrajele din seria «Amintiri din Epoca de Aur» (cel cu vânzătorii de aer şi cel cu şoferul de găini, ambele regizate de Cristian Mungiu) sau la lungmetrajul «Cealaltă Irina» de Andrei Gruzsniczki. Aceste filme continuă să arboreze unele dintre mărcile exterioare ale realismului (absenţa muzicii, propensiunea pentru cadrul lung), dar, sub această pojghiţă de realism, realizatorii se întorc la procedee narative mai clasice, mai familiare publicului larg. E vorba de o variantă mai comercială, mai puţin riguroasă, a realismului în care crede Puiu.

În timp ce Radu Jude, Radu Muntean, Bobby Păunescu şi Marian Crişan rămân, deocamdată, fideli principiilor estetice ale lui Puiu; cinema-ul lor este un cinema ieşit de sub mantaua acestuia", consideră criticul de film Andrei Gorzo. Cu excepţia şcolii Puiu, restul tendinţelor i se par firave.

„«Poliţist, adjectiv» al lui Porumboiu reprezintă o ramificaţie; Alex Leo Şerban l-a numit un pas în afara «ţarcului realist». Pornind de la realism, Porumboiu s-a lansat în nişte căutări estetice despre care nu-i exclus să-l ducă tot mai departe de punctul de plecare: un lucru binevenit, căci există riscul cantonării într-un cinema realist corect, dar lipsit de anvergură. La rândul lui, Adrian Sitaru a dat dovadă (în lungmetrajul lui de debut, «Pescuit sportiv») de o inteligenţă cinematografică aventuroasă, care cine ştie unde-l va duce. Mitulescu, în «Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii», e mai puţin un realist şi mai mult un liric, ca şi Ruxandra Zenide în «Ryna»; dar rămâne de văzut dacă unul dintre ei va reuşi să vină cu o contrapropunere cu adevărat solidă la concepţiile despre cinema ale lui Puiu. Şi, bineînţeles, există Nae Caranfil, un om care-şi vede de drumul său", crede Gorzo.

Cu „Poliţist, adjectiv“, Corneliu Porumboiu a generat o nouă direcţie filmului românesc

Paradoxul premiilor

„Pe de-o parte, validarea internaţională a filmelor circumscrise Noului val (termen contestat de cei înregimentaţi, fără voia lor, în el) a generat un model de «cinema» doar în aparenţă uşor de copiat. Pe de altă parte, a creat o anume formă de ebuliţie creatoare, a alimentat ambiţii şi a solidificat un cadru financiar programatic (aşa contestat cum este el de toţi, dar de care profită toţi la grămadă)", apreciază Chirilov. „Ce s-a schimbat în cinematografia românească în ultimii zece ani, după părerea mea, e balanţa de forţe.

Acum zece ani, tânăra generaţie de regizori protesta pentru că nu era sprijinită să-şi facă filmele. Acum, statistic vorbind, regizorii tineri sunt cei care scot cele mai multe filme noi pe piaţă. Preferinţa pentru noul val nu e însă doar opera timpului. „Premiile au jucat un rol important. În primul rând, conform regulamentelor de desfăşurare ale concursurilor CNC, un premiu internaţional aduce regizorului şi producătorului puncte suplimentare, deci un loc mai bun pe lista finanţărilor.

Dincolo de asta, membrii juriilor concursurilor CNC au ajuns să privească mai atent scenariile de tip minimalist, favorizate de tinerii regizori, pe care probabil înainte le eliminau din prima rundă, considerându-le neinteresante. În plus, premiile internaţionale şi simpatia criticilor străini au păstrat filmele româneşti în atenţia festivalurilor de film, ducând la tot mai multe selecţii şi, deci, premii. Acum zece ani, un film românesc trimis într-un festival, era probabil ignorat cu nonşalanţă.

Acum este privit cu atenţie şi cu bunăvoinţă, pentru că atâtea filme româneşti selecţionate în festivaluri au luat şi premii", punctează Ada Roseti şi are dreptate. Necazul fiind însă că „succesul la români se traduce exclusiv prin premii", susţine Andrei Creţulescu.

2010 în pelicule

Cel mai aşteptat film al anului este, fără îndoială, „Aurora" lui Cristi Puiu, care, cel mai probabil, va avea premiera la Cannes. Înaintea ei, românii vor vedea însă câştigătorul Ursului de argint la Berlinală, „Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban. Din acelaşi festival vine şi „Portret al luptătorului la tinereţe", debutul în lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, o peliculă despre rezistenţa în munţi. Şi câştigătorul Palme d'Or pentru scurtmetraj, Marian Crişan, îşi va prezenta „Morgen", tot debut în lungmetraj, tot în 2010.

„Marţi după Crăciun" de Radu Muntean, „Caravana cinematografică", a lui Titus Munteanu, şi „Medalia de onoare", în regia lui Călin Netzer, deja premiată la Salonic, vor rula în 2010 pe marile ecrane româneşti. Alte pelicule ce vor avea premiera în 2010 sunt „Poker" (Sergiu Nicolaescu), „Luna verde" (Alexa Visarion) „Tatăl-fantomă", primul lungmetraj de Lucian Georgescu şi „Mănuşile roşii" (Radu Gabrea).



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: