VIDEO Zece ani de la moartea lui Ştefan Iordache. Ultimul interviu al marelui actor, supranumit şi „Prinţul negru“

VIDEO Zece ani de la moartea lui Ştefan Iordache. Ultimul interviu al marelui actor, supranumit şi „Prinţul negru“

Ştefan Iordache

Sunt 10 ani de când actorul Ştefan Iordache, care a murit pe 14 septembrie 2008, la vârsta de 67 de ani, nu mai este cu noi. 10 ani de tristeţe, 10 ani care au trecut ca o clipă. TVR va transminte, în acest weekend, spectacolul „Prinţul negru“ şi un portret al marelui actor, "In memoriam" pe TVR Internaţional, TVR Moldova şi TVR 3.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut în 3 februarie 1941, la Calafat, Ştefan Iordache a avut o carieră de aproape jumătate de secol în teatru, film şi televiziune. A rămas pentru totdeauna în memoria publicului prin rolurile din „Hamlet“, „Richard al III-lea“, „Alex şi Morris“ sau „Barrymore“, dar şi pentru interpretarea memorabilă a personajului Victor Petrini din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni“.

E greu să-l prinzi în cuvinte pe Ştefan Iordache. S-a tot scris despre tristeţea lui Barrymore, care-şi "îneca tot amarul" într-un pahar de vin, despre dragostea lui pentru cobzari, despre tăcerile şi interiorizarea lui, despre zâmbetul ironic, despre cinismul strivit de tandreţe, despre bunătatea şi sensibilitatea de dincolo de carcasa de otel, despre aristocraţia Prinţului Negru.

Pe Ştefan Iordache, din lumini si umbre, din bucurii şi tristeti, l-a conturat Ludmila Patlanjoglu, în cartea "Regele Scamator" de la Nemira.

Pe 3 februarie, cand Stefan Iordache ar fi implinit 77 de ani, l-a portretizar pe Stefan Iordache, cu multa sensibilitate, George Banu. Un mare teatrolog despre un mare actor.

Amintiri despre marele actor, depănate de George Banu

Silviu Purcărete spunea că Ştefan Iordache a fost actorul care a lăsat câte o bucată din carnea lui în fiecare rol. La propriu. Acolo, Ştefan Iordache vorbea despre nucul său din ograda de la Gruiu, "proprietatea sa pazită de pisici".

La înmormântarea lui Ştefan Iordache, la cimitirul din comuna Gruiu, pe coroana din partea soţiei sale, teatrologul Michaela Tonitza Iordache, scria doar atât: „Aşteaptă-mă!". Actorul Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu" timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.

O poveste de iubire încă nescrisă

Ştefan Iordache şi Mihaela Tonitza Iordache s-au cunoscut în urmă cu 40 de ani, la mare, când le-a făcut cunoştinţă George Banu, coleg al Michaelei şi bun prieten cu Ştefan. Michaela nu ştia atunci mare lucru despre actor, îl văzuse numai în filmul în care debutase, „Străinul" (1964).

„Când a auzit că-s nepoata lui Tonitza a încercat să mă dea gata şi, ce-i drept, a şi reuşit", povestea cu umor ­Michaela Iordache.

Cei doi au început atunci o relaţie foarte complexă, căsătorindu-se pe 30 aprilie 1970. „Totuşi, nu m-am măritat cu el pentru că era un actor important, m-am măritat cu el pentru că era un Om foarte important. Am ştiut întotdeauna că el era mai important decât mine, aşa că am trecut, firesc, pe planul doi", spunea Michaela, cu multă modestie. „Povestea lor de iubire, profundă, încă nu a putut fi scrisă sau înţeleasă", consideră regizorul Şerban Marinescu.

N-au avut copii

Când vorbea despre Ştefan, soţiei sale îi înotau adesea ochii în lacrimi. Marele lor regret era că nu au avut copii. La început, când s-au căsătorit, amândoi erau preocupaţi mai mult de carieră.

Din întreaga fiinţă a Michaelei se desprindea ceva  dincolo de iubire, altruism sau devotament, iar cunoscuţii povestesc: „Privind-o pe Michaela Tonitza, înţelegeai că poţi să iubeşti un bărbat mai mult decât te-ai putea iubi vreodată pe tine însăţi".

Iată câteva fragmente din ultimul interviu acordat de Ştefan Iordache revistei "Confidenţial":


E ultimul interviu?
Da. Şi nu numai atît, este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea.

De ce?
Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?

Dar sunteţi un reper pentru România!
Crezi? Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă. Nu vezi cine vorbeşte azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îţi pun şi eu o întrebare. Niciodată nu am ştiut ce înseamnă vedetă. Explică-mi tu!

Alegeţi să vă refugiaţi aici, pe aceşti 3.000 de metri pătraţi care mi se par un paradis, cu pivniţă, vie, răsaduri, pitici de grădină, cu veranda asta minunată (este vorba despre casa de la Gruiu)
 Da. Acest loc este ca o mână. Face parte organic din mine. Auzi liniştea asta compactă? Aici poţi trăi liniştit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaţi de la filmul «Glissando». Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniţă. Apoi încă două mii, după revoluţie. Crezi că aş fi avut bani pentru aşa ceva?

Putem intra în pivniţă?
Nu. E greu, trebuie să ridici un chepeng din casă.

Înseamnă că intraţi rar acolo.
Nu, dimpotrivă (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieşit cam tare de data asta. V-aş da, dar nu e indicat pe canicula asta.

L-aţi lucrat singur?


Nu. Nu uita că eu sunt crescut în vie. Bunicul meu avea două hectare de vie. Avea două sute de oi, pe care le-am păzit, aşa cum, de mic, am cules via. E normală armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii.Trebuie cântat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Piţa, pe celălalt vecin, Papaiani, pe Mitică Popescu şi l-am cules împreună. Şi l-am pus pe Nicu Gigantu să-l cînte.

E o tradiţie cântatul vinului?
Nu, dar cred că, decât să faci şi să bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.

V-a plăcut şueta.
 Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cârciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la şuete, pentru a comunica. Şi ca ieşire din starea rolului. Da. Îţi fac o mărturisire. Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei. Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician.

Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Când am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus. (…)

Dacă n-aţi fi fost actor, ce aţi fi fost?
Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant.

Şi de ce n-aţi încercat?
Am încercat. Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alţi prieteni ingineri, dar n-am ştiut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci şi multe altele, dar au murit multe animale, pînă când am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai ştii. Am luat, tot cu prietenii ăştia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent - că acolo se găseau ţigări pe vremuri - o cârciumă, zisă "La Papa”, după numele fostului patron. Dar n-a mers.

Aveţi nostalgii?
Nu am decât nostalgia tinereţii. E lucru de mare preţ tinereţea şi târziu am înţeles asta. Dar fiecare vârstă are rostul ei.(…)

Aţi renunţat la casa din Bucureşti?
Nu, dar nu-mi mai place oraşul. E groaznic, de 15 ani mă extrag din el cât pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte făceam 45 de minute până aici, acum fac două ore. Asta e ţara în care cad păsărele pe şosele, dărîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de râsul Bangladesh-ului.

Soţia dumneavoastră m-a rugat să nu apară în acest interviu. Dar vreau, totuşi, să-mi vorbiţi despre ea.
 Ce să-şi spun? Că ea a insistat atunci, în 1982, să iau acest teren? Înţelegi? Pentru un bărbat este important să aibă lângă el o femeie care să-l înţeleagă. Ca să fie clar: dacă acest pământ e ca mîna mea stîngă, Mihaela e ca mâna mea dreaptă. Şi ea face parte din mine.

Care e sensul vieţii?
Vrei să-ţi spun cuvinte mari. Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa.

Prinţul negru, de Iris Murdoch

Traducerea: Antoaneta Ralian

Preluare de la Teatrul Nottara

Spectacol din anul 1997

În distribuţie: Ştefan Iordache, Ion Haiduc, Constantin Cotimanis, Dana Dogaru, Camelia Zorlescu, Cristina Stoica, Victoria Cociaş, Alexandru Jitea, Justin Radu, Sandu Moldovan, Costel Lupşan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst, Adrian Alexandriu.

Decoruri: Nicolae Ularu

Costume: Mihaela Ularu

Regia artistică: Cornel Todea

Portret In Memoriam Ştefan Iordache

Montaj: Constantin Marciuc/ Imagine: Cristian Glodeală/ Producător: Cătălin Mireuţă/ Realizator: Daniela Ciolan

Program de difuzare:

TVR Internaţional  vineri, 14 septembrie, ora 23.00 şi sâmbătă, 15 septembrie, ora 15.50

TVR Moldova sâmbătă, 15 septembrie, ora 11.40

TVR 3  duminică  16 septembrie, ora 20.00

Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producţie TVR, difuzat pe canalele TVR

Producător coordonator: Demeter András István.

citeste totul despre: