Aţi auzit de Behzod Abduraimov?

Probabil că nu. Sincer, până să-i ascult discul apărut la casa Decca în 1 septembrie 2014, nici eu nu auzisem. Este un pianist originar din Uzbekistan, are acum 24 ani şi are deja două discuri publicate la Decca, una dintre cele mai importante case de discuri dedicate muzicii clasice la nivel internaţional. Primul a apărut în 2012 – avea atunci doar 22 ani, însă câştigase cu trei ani înainte Concursul internaţional de pian de la Londra.

Aşadar un tânăr de 24 ani – unii de-abia încep să-şi facă planuri la această vârstă; Behzod Abduraimov are deja trecute în palmares concerte cu cele mai importante orchestre europene şi americane, alături de marii dirijori ai momentului. Nu este de mirare când îl asculţi: are o forţă, o pasiune ce derivă din şcoala de pian rusă din care provine, combinată cu o prospeţime a abordării pe care o regăsim la toţi muzicienii care vin din culturi mai tinere decât cele din vestul Europei.

Şi acest lucru se simte şi în abordarea celor două concerte care figurează pe discul înregistrat de Abduraimov în compania Orchestrei RAI Torino, dirijate de Juraj Valcuha. Abduraimov reuşeşte să fie personal şi interesant, extrem de sensibil în partea lentă şi foarte convingător în cele rapide ale binecunoscutului concert nr.1 pentru pian de Piotr Ilici Ceaikovski.

 

Unii cronicari au spus despre Abduraimov că ar fi un al doilea Horowitz  - ceea ce este foarte posibil dacă asculţi Concertul nr.3 de Prokofiev interpretat de pianistul din Uzbekistan. Horowitz însuşi a fost un înfocat promotor al acestui concert, iar viziunea lui Abduraimov nu este departe de a lui Horowitz.

Aşa că merită să-l ascultaţi pe Behzod Abduraimov, măcar pentru a vă satisface curiozitatea de a afla cum cântă un pianist de 24 ani, considerat de presa internaţională muzicianul care va detrona supremaţia lui Lang Lang drept cel mai important (şi mediatizat) pianist al timpurilor noastre.

Escape to paradise’ – cu ajutorul viorii lui Daniel Hope

Nu ştiu dacă vi-l amintiţi pe violonistul britanic Daniel Hope, invitat şi într-una dintre ediţiile recente ale Festivalului Enescu. Adevărul este că imaginea lui Daniel Hope în ultimii trei ani s-a schimbat foarte mult; notorietatea lui a crescut, mai ales de când a ales să apară în proiecte aflate la graniţa muzicii clasice. Însă, nu, el nu este un David Garrett, ci un violonist care a ales să abordeze altceva decât doar marile opusuri ale muzicii clasice şi romantice. Eu l-am ascultat pe un excepţional album cu muzică contemporană (accesibilă) intitulat „Spheres”.

 

 Apoi pe discul care cuprinde Anotimpurile vivaldiene reinterpretate de compozitorul britanice de mare succes Max Richter.

În 1 septembrie 2014, Daniel Hope a lansat un nou album „de graniţă”: „The Hollywood album – Escape to paradise”. Pe el regăsim piese extrase din coloane sonore hollywoodiene, scrise în special în perioada interbelică şi imediat postbelică de compozitori care au fost forţaţi să-şi părăsească ţara natală de regimul nazist, printre ei Miklos Rosza, Hanns Eisler, Erich Wolfgang Korngold. Totuşi, Daniel Hope a inclus şi teme celebre din filme celebre mai apropiate de timpurile noastre – Lista lui Schindler şi American Beauty.

 

Există şi o poveste de viaţă care l-a determinat pe Daniel Hope să realizeze un disc a cărui temă este exilul: proprii lui bunici au părăsit Germania nazistă pentru a se stabili în Africa de Sud, iar apoi, părinţii lui au plecat din Africa de Sud pentru a lăsa în urmă apartheidul şi şi-au găsit un nou cămin pe insula britanică.

Este de reţinut şi faptul că pe discul Escape to paradise, Daniel Hope are invitaţi de marcă: Sting, care cântă o piesă de Hanns Eisler şi pe vocalistul german Max Raabe, solist al unei piese de Kurt Weill.

Escape to paradise este un album de atmosferă pentru o reuşită după-amiază de week-end. Încercaţi!

Cele două discuri prezentate pot fi ascultate oricând pe site-ul campaniei Radio România Muzical „Votează discul de muzică clasică al anului 2014. De asemenea, pot fi achiziţionate şi în România din magazinele de specialitate sau de la www.deccaclassics.com şi www.deutschegrammophon.com.