VIDEO Gérard Depardieu, revoltat de mutilarea unui film românesc în care a jucat. Pelicula a fost tăiată de producător, încât să aibă happy-end

VIDEO Gérard Depardieu, revoltat de mutilarea unui film
românesc în care a jucat. Pelicula a fost tăiată de producător, încât să aibă happy-end

Gérard Depardieu, în rolul lui Ipu, şi copilul Bogdan Iancu FOTO: Cinemagia

Actorul francez protestează după ce pelicula „Condamnat la viaţă“, în care joacă rolul lui Ipu, a fost modificată de producătorul român, la cererea unui distribuitor american, încât să aibă happy-end.

Ştiri pe aceeaşi temă

O iniţiativă lăudabilă – realizarea primului remake după un film românesc, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, cu Gérard Depardieu şi Harvey Keitel în distribuţie – este subminată de un scandal iscat de acţiunile casei de producţie din România, Family Film. La solicitarea unui distribuitor din Statele Unite, aceasta a ciopârţit filmul „Condamnat la viaţă“ („A Farewell to Fools“), astfel încât să aibă happy-end şi ritmul unei pelicule de acţiune, pe gustul pieţei americane. Ingerinţa în actul artistic i-a revoltat pe regizorul filmului, Bogdan Dreyer, dar şi pe actorii-vedetă care au jucat în el, Gérard Depardieu şi Harvey Keitel. Primul a redactat chiar o scrisoare de protest, în care declară că nu e de acord ca filmul să fie difuzat în forma modificată.

NEBUNUL SATULUI
Lungmetrajul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ şi remake-ul de acum, „Condamnat la viaţă“, sunt adaptări după nuvela „Moartea lui Ipu“, de Titus Popovici. Povestea se întâmplă într-un sat din Transilvania, unde se instalează armata germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La un moment dat, un ofiţer german este ucis, iar naziştii ameninţă că, dacă nu le este predat făptaşul, vor executa mai mulţi săteni.

Notabilităţile localităţii se gândesc la Ipu, nebunul satului, şi-i propun acestuia să ia vina asupra lui, în schimbul unei înmormântări pompoase si a unui lot de pământ pentru sora lui. Ipu acceptă, dar nemţii fug din sat, împinşi de linia frontului, şi toată situaţia rămâne în aer. Nebunul satului e disperat că a ratat unica lui şansă de a fi considerat om de către comunitate, prin propria moarte. În cele din urmă, singurul prieten al lui, un copil (cel din perspectiva căruia e spusă întreaga poveste), îl împuşcă.

DE LA AMZA PELLEA LA DEPARDIEU
În filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, regizat de Sergiu Nicolaescu în 1972, Ipu e interpretat de Amza Pellea. În pelicula „Condamnat la viaţă“, filmată la Sighişoara, rolul principal e jucat de Gérard Depardieu, iar Harvey Keitel este preotul. Regizorul filmului din 2013, Bogdan Dreyer, s-a născut în România, dar s-a stabilit în Germania şi a studiat regia la Libera Universita del Cinema di Roma, pe care a absolvit-o în 1987. Îl leagă o prietenie de aproape 20 de ani cu Gérard Depardieu, aşa că actorul francez a acceptat imediat rolul lui Ipu.
Modificările pe care le-a adus Bogdan Dreyer faţă de filmul lui Nicolaescu sunt minimale: Ipu este de data aceasta un fost soldat francez rămas într-un sat din Transilvania, după ce o rană gravă din Primul Război Mondial i-a afectat memoria, iar la final nu este împuşcat de copil, ci se sinucide. În plus, „Condamnat la viaţă“ („A Farewell to Fools“), o coproducţie româno-germano-belgiană, este în engleză.

„MOARTEA LUI IPU“, FĂRĂ MOARTE
După ce lungmetrajul „Condamnat la viaţă“ a fost încheiat, casa de producţie Family Film a intervenit pe varianta finală, la sugestia unui distribuitor american, şi i-a tăiat finalul şi alte părţi, pentru a se obţine happy-end şi un ritm alert al acţiunii. În noua variantă, Ipu nu mai moare, ci filmul se sfârşeşte cu el plecând la pescuit. Solicitaţi să exprime o poziţie faţă de scrisoarea de protest a lui Depardieu, cei de la casa de producţie Family Film ne-au răspuns: „Regia este semnată de Bogdan Dreyer, iar scenariul, de Anuşavan Salamanian, conform drepturilor de autor cedate de către moştenitorii lui Titus Popovici. Regretăm faptul că dl Dreyer vorbeşte în numele prietenului său Gérard Depardieu despre aspecte care ţin, conform contractelor, exclusiv de relaţia regizor-producător.“

Într-un comunicat al casei de producţie de dinainte de acest scandal, Bogdan Dreyer era trecut coscenarist, alături de Anuşavan Salamanian. Pe de altă parte, Bogdan Dreyer ne-a remis, prin avocatul său Alexandru Dumitrescu, precizarea: „Producătorul filmului nu deţine drepturile de autor pentru scenariu şi nu respectă acordul contractual semnat cu regizorul vizavi de forma finală în care poate fi prezentată opera cinematografică. Aşadar, lansarea filmului într-o variantă remontată de producător şi cu un final schimbat nu este aprobată de autori.“

Regizorul a decis să-i acţioneze în instanţă pe producătorii filmului.

 

SCRISOAREA DESCHISĂ A LUI GERARD DEPARDIEU

Nu accept compromisuri, nu-mi place să fiu dus de nas!

Acum mai bine de un an, am acceptat să joc în filmul românesc „Condamnat la viaţă“, în regia lui Bogdan Dreyer. Povestea, scrisă de autorul Titus Popovici şi transpusă în scenariu de către A. Salamanian şi Bogdan Dreyer, m-a fascinat imediat, cât şi personajul principal Ipu, pe care m-am bucurat să-l interpretez. 

M-am simţit bine în România, este o ţară primitoare, am lucrat cu plăcere alături de actorii români, bine pregătiţi de altfel, şi mi-a plăcut foarte mult rezultatul montat şi editat de regizor. 

Ulterior însă, am aflat că filmul a fost remontat şi reeditat de către producători, la cerinţa unui distributor american (nu dau numele), care a cerut schimbarea finalului original, cu unul cu happy-end stil Hollywood, cât şi scurtarea filmului, făcând din el un film de acţiune gen „pachet DVD“ sau „pay TV“ – în ciuda faptului că povestea şi scenariul original au multă poezie, iar finalul este unul inevitabil, care pune în valoare tot mesajul filmului. 

Varianta de montaj cu finalul schimbat, pe care producătorul vrea să o prezinte oficial, noi, realizatorii filmului, nu o recunoaştem şi o refuzăm categoric. Vorbesc şi în numele autorului filmului Bogdan Dreyer, cât şi a colegului meu american, Harvey Keitel, care este şi el la fel de revoltat de această manipulare. 

Mai mult, aud că se zvoneşte prezenţa mea la premieră, ceea ce nu este adevărat. Voi veni cu drag la premiera filmului, dar la cea adevărată, la filmul pe care am acceptat să-l fac, nu la ediţia remontata ilegal; pentru că, în plus, producătorul nu a cumpărat nici până astăzi scenariul, iar drepturile de autor sunt încă în proprietatea autorului Bogdan Dreyer şi a mea. 

Deci: Nu-mi dau acceptul ca filmul să fie prezentat în altă formă decât în cea originală! 

Urmăresc şi stimez cinematografia voastră, şi să nu uităm că suntem şi rămânem europeni, avem cultura noastră, iar americanii pe a lor. Fiecare cu ce ştie să facă. Dacă doream să fac un film american, mă duceam direct în SUA, nu veneam în România. 

Sper deci în rezolvarea acestei probleme care ţine în loc un film valoros. Profit şi salut actorii români, alături de care am jucat, în frunte cu cel mai tânăr, Bogdan Iancu.

Gérard Depardieu,
alias Ipu

 

Trailerul filmului „Condamnat la viaţă“



Filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările