Interviu. Florin Totan, care conduce Orchestra Sinfonia Bucureşti: „Un dirijor demonic trebuie să te facă să uiţi de tine să te poarte de la agonie la extaz“

Interviu. Florin Totan, care conduce Orchestra Sinfonia Bucureşti: „Un dirijor demonic trebuie să te facă să uiţi de tine să te poarte de la agonie la extaz“

Dirijorul Florin Totan, concetând în Parcul Colţea                             FOTOGRAFII/ VIDEO: Florin Ghioca

Forin Totan şi Orchestra Sinfonia Bucureşti ne-au dat întâlnire duminică, pe 1 septembrie, de   la ultimul concert din 2019 din seria „Bucuriile muzicii“, desfăşurat în Parcul Colţea.

Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, a făcut parte din programul celei de-a X-a ediţii a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.  În această serie,   au fost susţinute în Parcul Colţea, în această vară, trei concerte, pe 7 iulie, 4 august şi 1 septembrie, în ediţia aniversară, a X-a, a festivalului  „Simfonii de vară ”. Timp de trei luni, în fiecare sâmbătă şi duminică din perioada 15 iunie-15 septembrie, între orele 19.30-21.00, au fost programate concerte în Parcul Colţea, gazda evenimentului din fiecare an (centrul Capitalei, bulevardul I.C. Brătianu nr. 1A – staţia de metrou Universitate).  Festivalul „Simfonii de vară” a fost iniţiat de Primăria Sectorului 3 după modelul unui concept cu o lungă tradiţie în marile metropole ale lumii. Fanii înfocaţi ai lui Florin Totan şi ai Orchestrei Sinfonia Bucureşti, prima orchestră privată din România, s-au bucuratdin nou, duminică, 1 septembrie, să asculte piese de mare popularitate din istoria muzicii, printre care Te Deumde Marc-Antoine  Charpantier, uvertura operei  Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dans ungar nr. 1 de Johannes Brahms, scenă din  Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, uvertura operei Carmen de Georges Bizet, coloana sonoră a filmului Parfum de femeieMarşul lui Radetzky de Johann Strauss, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici. Piesa  Highland Cathedral, ilustrativă pentru nobleţea şi eleganţa regalitatii britanice, a devenit, graţie lui FlorinTotan şi a Orchestrei Sinfonia Bucureşti,  Imnul Parcului Colţea în cei zece ani de existenţă  a Festivalului „Simfonii de vară“. Dirijorul Florin Totan, în dublă ipostază, a oferit, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Sinfonia Bucureşti,  un concert de educaţie muzicală, iar în calitate de prezentator şi entertainer a adus informaţii de  cultură generală din literatură, istorie, filosofie, arte plastice. De asemenea, artistul a făcut trimiteri la unele cărţi esenţiale de istorie a muzicii şi a culturii. Concertul face o trecere în revistă, timp de 80 de minute, a epocilor creatoare şi a stilurilor din istoria muzicii. „Consider că muzica şi credinţa sunt singurele căi de evadare si izbăvire din haosul, absurdul şi înstrăinarea în care trăim în lumea contemporană, iar primul pas este întoarcerea la lectura formatoare. Va adresez, în acest concert, îndemnul meu de a asculta muzică şi de a citi neîncetat“, spune dirijorul Florin Totan.

"Adevărul": De ce aţi ales titulatura "Bucuriile muzicii" pentru concertul dumneavoastră.? Care e conceptul acestui tip de spectacol, unde sunteţi şi amfitrion, şi dirijor?

Florin Totan: Prin acest concept, care a cucerit realmente toata ţara, mi-am articulat un sens şi o direcţionalitate precisă existentei mele, iar această săvârşire în lume sa mă ducă la desăvârşirea mea umană şi profesională.  Acest concept s-a născut în Părculeţul Colţea acum 10 ani, odată cu prima ediţie a Festivalului „Simfonii de vară", acest fermecător şi binefăcător proiect al Primăriei Sectorului 3. De aceea l-am numit la început "Conceptul Colţe", devenit ulterior "Bucuriile muzicii". De ce acest titlu? Pentru simplul motiv că ţelul acestor concerte e să ofere bucurie şi fericire oamenilor prin intermediul muzicii şi a informaţiilor de cultură. Stendhal a emis o superba definiţie a artei : „Arta este o promisiune de fericire", ei bine, în concertele noastre spectatorii vor primi nu promisiuni, ci certitudini de fericire.  Acest demers e unic în România. Pentru că desfiinţez bariera dintre spectatori şi scena, convorbind şi comunicând direct cu publicul.  Pentru că aduc o nouă abordare şi prezentare a concertului, în locul programului de sală sec, telegrafic şi cu informaţii nerelevante pentru opera si devenirea unui creator, eu le vorbesc oamenilor despre fiinţa compozitorului, cu luminile si umbrele, cu înălţările şi căderile lui, dar şi despre lumea lui, adică despre societatea în care a trăit şi a creat şi care a pus amprenta pe lucrările sale. În plus în concertele mele ofer informaţii culturale nu numai din muzica ci şi din literatura, filozofie, arte plastice şi vorbesc despre cărţile care m-au marcat si mi-au înălţat fiinţa.

Anul acesta la Colţea le-am spus că le voi vorbi de esenţele şi chintesenţa din creaţiile marilor compozitori. Temeiul şi temelia conceptului meu salvator este mântuirea prin credinţa şi cultură, singura cale de evadare şi izbăvire din haosul, absurdul şi înstrăinarea lumii nihiliste în care trăim, iar primul pas este întoarcerea la lectura ziditoare şi întemeietoare de fiinţa noua!

Anul acesta s-au sărbătorit zece ani de festival. Ce înseamnă colaborarea dumneavoastră cu Primăria Sectorului 3 de-a lungul timpului? 

Acum zece ani, doi oameni frumoşi şi iubitori de cultură, doamna director M. Matei şi actorul Tiberiu Păun m-au invitat cu orchestra mea privata "Sinfonia Buc", la prima ediţie a acestui festival. De atunci si până acum, acest proiect al primăriei a tot crescut şi bucurat inimile multor mii şi mii de bucureşteni. Esenţa acestui demers încântător este „Ducem cultura în stradă pentru toţi !", şi în acest punct, acest proiect se suprapune cu „Bucuriile muzicii”, care se adresează oamenilor de toate vârstele şi profesiile.

Salvarea noastră din marasmul actual este educaţia şi cultura, altfel ne prăbuşim iremediabil în gregar, subcultură şi ignoranţa, de aceea vorbim de cruciada împotriva inculturii şi ignoranţei, cum aţi spus dumneavoastră undeva foarte bine, şi, ca în mitul platonician al peşterii, purtam o luptă între întunericul ignoranţei şi lumina cunoaşterii şi culturii!! Profit de ocazie sa rostesc un laudatio şi să fac o reverenţa plină de respect şi recunoştinţa primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, care a înţeles, spre deosebire de primarul Sectorului 4 in care locuiesc, că oamenii au nevoie si de muzica si cultura, nu numai de parcări şi anvelopări de blocuri.

Aveţi o întâmplare de neuitat pe care ne-o puteţi povesti din timpul acestor concerte?  Aţi legat prietenii cu oamenii din public?

În toţi aceşti minunaţi zece ani de „Bucuriile muzicii”, la Colţea sau în ţara, am fost impresionat peste tot în ţară de gesturi şi imagini de neuitat: oameni care se îmbrânceau pentru scaune, îndrăgostiţi care se sărutau şi îmbrăţişau cu tandreţe, bebeluşi care dormeau liniştiţi, o tânără şi graţioasă balerină, Briana, care dansa pe peluză din spatele orchestrei sau bolnavii fericiţi care ne aplaudau de la ferestrele Spitalului Colţea, oameni fericiţi, cu lacrimi în ochi în toată ţara , care mă implorau să vin mai des. Asta este înălţător, nevoia urgentă de cultură a oamenilor, si parcă începi să speri ca nu e totul pierdut, că exista viitor şi speranţă.

 Faceţi o trecere în revistă a istoriei muzicii clasice. Ce trăsături v-au impresionat la compozitorii pe care îi interpretaţi? De ce i-aţi ales tocmai pe aceşti compozitori? Cum aţi făcut selecţia lucrărilor din programul concertului?

„Bucuriile muzicii" propune două variante de program: unul pentru concertele mari din stagiunea orchestrelor simfonice din ţară, propun portrete de compozitor, ca de exemplu: „Rossini sau bucuria de a trăi", „Despre demonismul si eroismul beethovenian" sau „Lumina divina in baletele ceaikovskiene",si altul pentru concertele „populare" din parcuri, maluri, etc folosesc această formulă, pentru că în aceste locaţii sunt spectatori care nu frecventează des concerte simfonice şi ca să-i atrag, le propun pagini de mare popularitate din repertoriul simfonic, „şlagăre" ale muzicii clasice, şi încep întotdeauna de la Mozart, Zeus-ul Panteonului meu muzical, cum îmi place sa spun, şi trecând ca în istoria muzicii prin Beethoven, Brahms, Bizet, Ceaikovski, Strauss şi ajungând invariabil la muzica românească. La Colţea s-a mai întâmplat un fenomen de semnalat: oamenii s-au îndrăgostit de o piesă care reflectă întreaga splendoare, distincţie şi nobleţe a regalităţii britanice, cerându-ne imperativ s-o cântam in fiecare an, si-am denumit-o „Imnul Colţei"!

Cum aţi ajuns la "Imnul Colţei"? Ce înseamnă acest spaţiu pentru dumneavoastră? Care sunt avatarurile unui asemenea spaţiu de concerte?

La mijlocul lunii august am fost invitat în această ţară să fac parte din juriul Festivalului Naţional al Orchestrelor de Tineret de la Hamyang, prilej care mi-a revelat o lume şi un spaţiu diametral opus lumii noastre. În primul rând am fost impresionat că, la 13000 km de România, acest festival se derula sub semnul simbolului culturii noastre: toate afişele şi coperta broşurii concursului reprezentau imagini din...Ateneul Român! Pentru că, în 2017, câştigătoarea acestui festival a susţinut un concert în sala noastră reprezentativă. În concurs au participat 60 de orchestre, simfonice sau fanfare, între 20 şi 70 de copii, între 7 şi 18 ani, toţi cântau pe dinafara lucrări de mare dificultate. Incredibil e şi faptul că am văzut copii de 8-10 ani cântând la instrumente mari cât ei, trombon, tuba, orchestre cu 10 corni,10 trompete,6 tromboni, 4 tube, instrumente noi de sute de mii de euro. Mă gândeam trist la lipsurile şi problemele cu care se confruntă bietele noastre orchestre din cauza unui „management" dezastruos al Ministerului Culturii şi Educaţiei,

Ce să mai spun de disciplina impecabilă şi fanatismul lucrului bine făcut de aceşti copii, nimeni nu vorbeşte sau zâmbeşte, nu sunt îmbulzeli la intrarea sau ieşirea de pe scenă, ţinuta impecabilă, iar susţinătorii fiecărui orchestre îi încurajau cu strigate războinice, mai ceva ca pe stadioane si toată lumea zâmbeşte! Dacă noi românii am avea 20% din ordinea şi disciplina lor, din această psihologie a soldatului asiatic, dar asumată de ei cu zâmbetul pe buze, am fi foarte sus ca naţie! Aviz guvernanţilor şi politicienilor noştri trecători, să înveţe de la omologii coreeni voinţa de educaţie a tinerei generaţii şi bucuria culturii. Aşa creşte şi se dezvoltă o naţiune.

Şi incredibil, majoritatea orchestrelor veneau din şcoli normale sau generale nu de specialitate, şi ce nivel. Cântatul la instrument devine la ei disciplină, materie şcolară, de cultura generală!

 V-a deranjat asocierea cu Andre Rieu? Dar comparaţia că sunteţi un „Dan Puric al muzicii”?

Da, e adevărat, în multe oraşe din România am fost apelat "Andre Rieu de România" ca un mare compliment, dar cu toata consideraţia pentru cei care mă iubesc şi etichetează în acest fel, le transmit ca nu e o comparaţie onorantă şi măgulitoare pentru mine. Am în comun cu el doar bucuria pe care o producem spectatorilor în concertele noastre, mai departe, el merge pe divertisment şi show facil, pe transcripţii muzicale dubioase şi discutabile, cu farse, decoruri somptuoase si femei frumoase. Pe când, eu fac permanent recurs la cultură şi educaţie, folosindu-mă de muzica clasică. Încerc sa-i reapropii pe oameni de actul de cultură, fie concert, lectură sau spectacol, de manifestările care impun civilizaţie si respect.

Comparaţia sau asocierea cu Dan Puric în schimb, mă bucură şi onorează pentru că dumnealui e un actor cu har şi un intelectual rasat şi elevat, un iubitor de Românie profundă şi eternă, dar şi un mare mărturisitor a lui Hristos. Deci am in comun cu fostul coleg de la Botoşani, în epoca de tristă amintire, faptul ca amândoi „măturăm poteca spre biserică", cum a spus Dan Puric, dar şi spre educaţie şi cultură, spun eu.

Cum v-a influenţat familia in alegerea carierei?

Provin dintr-o familie de muzicieni şi am primit „flacăra" şi harul de la tatăl meu, compozitorul, profesorul si dirijorul Ioan Totan, dar cel care m-a  convins să merg în "împărăţia Euterpei" a fost fratele meu, profesorul Dan Totan. Ei doi mi-au făurit destinul şi devenirea. Fapt rar întâlnit în lumea noastră, am început studiul sistematic al muzicii şi al contrabasului foarte târziu, la 15 ani. Dar după trei ani câştigam un concurs naţional, apoi am intrat şi terminat Conservatorul primul pe ţară şi am intrat în prima orchestră a ţării, Filarmonica George Enescu. De aceea mulţi spun: „Totan nu s-a apucat de dirijat că era slab basist ci dimpotrivă!”.

Alături de tatăl şi fratele meu, un rol foarte important în viaţa mea l-a avut profesorul de contrabas, Ioan Tetel, un al doilea tata spiritual pentru mine, şi care, în pofida marilor succese instrumentale, m-a încurajat permanent să mă dedic baghetei. Şi în final, cei doi mari profesori în dirijat, Constantin Bugeanu şi Sergiu Celibidache care au pus cărămizi importante la formarea mea culturală, muzicală şi dirijorală.

 Cum v-aţi caracteriza stilul de dirijat?  Ce modele aţi avut? Povestiţi-ne despre întâlnirile cu marii dirijori si profesori.

Tatăl meu mi-a spus odată o sentinţă a compozitorului francez Vincent d' Indy, care se referă la compozitori, dar şi la dirijori: „Fiecare e fiul cuiva". Fiecare artist la început de drum se trage din cineva, dintr-un model. Sau cum spun eu, nu e generaţie spontanee, nu apare din senin, dintr-odată.

Modelele dirijorale care m-au marcat şi influenţat în filozofia muzicii, apoi în tehnică şi gestualitate, au fost doi coloşi: Sergiu Celibidache, dirijorul absolut al lumii şi Carlos Kleiber, cel mai elegant, distins şi nobil maestru din istorie.  

 Aţi spus la un moment dat ca emanaţi "un anumit demonism". Cum se întâlneşte acest lucru cu faptul că transmiteţi un mesaj creştin în cuvântările dumneavoastră?

În istoria filosofiei, acest termen a avut mai multe înţelesuri şi sensuri. N-o să mă refer aici la daimonul socratic, nici la demonicul goethean. Semnificaţia cuvântului demonism la mine vine de la Martin Heidegger, unul din filozofii mei preferaţi. Iată ce înţelege el prin daimonic:  "copleşitorul ieşit din comun, e necuprinsul" sau cum zic eu, e torenţialul şi mistuitorul. Daimomicul/demonicul „nu e nici divin, nici diabolic, nici angelic, e nefamiliarul, neobişnuitul, e copleşitorul". Un dirijor demonic trebuie să ne „izbească" şi să uiţi de tine să te poarte de la agonie la extaz, să te răscolească şi răvăşească. Deci demonicul nu e nici diabolicul, nici satanicul si nu se ciocneşte deloc cu credinţa mea asumată şi mărturisită.

Care a fost drumul de la a cânta la un instrument la conducerea unei orchestre?De ce aţi ales, în final, dirijatul? 

Basul e un instrument esenţial în orchestra simfonică, eram împlinit să cânt în orchestră, dar prea plinul meu muzical şi sufletesc nu se putea exprima în limitele acestui instrument, aveam nevoie de o altă cale, de un alt univers de trăire şi manifestare umană.

Dirijatul e o îndeletnicire spirituală şi vocaţională, e o chemare puternică, e iubire, e un imperativ categoric al fiinţei mele. Nu ştiu daca l-am ales sau m-a ales el pe mine, dar nu pot trai fără el. Dirijorul întrupează esenţa de adevăr a lumii, ne revelează frumuseţea profundă şi tainică a lumii si fiinţării unui compozitor. Reluându-l pe marele Nichita Stănescu, „Muzica e patria mea, e duminica vieţii mele" !

Care sunt plusurile şi minusurile colaboratorii cu o orchestră din Râmnicu-Vâlcea, nu vă simţiţi marginalizat acolo? Ce impresii păstraţi din turneul recent din Coreea? 

Nu mă simt marginalizat lucrând la Râmnicu Vâlcea pentru că locuiesc în Bucureşti, unde am multe concerte. Am dirijat în toată lumea. Pentru mine Râmnicu Vâlcea e a doua mea casă, sunt îndrăgostit de acest judeţ binecuvântat de Dumnezeu 

Ce gânduri aveţi pentru publicul dumneavoastră? 

Cititorilor le spun aşa: nu maşinile, conturile sau vilele vă singularizează ca fiinţe în lume, ci lucrările şi proiectele pe care le săvârşiţi în vieţuirea voastră pe pământ. „Fiţi actorii şi nu spectatorii vieţii  voastre" cum spune Constantin Noica. 

Trăiţi-vă viaţa şi n-o lăsaţi să vă trăiască ea pe voi. Da-ţi un sens vieţii voastre, fiţi vii, simfonici şi polifonici! Puneţi-vă amprenta pe destinul vostru!

 

Florin Totan a studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu şi Sergiu Celibidache la  München şi, respectiv, Mainz între anii 1982 -1990.  Florin Totan a câstigat concursurile internaţionale de dirijat de la Mürzzuschlag (Austria,1990) şi Berlin(Germania, 1991). A înfiinţat în 1990 orchestra „Sinfonia Bucureşti“, care a reprezentat si prima initiativă privată de acest gen din România. A dirijat orchestre prestigioase în Europa,dar şi pe alte meridiane (Turcia,Egipt, SUA, El Salvador, Brazilia). A fost invitat la festivaluri  internaţionale importante de la Paris, Avignon, Bergamo, dar şi în Festivalul „George Enescu“ din Bucureşti.  Predă cursuri despre tehnica şi filosofia muzicală a lui Sergiu Celibidache în Europa, SUA şi Brazilia. În prezent, este dirijorul Filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea, cu care colaborează din anul 2000.

Orchestra Sinfonia Bucureşti fost înfiinţată dupa Revoluţie, în martie 1990, de către directorul şi dirijorul Florin Totan.  A susţinut, până în prezent, peste 500 de concerte simfonice, în ţară şi în străinătate, având invitaţi dirijori şi solişti din toată lumea. A efectuat turnee de prestigiu în Franţa, Belgia, Italia, Serbia, Croaţia. Unul dintre cele mai răsunătoare succese a fost concertul de la Viena, susţinut alături de Gheorghe Zamfir, pentru „Zilele Bucureştiului“,  în 2005. Orchestra a susţinut concerte, în 1999 şi 2000, la Forumul de la Crans Montana (Elveţia), în faţa unora dintre cei mai importanţi  politicieni şi oameni de afaceri ai lumii (preşedintele  SUA, Bill Clinton, premierul Rusiei, Viktor Stepanovici Cernomîrdin, Prinţii Albert de Monaco şi Anton de Lichtenstein ş.a).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: