Victoria Vassilenko din Bulgaria a câştigat Concursului Enescu 2016 la Secţiunea Pian, într-o finală în care a interpretat Brahms

Victoria Vassilenko din
Bulgaria a câştigat Concursului Enescu 2016 la
Secţiunea Pian, într-o finală în care a interpretat Brahms

În finala Concursului Enescu      FOTO: Andrei Gîndac

Victoria Vassilenko din Bulgaria a câştigat Concursul Enescu 2016, Secţiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms, duminică, 25 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Takuma Ishii din Japonia, iar locul al treilea i-a revenit lui Danor Quinteros din Chile. Finala de Pian a încheiat această ediţie a Concursului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victoria Vassilenko, din Bulgaria, în vârstă de 23 de ani, a câştigat duminică seară Premiul I al Secţiunii Pian a Concursului Internaţional George Enescu 2016, la sfârşitul unei Finale de Pian în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului John Axelrod, urmându-şi visul de a deveni unul dintre marii muzicieni ai lumii. Pe locul al doilea s-a situat Takuma Ishii din Japonia, iar pe locul al treilea Danor Quinteros din Chile.

Pianistul francez Gabriel Tacchino, Preşedintele Juriului, a anunţat rezultatele pe scena Ateneului Român.
“Sunt emoţionat să mă aflu din nou pe această scenă, unde am cântat în urmă cu 50 de ani. Şi vreau să mulţumesc în primul rând publicului de la Concursul Enescu pentru modul în care a ascultat şi în care i-a susţinut pe tinerii muzicieni”, a spus pianistul Gabriel Tacchino.
Alături de Gabriel Tacchino, Juriul Secţiunii de Pian a ediţn6iei 2016 a Concursului Enescu a fost format din: Rolf-Dieter Arens, Dana Borşan, Philippe Dinkel, Peter Donohoe, Wolfganz Manz, Viniciu Moroianu, Andrei Pisarev şi Alan Weiss.
Premiul I al Concursului Internaţional George Enescu 2016 este în valoare de 15.000 de euro. Câştigătoarea Concursului Enescu 2016 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro.
Dirijorul John Axelrod a acordat de asemenea un premiu special câştigătoarei Premiului I, Victoria Vassilenko: un concert sub bagheta sa, alături de Orchestra Regală din Neville.
Trofeul Concursului Enescu 2016, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat din cristal şi granit şi poartă semnătura artiştilor Iulia Năstase şi Mihai Băncilă. 
Victoria Vassilenko are 23 de ani şi este absolventă a Şcolii Naţionale de Muzică din Sofia şi a Colegiului de Muzică „Queen Sofia”. Din 2014, este studentă la New Bulgarian University, iar din 2015 la Lake Como International Piano Academy. Asusţinut numeroase recitaluri, dar şi concerte, în calitate de solistă alături de orchestre precum Royal Symphony Orchestra of Liverpool, Brussels Chamber Orchestra, Lincolnwood Chamber Orchestra (USA), Classic FM Orchestra şi BNR Symphony Orchestra. Este de asemenea câştigătoarea Premiul al II-lea la “James Mottram” International Piano Competition (Manchester, UK).
Takuma Ishii are 26 de ani şi studiază la Universität für Musik und Darstellende Kunst în Viena. În 2012 a absolvit Tokyo National University of Fine Arts and Music. Tânărul pianist este de asemenea finalist la Musikwettbewerb International Piano Competition (2012), precum şi semifinalist la Concurso International de Piano Premio Jaen (2015).
Danor Quinteros are 32 de ani, a studiat la Şcoala de Arte din Zürich şi la Universitatea de Muzică din Köln. A susţinut recitaluri în Chile, Germania, Franţa, Italia şi Spania. De asemenea, a participat la numeroase cursuri de masterclass în întreaga lume, susţinute de profesori şi de personalităţi artistice precum Jaques Rouvier, Jun Kanno, Robert Mcdonald, Andrea Lucchesini, Andrea Bonatta, Matti Raekallio, Pietro de Maria, Andrej Jasinski şi Pierre-Laurent Aimard. Este deja distins cu Premiul  al III-lea la Concursul Internaţional “Ile de France” şi Premiul al II-lea la Concursul Internaţional “Claudio Arrau”.
În pauza de jurizare a Secţiunii Pian, a avut loc un eveniment surpriză: pornind de la valorile şi muzica lui George Enescu, faţada Ateneului Român a fost transformată în premieră de visurile tinerilor artişti şi ale publicului larg, înscrise în aplicaţia lansată de Concursul Enescu 2016, intitiulată “Trăieşte-ţi visul!”, printr-un video mapping unic, pe muzica lui George Enescu.
“Visez fără încetare. Cât exist, vreau să cânt” – sunt cuvintele lui George Enescu, pe care ediţia 2016 a Concursului Enescu le-a readus în lumină, printr-o provocare pe care o lansat-o atât tinerilor artişti, cât şi publicului:“Trăieşte-ţi visul!”. Suntem suma visurilor noastre, ca indivizi şi ca societate. Concursul Enescu 2016 a invitat la o recunoaştere şi celebrare a visurilor care ne duc mai departe, din perspectiva tinerilor artişti selectionaţi care intră în competiţie, precum şi din perspectiva publicului care a vint să îi susţină în sala Ateneului Român.
Între 3 şi 25 septembrie, 196 de tineri artişti de pe tot globul au fost prezenţi la Bucureşti să-şi trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediţiei 2016 a Concursului Internaţional George Enescu. Premiile Concursului sunt în valoare totală de 115.000 de euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum şi premii speciale şi oportunităţi de promovare internaţională.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: