Leonardo Vinci este autorul celor 12 arii care figurează pe albumul “Veni, vidi, vinci”. Nu, nu are legătură cu Leonardo da Vinci – Leonardo Vinci a trăit între 1690 şi 1730 şi este un reprezentant al operei napoletane, care în acea perioadă era una dintre cele mai importante din Europa, strălucind prin vocile extraordinare ale cântăreţilor castraţi şi prin operele compuse special pentru ei.

Dacă ar fi să comparăm ceea ce ne imaginăm că era vocea unui cântăreţ castrat cu vocile de astăzi, probabil că cea mai apropiată rămâne vocea de contratenor, acest tip foarte rar de voce masculină care sună ca un timbru feminin. Iar Franco Fagioli este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi contratenori ai momentului, cu un timbru bogat, cald, cu o virtuozitate ieşită din comun, dar şi cu o inteligenţă şi curiozitate care i-au permis să redescopere noi repertorii uitate. Aşa cum este şi creaţia lui Leonardo Vinci: Franco Fagioli a apărut şi în Bucureşti interpretând o operă de Leonardo Vinci, Cattone in Uttica, la una dintre precedentele ediţii ale festivalului Enescu. Şi a înregistrat nu doar integrala operei Cattone in Uttica de Leonardo Vinci, dar şi opera Astarsese, iar acum, acest album de recital cu arii de Vinci.

Franco Fagioli este primul contratenor care a semnat vreodată, în istorie, un contract cu celebra casă Deutsche Grammophon. Din această colaborare au rezultat până astăzi două albume de recital, cu arii de Rossini şi Händel, şi integrala operei Serse de Händel care a primit în 2020 premiul ICMA pentru cea mai bună înregistrare cu muzică barocă vocală.

Aşa că era de aşteptat ca al patrulea album al lui Fagioli pentru Deutsche Grammophon să fie, într-adevăr, o victorie rapidă, aşa cum sugerează titlul jucăuş, “Veni, vidi, vinci”, un inspirat joc de cuvinte între celebra expresie a lui Iulius Cezar şi numele lui Leonardo Vinci.

Iar victoria nu vine din muzica lui Leonardo Vinci, care, chiar redescoperită şi prezentată în premieră mondială, rămâne totuşi tributară unui mod manierist de a face muzică. Victoria este a lui Franco Fagioli, un cântăreţ cu o voce foarte calitativă, dublată de o inteligenţă ascuţită, care îşi vrăjeşte ascultătorul şi în momentele rapide, conduse cu perfectă ştiinţă a cântului baroc, dar, mai ales, în cele lente, evocatoare, dramatice sau, dimpotrivă, pline de senzualitate. În egală măsură, victoria este şi a ansamblului care-l acompaniază pe Franco Fagioli, Il Pomo d’oro, condus de violonista bulgară Zefira Valova, specializat în muzica veche şi perfect adaptat cerinţelor repertoriale presupuse de muzica barocă.

Din muzica operei italiene de la începutul secolului al XVIII-lea, istoria a păstrat un simbol, şi acesta este al cântăreţului castrat Farinelli, intrat în conştiinţa populară şi datorită unui film apărut în 1994. Farinelli interpreta în 1728 premiera operei Medo de Leonardo Vinci la Napoli şi mi se pare emblematic că Franco Fagioli a inclus două arii din această operă, astăzi uitată, pe acest album.

Era epoca când unii cântăreţi castraţi se bucurau de un succes comparabil cu cel al vedetelor pop-rock de astăzi şi privind partiturile scrise pentru aceşti cântăreţi, poţi realiza că, într-adevăr, vocile lor aveau caracteristici speciale, care le permiteau un discurs uimitor prin numărul de note care puteau fi cântate într-o singură respiraţie, precum şi prin ambitusul întins.

Cred că marele merit al lui Franco Fagioli este că transformă muzica lui Leonardo Vinci dintr-un muzeu, într-o prezenţă vie, vibrantă şi perfect adaptată timpurilor noastre. Ca şi în timpurile operei napoletane, nu mai contează personajele mitologice, acţiunea trenantă sau muzica poate lipsită de inspiraţie, uneori, dacă ai şansa de a fi cuprins de focul pătrunzător al unei voci ieşit din comun. Aşa cum este cea a lui Franco Fagioli.

Albumul Veni, vidi, vinci a fost difuzat de Radio România Muzical şi poate fi reascultat aici. 

Albumul este disponibil pentru audiţie pe platformele de streaming online, de tipul Spotify, sau pe site-ul casei de discuri.