Varujan Cozighian - 77 - un tezaur de muzică, de artă violonistică

Violonistul Varujan Cozighian

Cu totul recent, pe parcursul unei săptămâni, aspecte privind marele tezaur al valorilor, al cunoştinţelor şi abilităţilor ce aparţin artei violonistice au putut fi oferite tinerilor muzicieni prin amabilitatea maestrului Varujan Cozighian. Mă refer la cursurile de măiestrie susţinute de domnia sa în zilele de mijloc ale lunii martie.

Cursurile s-au desfăşurat la invitaţia Catedrei de Vioară a Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti.

Întâlnirile profesionale cu elevii Colegiului, cu studenţi ai Universităţii bucureştene de muzică, cu profesorii, cu viitorii concurenţi ai competiţiilor naţionale şi internaţionale, concurenţii olimpiadelor şcolare, au constituit temeiul esenţial al acestor cursuri de măiestrie.  

Lucări ale literaturii concertante a viorii, piese de virtozitate, miniaturi violonistice, au constituit obiectul atenţiei maestrului în relaţia domniei sale cu tinerii violonişti. O firească curiozitate profesională m-a determinat să asist la  câteva dintre aceste întâlniri. Trebuie să recunosc, am fost puternic impresionat de rigoarea cu care maestrul urmăreşte dobândirea respectului faţă de litera şi spiritul partiturii, de exigenţa privind consolidarea abilităţilor ce vizează emisia sunetului, mânuirea arcuşului, construcţia arhitectonică a lucrării. Nu este puţin lucru!

Nu trebuie uitat, timp de mai bine de patru decenii, atât la Bucureşti, la Filarmonica bucureşteană, cât şi în
Spania, la Orchestra Simfonică din Bilbao, Varujan Cozighian s-a dovedit a fi un veritabil stâlp al colectivului orchestral. În calitate de concert-maestru, de prim violonist, a fost un preţios îndrumător al muzicienilor ansamblului, în mod special al tinerilor muzicieni, indiferent de partida instrumentală din care aceştia făceau parte. A dobândit un prestigiu de necontestat. A devenit mâna cea dreaptă a şefilor de orchestră ce urmăreau o implicare temeinică în definirea evenimentului muzical.

Încă din primii ani ai angajării sale la Filarmonica bucureşteană, la începutul anilor ’60, a devenit un veritabil colaborator al maestrului George Georgescu, primul dirijor al ansamblului; mai apoi al maestrului Sergiu Celibidache cu prilejul memorabilelor sale concerte susţinute la Bucureşti în anii ’70. Doar în acest fel îmi pot explica exclamaţia bunului său prieten şi coleg, violoncelistul Cătălin Ilea, actualmente profesor al Universităţii de Arte din Berlin: „De la Varujan am învăţat mai mult violoncel decât de la toţi profesorii mei!”

Nu se poate uita, Varujan Cozighian a desfăşurat în paralel o susţinută activitate solistică oferind publicului de concert momente memorabile din marele repertoriu violonistic, de asemenea pagini importante ale repertoriului secolului XX, ale repertoriului violonistic românesc. Mai mult decât atât, a fost un muzician de bază al ansamblurilor camerale, a colaborat în acest sens cu pianistul şi compozitorul Nicolae Brânduş, cu soţia domniei sale, cu pianista Florina Cozighian. Una dintre paginile de referinţă ale repertoriului său cameral a fost marele opus enescian anume Sonata a 3-a, în caracter popular românesc. Cu ani în urmă a oferit o versiune de referinţă a Concertului pentru vioară şi orchestră de Aram Haciaturian.

  Talentul şi rigoarea profesională a lui Varujan Cozighian au fost recompensate cu importante distincţii în cadrul unor faimoase competiţii internaţionale cum sunt Concursul „Ceaikovski” de la Moskova sau Concursu „George Enescu” de la Bucureşti.

Recent, în compania prietenilor, a colegilor, a unui numeros grup de admiratori, Casa de Cultură Armeană de la Bucureşti i-a dedicat o seară. O seară a aducerilor aminte în compania muzicii lui Varujan.

Poartă actualmente aura maestrului marcat de o senectute deloc suficientă, de conştiinţa drumului parcurs, a lucrului bine făcut. Aşa cum îi şade bine maestrului, Varujan Cozighian dăruieşte în continuare.

Dăruindu-se celor tineri.