Recent creată prin iniţiativa minunatului muzician, violoncelistul Marin Cazacu, Orchestra Simfonică Naţională a României readuce în atenţie procesul închegării ansamblului orchestral; iar aceasta pornind de la nivelul premizelor, al fiecărui muzician în parte şi până la acela al realizărilor ansamblului. A fost sprijinit îndeaproape de dinamicul său partener de acţiune, inginerul Doru Ioniţă.

Căci a activa într-un organism orchestral nu înseamnă nicidecum a cânta doar concomitent şi corect. Muzicianul orchestrant trebuie să se raporteze pe sine în cadrul partidei din care face parte, trebuie să se raporteze pe sine împreună cu partida sa în ansamblul cel mare iar mai apoi, împreună cu acesta, trebuie să răspundă indicaţiilor dirijorale.

Căci muzica de ansamblu este un ansamblu al relaţiilor. Muzicienii Orchestrei Simfonice Naţionale sunt tineri ce deţin o importantă experienţă a cântului orchestral. Au făcut parte din orchestrele de tineret îmbogăţite, primenite, an de an; au făcut parte din orchestre şcolare, universitare, din cunoscutele orchestrele naţionale de tineret; au participat în turnee naţionale şi internaţionale conduse de eminenţi şefi de orchestră; sunt experienţe din care au avut enorm de învăţat.

La vârsta de peste treizeci de ani, mulţi dintre ei fac actualmente parte din marile colective simfonice ale ţării. Recent, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru - muzician ce dispune de o uriaşă experienţă internaţională dobândită în compania unor importante colective simfonice, Orchestra Simfonică Naţională a României s-a reunit pentru prima oară; ...într-un program a cărui diversitate a dorit a evidenţia tocmai datele esenţiale ale unui asemenea tip de organism; anume experienţa individuală şi de grup, simţul acut al relaţiei în ansamblu, cultura cântului orchestral.

Nu, într-o asemenea întreprindere, într-un asemenea moment, nu trebuie căutată perfecţiunea; dar trebuie urmărit drumul.  Este drept, prima Rapsodie enesciană a fost parcursă rutinier, comod, uzând de sonorităţi compacte. De o manieră impresionantă s-au evidenţiat, însă, celebrele solo-uri datorate tinerilor solişti ai ansamblului. Nu trebuie să ne raportăm, în cazul acestei capodopere, la celebra realizare datorată lui Sergiu Celibidache. Dar nici nu putem face abstracţie de aceasta. O sporită imaginaţie în cazul conducerii dirijorale ar fi fost utilă; dat fiind timpul limitat al repetiţiilor, s-a urmărit parcurgerea corectă. 

În cu totul alt sens, suita-fluviu realizată de Richard Strauss în baza momentelor orchestrale ale celebrei sale opere Cavalerul Rozelor, a evidenţiat valorile de bază ale acestei formaţii, valori care pot fi dezvoltate în continuare; anume disponibilităţi privind obţinerea coerenţei sonorităţilor, modelarea maleabilă a acestora, susţinerea amplă a evoluţiei orchestrale, specificul stilistic al acesteia; ...în ce priveşte viziunea tipic straussiană asupra valsului vienez împlinit aici într-o „simfonizare de iz bavarez“. La acelaşi nivel poate fi apreciată şi realizarea susţinerii orchestrale a celebrului Concert pentru violoncel şi orchestră, în si minor, de Antonin Dvorak. Tânărul violoncelist german de origină română, Valentin Răduţiu, este - la 32 de ani - muzicianul unui spectaculos parcurs profesional; ...aspect ce explică dobândirea unui spectru larg al subtilităţilor timbrale funcţional ataşate acestei creaţii concertante a romantismului de şcoală naţională. Este un artist ce dispune de o sensibilitate inteligent orientată, de o logică ce structurează firesc marile articulaţii ale lucrării.

În finalul concertului, Bolero-ul ravelian a etalat momente de cuceritoare subtilităţi timbrale dar şi accente dinamice a căror agresivitate aparţine, mai mult, unei zone stilistice a expresionismului german; ...„de gustibus“ se poate replica; ...sau, voi spune, ţine de o inadaptare de moment la acustica specială a locului, fundalul de sub tavanul acoperit al scenei Ateneului.   

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.