Nu reuşeşte a ne ucide; nu a redus la tăcere muzica, nu a anulat concertele devenite tradiţionale ale sezonului estival, evenimente petrecute însă, de această dată, pe parvis-ul Ateneul Român. Săptămână de săptămână, miercuri şi joi, la ceas de seară, dispuşi pe un podium special amenajat, muzicienii îşi revin în formă pe relaţia cu publicul de concert; ...melomani sau simpli curioşi, turişti de ocazie - cei care îşi pot permite a plăti costurile devenite exorbitante pentru noi, ale biletelor - sunt dispuşi la distanţe reglementate, dinaintea spaţiului verde. Ceilalţi ocupă spaţiul generos al băncilor aleilor. Audiţia este satisfăcătoare pentru condiţia concertului în aer liber; microfoane individuale, difuzoare, reflectoare, pucte luminoase eficient orientate, totul este ţintit a înlesni o agreabilă petrecere a timpului în compania muzicii; un repertoriu atent ales pentru a întreţine buna dispoziţie, câtă poate să fie şi aceasta; ...în aceste vremuri atât de complicate.

Indiscutabil, efortul organizatorilor, al companiei producătoare Lanto Communication, a fost unul cu totul considerabil. Căci, aşa cum ştim, există concerte şi manifestări artistice menite a fi susţinute în spaţii închise, în săli de concert care beneficiază de o acustică special amenajată; există – pe de altă parte – manifestări, spectacole concepute a se desfăşura exclusiv în aer liber sau în săli mari, polivalente. Ar fi greu de imaginat un concert al trupei Heavy Metal găzduit de sala Ateneului Român; la fel cum – pe de altă parte - un concert cameral, performanţa unui duo cu pian, spre exemplu, este firsc să beneficieze de intimitatea unui spaţiu care poate asigura comunicarea potrivită; ...ocolind, cum este firesc, spaţiile extinse ale marilor esplanade la dimensiunea cărora evoluţia unui cvartet de coarde ar face ca acesta să devină o apariţie stingheră.

În ce priveşte muzica însăşi...; evident, se practică adaptări şi prelucrări ale unor piese devenite şlagăre; cum este, spre exemplu, fermecătorul Marş turcesc de Mozart; dar nu toate sunt de bun gust! ...sunt de preferat adaptările care nu impietează asupra caracterului însuşi al muzicii. Printre alte lucruri minunate, am putut audia valsuri, tangouri, polci, muzică de epocă, arii din opere; într-un cuvânt muzică de larga accesibilitate, de bună accesibilitate.

O explozie de energie, de bună dispoziţie, s-a dovedit a fi fost momentul de debut al stagiunii Vara Magică, anume concertul formaţiei Violocellissimo, ansamblu fondat şi condus de maestrul Marin Cazacu. Se poate vorbi de o acţiune sinergică susţinută de entuziasmul grupului de violoncelişti ataşaţi cântului angajat; cu determinare, cu bucurie. Astfel am audiat celebra Passacaglia de Haendel – lucrare articulată în versiuni dintre cele mai diferite, celebrul Adagio de Tomaso Albinoni, minunatul Vals de Şostakovici, dar şi lucrări semnate de regretata compozitoare Cornelia Tautu sau Sabin Pautza; de asemenea inspirate aranjamente ale unor piese datorate lui Michael Jackson, Freddie Mercury, Astor Piazzolla. A fost un debut mai mult decât promiţător!

Indiscutabil, concertele – să le numesc camerale? – au fost cele mai captivante din punct de vedere artistic. Pentru muzicianul solist sau pentru cel de muzică de cameră, constituie o veritabilă traumă faptul că emisia sonoră nu resimte rezonanţa zonei acustice a spaţiului sălii de concert; microfoanele, amplificarea, difuzoarele conduc sunteul în spaţiul liber spre satisfacţia aproximativă a publicului şi mult mai puţin a muzicianului solist.


FOTO Virgil Oprina

În pofida acestor aspecte, am reîntâlnit-o pe mezzosoprana Ruxandra Donose la nivelul cunoscutului muzician, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, un artist ce dispune de o experienţă uimitoare a comunicării în zone stilistice dintre cele mai diferite, de un indicibil farmec personal; iar aceasta de la nivelul lied-ului german - Mâine de Richard Struss, a chanson-ului francez - cele patru miniaturi datorate lui Gabriel Fauré, iar de aici la cântecul românesc al lui Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Nicoale Bretan, la canzoneta lui Tosti, la ariile din opere datorate lui Offenbach, Camille Saint-Saens, Georges Bizet. Un program de o diversitate uimitoare, susţinut integral din memorie, program pe parcursul căruia cultura stilistică de care dispune artista, importante diferenţieri ale complexului timbral, au marcat cotele înalte ale acestui moment, l-aş numi cu totul special al vieţii noastre muzicale. I-a fost alături tânărul pianist Sergiu Tuhuţiu, o prezenţă muzicală discretă, utilă, sensibilă.

Cvartetul de coarde Arcadia constituie de mulţi ani o prezenţă constantă, aşteptată, a vieţii noastre muzicale; sunt tineri muzicieni clujeni, ancoraţi de spiritul unui profesionalism imbatabil; în ce priveşte acurateţea frazării, cultura intonaţională, coerenţa ansamblului. In mod surprinzător, programul prezentat de această dată a fost unul cu totul nou. Piese agreabile – le-aş numi – ”de sezon” au făcut deliciile unui public al melomanilor, în bună parte, de ocazie; mă refer la miniaturi instrumentale adaptate formaţiei, miniaturi de mare diversitate stilistică oferite cu bucuria unui bijutier care îşi cizelează opera. Bach şi Ceaikovski, Offenbach şi Bizet, Chopin şi Dvorak, Fritz Kreisler şi Elgar, au răsunat spre bucuria unui public curios, spre bucuria muzicienilor înşişi.

Genul clasico-romantic al cvartetului de coarde cu pian a fost reprezentat de formaţia Raro, un grup de muzicieni mult apreciaţi în spaţiul vieţii noastre muzicale, a celei europene; sunt tineri muzicieni trup şi suflet ataşaţi genului cameral. Pentru domniile lor dar şi pentru publicul meloman ataşat genului cameral, experienţa performanţei în spaţiul liber, în această formaţie, a fost, cred, unică! ...în anume parte chiar stânjenitoare. Au fost prezentate două capodopere ale genului, lucrări semnate de Johannes Brahms şi Antonin Dvorak.

Dintre ansamblurile mari, este de menţionat prezenţa Orchestrei Camerata Regală condusă de dirijorul Constantin Adrian Grigore, de asemenea evoluţia orchestrei Filarmonicii bucureştene condusă de violonistul, de şeful de orchestră David Lefevre, inclusiv în calitate de solist al ansamblului; cu toţii am avut neşansa unei ploi de scurtă durată care a dezorganizat partea finală a evenimentului. Ne-au făcut să uităm pentru moment de grijile apăsătoare ale momentului. Căci muzica bună descreţeşte frunţile, hrăneşte simţirile, luminează cugetul... Iar aceasta dată fiind implicarea trup şi suflet a maestrului Marin Cazacu, a inimosului meloman Dorin Ioniţă, iniţiatorul şi realizatorul conceptului Vara Magică.

Materialul a apărut iniţial în publicaţia România Literară.