Vă mai amintiţi de... Tiberiu Brediceanu

Compozitorul, muzicologul şi folcloristul român Tiberiu Brediceanu a cules o serie impresionantă de peste 2000 de melodii populare, în special bănăţene şi maramureşene, a fost autorul unor opere muzicale simfonice, corale şi vocale de inspiraţie folclorică şi a avut un rol esenţial în fondarea Teatrului Naţional, a Conservatorului şi a Operei Române din Cluj.

Muzicologul s-a născut la 2 aprilie 1877 la Lugoj şi a studiat muzica mai întâi la liceul din Blaj şi apoi la Braşov, împreună cu compozitorul Paul Richter. În lunga sa carieră, Tiberiu Brediceanu a compus lucrări de muzică simfonică, dintre care amintim cele „12 dansuri româneşti" (1905), „Rândunica - vals pentru orchestră de salon" (1894), „Jocurile populare româneşti" - 8 caiete; muzică de cameră: „Ardeleana" (1894), „Viorele" - vals pentru pian (1896), „Doină şi joc pentru flaut şi pian" (1908); opere de muzică corală, dintre care cea mai cunoscută este lucrarea „S-a dus cucul".

Brediceanu a cules de asemenea o serie de colinde pe care le-a reinterpretat apoi sub forma unor lucrări pentru voce şi pian (1924) şi a reluat tema Mioriţei în şase variaţiuni ale baladei pentru voce şi pian (1955). Poemele muzicale „La Şezătoare" (1908) şi „Învierea" (1936) sunt printre cele mai cunoscute şi mai populare lucrări ale sale. Între anii 1927 şi 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din Bucureşti şi, în urma cercetărilor întreprinse, a publicat culegeri de folclor şi tratate de muzicologie, printre care „Melodii populare româneşti din Maramureş", „Poemul coregrafic" şi „Muzica şi compozitorii români ai Transilvaniei".

Compozitorul a fost membru corespondent al Academiei Române între anii 1937 şi 1948 şi membru corespondent al Societăţii Franceze de Muzicologie începând din 1929. Printre distincţiile ce i s-au acordat de-a lungul vieţii se numără şi Premiul pentru folclor al Societăţii Compozitorilor Români (1925). Muzicologul a trăit până în anul 1968.