Un film german cu actori romani, printre care si celebrul Vlad Ivanov, concureaza la Festivalul de la Cannes

Un film german cu actori romani, printre care si celebrul Vlad Ivanov, concureaza la Festivalul de la Cannes

Vlad Ivanov joaca din nou intr-un film de Cannes

Printre filmele selectate anul acesta in competitia Festivalului de la Cannes se afla si pelicula nemteasca "Toni Edermann", coprodusa de Ada Solomon si avand in distributie actori romani, printre care Vlad Ivanov si Alex Potocean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lungmetrajul "Toni Edermann", o coproducţie Germania-Austria-România, în regia lui Maren Ade, cu Vlad Ivanov şi Alexandru Papadopol în distribuţie, concurează în selecţia oficială a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului de la Cannes, programat între 11-22 mai în celebra statiune.

Filmul aduce o tuşă nemţească la Cannes prin regia lui Maren Ade, una dintre cele trei regizoare cu pelicule înscrise în competiţie. Peter Simonischek joacă rolul masculin principal al filmului, Winfried/ Toni, care dă şi titlul peliculei. Lungmetrajul surprinde povestea unui tată ce programează o vizită neaşteptată fiicei sale care lucrează în România, în Bucureşti.

Fără să-i dea vreun avertisment, Winfried, 65 de ani, este de părere că fiica sa, Ines, 37 de ani, şi-a pierdut simţul umorului şi decide să o suprindă cu diferite farse poznaşe şi glume, însă totul ia o turnură neaşteptată.

În film mai joacă alături de Peter Simonischek, Sandra Hüller (rolul Ines, fiica lui Toni), Ingrid Burkhard (Annegret), dar şi o serie de actori români între care Alexandru Papadopol (rolul lui Dascălu), Vlad Ivanov (Illiescu), Ingrid Bisu (Anca), Radu Banzaru (Bogdan), Miriam Rizea (Flora) precum şi Cosmin Padureanu, Manuela Ciucur (Frau Rodica), Luana Stoica (secretara lui Iliescu), Victoria Cocias (Flavia).

Maren Ade are 39 de ani şi s-a născut în Karlsruhe, Germania. Aceasta este producător şi regizor de film, cunoscută pentru filme precum „Everyone Else” (2009) (care a şi primit în acelaşi an Ursul de Argint pentru Cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin), „The Forest for the Trees” (2003) şi „Tabu” (2012). "Toni Erdmann", cel mai recent film al lui Maren Ade este scris de regizoare fiind o coproducţie Germania-Austria-România şi va fi lansat în mai, la Festivalul de la Cannes.

Filmul este produs de Maren Ade, Jonas Dornbach, Janine Jackowski. Ada Solomon alături de Antonin Svoboda şi Bruno Wagner fiind coproducătorii lungmetrajului. De asemenea, „Toni Edermann” este produs de casele de film Komplizen Film, Coop99 Filmproduktion şi Hi Film Productions.

Printre filmele selectate in competitia de pe Croazeta se afla si cele mai recente pelicule semnate de celebrii Cristian Mungiu si Cristi Puiu, "Bacalauaret" si "Sierra Nevada".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: