Un blog de operă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina

Se numeşte „Cristina Radu's Blog“ şi aparţine sopranei de la Opera Braşov, lector la Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania. Despre Cristina Radu am mai scris în aceste pagini, recenzând apariţia din 2017, la Editura Muzicală, a volumului „O viziune modernă asupra formării cântăreţului de operă“, bazat pe teza de doctorat susţinută la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Trecând peste paginile de prezentare a câtorva evenimente de la Braşov, Sibiu, Constanţa, Bucureşti, Atena etc., cărţi de vizită ale unora dintre activităţile sale artistice, m-aş opri selectiv asupra postărilor cu caracter muzicologic, sociologic, istoriografic, jurnalistic.

Cercetătoare aprofundată a fenomenului liric, aşa cum a dovedit-o prin cartea publicată, surpriza oferită acum a venit din confirmarea preocupărilor teoretice în domeniu, printr-o serie de articole publicate cel puţin în acest an, preluate din comunicări pe care le-a susţinut la diverse simpozioane ale Universităţii Transilvania sau exclusiv destinate blogului. Mai întâi, cea mai recentă postare.

Cu organistul Hans Eckart Schlandt despre marea soprană Emilia Petrescu şi nu numai

Este un amplu interviu, pe care Cristina Radu îl începe cu documentate prezentări ale celor doi artişti, însoţite de o plastică descriere a întâlnirii cu interlocutorul său. Câteva tematici sunt abordate de autoare, vădind un scormonitor spirit jurnalistic, cu atât mai important întrucât vine din partea unei profesioniste într-ale muzicii, într-un moment în care interviurile semnate de specialişti în domeniu devin tot mai rare.

Emilia Petrescu, orga Buchholz 1839 a Bisericii Negre din Braşov şi Hans Eckart Schlandt        

Emilia

Invitarea Emiliei Petrescu la Biserica Neagră din Braşov, leagăn al artei sacre baroce, s-a făcut în 1956, în ani grei de comunism, restricţionaţi pentru gen, graţie mijlocirii clavecinistului şi pianistului Nicolae Rădulescu, întâmplător maestrul meu de pian. Îmi amintesc elogiile la adresa distinsei soprane.

Cristina Radu, prin glasul lui Hans Eckart Schlandt, face un istoric al comunităţii Bisericii Negre, descrie relaţiile de colaborare vreme de 20 de ani ale Emiliei Petrescu cu aceasta, cu Corul Bach, în concerte braşovene, bucureştene, sibiene. Sunt dezvăluite secretele respiraţiei „interminabile“ a artistei, sunt prezentate elemente de repertoriu, ale lucrului la repetiţii etc.

Secvenţe separate sunt rezervate relaţionării dintre organiştii şi cântăreţii performeri, Hans Eckart Schlandt accentuând necesitatea existenţei unui  element fundamental, „acea smerenie mistică făcând parte din taina interpretării muzicii sacre“.

Prin alte întrebări, autoarea îl incită pe maestru în a-şi povesti legăturile indestructibile cu instrumentul său, să prezinte parte din secretele celebrei orgi Buchholz 1839 a marii biserici din Braşov sau calităţile pe care trebuie să le îndeplineacă un registrant, Cristina Radu însăşi servind în această calitate în ultimii ani, pe lângă prestaţia solistică.

Un interviu inedit şi special.

Versatilitate

Versatilitate în arta vocală

Sub acest titlu, Cristina Radu parcurge caleidoscopic diversele semnificaţii ale termenului şi se opreşte, cum era firesc pentru un cântăreţ de operă, la versatilitatea de stil, în paralel cu disponibilitatea de adaptabilitate la diferite viziuni regizorale. În context, autoarea remarcă şi ceea ce un artist modern trebuie să stăpânească, aşa numitele „abilităţi transversale“, cunoaşterea limbilor de circulaţie în lumea cântului, cultura generală, cunoştinţele minimale de IT pentru crearea de evenimente în spaţiul virtual etc. „Versatilitate versus specializare restrictivă“ este o temă importantă asupra căreia un vocalist trebuie să reflecteze profund, îndeosebi asupra zonei stilistice pentru care îşi cristalizează cariera, Cristina Radu descriind nu numai definirile, dar şi pericolele abordărilor improprii. În continuare, autoarea trece la exemplificări practice şi analizează comparativ două arii de operă, una barocă, alta romantică, prin prisma cerinţelor tehnice şi interpretative, cu consecinţe şi direcţionări utile pentru cântăreţi. Câteva scurte exemple de artişti moderni versatili (Cebotari, Rossi-Lemeni, Callas, Domingo, Fleming), mult prea puţine pentru amploarea subiectului, încheie studiul.

Maria Callas

Maria

Mai puţin teoretic, dar strict necesar pentru orice meloman...     

... este articolul „O privire asupra publicului contemporan de operă“. Radiografia diversităţii celor ce populează un auditorium de teatru liric merită citată ad litteram: împătimiţi şi fanatici ai Operei până la simpli curioşi intraţi pentru prima dată în sala de spectacol; de la pasionaţi cunoscători şi fini degustători până la ageamii fără curiozităţi, rătăciţi aici din întâmplare sau dintr-un pur accident; de la melomanii care vin cu constanţă până la mondenii care-şi afiseză toalete de lux şi priviri de ocazie; în sfârşit, de la artişti, muzicologi, critici şi specialişti (ironic numiţi de autoare) până la presa de scandal vânând însetată detalii picante, regii neconvenţionale, experimente incendiare şi cancan-uri“. O lume complexă. Cristina Radu o analizează sub fiecare aspect în conexiune cu ceea ce oferă scena în secolul XXI pe plan internaţional.

Nu sunt uitate strategiile de atragere a publicului. Concluziile sunt îmbucurătoare şi lipesc de zid ceea ce unii mai numesc încă „criza operei“, termen superfluu şi răsuflat.

Legat de aceste aspecte, util mi s-a părut studiul asupra „Câtorva coordonate ale evoluţiei spectacolului de operă în secolul XX“. Se vorbeşte despre creaţii şi tendinţe noi în arta teatrului liric, despre schimbările sistemice de la limbajul tonal la cele atonale, dodecafonice, seriale, despre curentele majore, Impresionismul, Expresionismul, Neoclasicismul şi reprezentanţii săi definitorii. Noua vocalitate a cântăreţilor, derivată din asemenea stiluri, este evidenţiată.

În panoramarea evoluţiei operei în secolul trecut, Cristina Radu analizează influenţele exploziei tehnologice şi mediatice asupra fenomenului liric şi îndeosebi raporturile cu cinematografia, ca mijloc de atragere a publicului, precum şi impactul asupra cântăreţului de operă, asupra teatralizării spectacolului scenic. Aşa încât sunt analizate confruntările dintre tradiţie şi inovaţie în montările spectacolelor de secol XX. Articolul se încheie cu enumerarea unor centre importante de păstrare a tradiţiei lirice în Europa şi în lume, teatre de operă, festivaluri internaţioanale, concursuri de canto.

Imagine indisponibilă

„Traduttore, traditore“...

... este un calambur provenit din literatură, cu destinaţie precisă în domeniul traducerilor, pe care Cristina Radu îl extinde metaforic către arta interpretativă. Asimilând performerul cu un tălmăcitor – „traducător“ al desenelor melodice, autoarea aruncă o „privire asupra imaginii interpretative a muzicii“ definind artistul drept „mediator între compozitor şi public“. Ceea ce şi este. Articolul mi s-a părut de solidă aprofundare în susţinerea tematicii şi recomand cititorului să-l studieze cu atenţie, desigur, alături de celelalte. Va găsi cheia medierii în sensul implicării creatoare a interpretului, va fi avertizat de pericolele virtuozităţii fără articularea unui sens artistic sau a descifrării conţinutului ideatic. Autoarea semnalează eterna dispută între a fi original sau conservator în lectura unei partituri, cu alte cuvinte de a-şi arăta în mod excesiv personalitatea artistică în detrimentul fidelităţii tălmăcirii, cu derivate în direcţia respectării tradiţiei vizavi de abordări alternative.

Dintre articolele publicate in acest an, aş mai remarca studiul istoric „Castraţii, vedete extravagante ale operei“ sau textul „Ce înseamnă să fii artist de operă al timpului tău“.

Am făcut succinte incursiuni în tematicile abordate de soprana braşoveană menite să atragă cititorul, mai ales că, prin structură, blogul Cristinei Radu conţine toate secţiunile tipice - ca gen publicistic - pentru ca orice muzician, orice meloman să-l parcurgă cu interes, în cadenţa actualizărilor. De urmărit.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite