Un autoportret al lui Adrian Ghenie, pentru prima dată la o licitaţie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare
Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare

Cunoscutul artist Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, este prezent pentru prima dată la o licitaţie organizată în România, cu un autoportret cu lauri, lucrare ce are o valoare estimată cuprinsă între 6.000 şi 9.000 de euro, la Lavacow Spring Auction #10.

Tema autoportretului a fost de multe ori abordată de artist, dar această lucrare este specială având în vedere aspectul mitologic, se arată pe site-ul casei de licitaţii. Laurii care încoronează chipul şi nuanţele întunecate leagă această pictură atât de arta clasică, cât şi de cea renascentistă, asemănătoare celui realizate de Tintoretto. În acelaşi timp, tehnica aminteşte iubitorului de artă de picturile lui Francis Bacon.

De asemenea, la evenimentul organizat de Lavacow, care include şi o licitaţie în scopuri caritabile, în beneficiul Hospice Casa Speranţei, vor fi scoase la vânzare opere de Salvador Dali, Dan Perjovschi, Ştefan Pelmuş, Daniel Bălănescu şi Andy Warhol, scrie Mediafax.

Printre loturile scoase la vânzare se numără şi o cină de 4-6 persoane cu Irina Margareta Nistor, o pereche de tenişi cu autograf care i-au aparţinut cântăreţului Călin Goia, cu care acesta a fost încălţat la concertul din 25 iunie 2009, de la Sala Polivalentă, la evenimentul de lansare a albumului "V8", dar şi o fotografie cu gimnasta Andreea Răducanu, de la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. De asemenea, se mai arată într-un text publicat de Mediafax, din loturile casei Lavacow face parte şi o broşă purtată de soprana Angela Gheorghiu, care va fi scoasă la vânzare alături de un CD, ediţie specială, cu semnătura artistei.

Evenimentul Lavacow Spring Auction #10 şi licitaţia în scopuri caritabile vor avea loc pe 30 martie, de la ora 21.00, exclusiv online.

Pentru a vedea loturile, a lăsa oferte şi a participa la licitaţie în direct, cei interesaţi pot accesa www.lavacow.com.

Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare, şi a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj, de unde a plecat la Berlin, unde a ales să locuiască. Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său "Regele" a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro, iar tabloul "Dr. Mengele 2" a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby's, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

De asemenea, Adrian Ghenie s-a aflat pe primul loc într-un top al celor mai tranzacţionaţi şi apreciaţi artişti din lume în 2014, realizat de site-ul artnet.com.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite