„The Florida Project“ a primit o nominalizare la Oscar anul acesta, pentru emoţionanta interpretare (rol secundar) a „veteranului“ Willem Dafoe (62 de ani), în rolul lui Bobby, administratorul empatic şi cu suflet al clădirii de locuinţe ieftine şi temporare, pentru săraci, aşa-numitul „project“ / „proiect“, în care se desfăşoară acţiunea filmului. Astfel, ni s-a revelat şi un autor, americanul Sean Baker, care, deşi aflat la al şaselea lungmetraj, nu pătrunsese până acum pe piaţa românească. Filmul a avut proiecţii şi la recentul Festival al Filmului Independent American şi este acum distribuit de Voodoo Films, casa de distribuţie a lui Cristian Mungiu şi organizatoarea acelui eveniment.

„Umiliţi şi obidiţi“

Filmul prezintă o vară dintr-o copilărie, dar nu „ultima vară“, pentru că micuţa Moonee (Brooklynn Kimberly Prince) are doar şase ani, este însă extrem de precoce pentru vârsta ei, se mişcă precum „argintul viu“ sau ca o zvârlugă, este volubilă, obraznică şi ireverenţioasă până la Dumnezeu. Trăieşte doar cu mama sa singură („familie monoparentală“, aşadar), tânăra şi „rebela“ Halley (Bria Vinaite), şi-şi face veacul, „procrastinează“ cum ar veni, cu prietenii săi de-aceeaşi vârstă, băieţi şi fete: Scooty (Christopher Rivera) şi Jancey (Valeria Cotto) – toţi copiii, aflaţi bineînţeles la debut, sunt „actori“ excepţionali –, din cartierul de locuinţe ieftine în care trăiesc.

„Over the rainbow“, în Florida Project

Specificul este dat de faptul că acest „proiect“ locativ (apartamente, camere de motel mai exact, ieftine şi temporare, pentru oamenii foarte săraci) – multirasial, e important – se află în Orlando, statul american Florida, la „poalele“ atât de celebrului şi vizitatului Disneyland. Este o ironie aici, statuată de la bun început de regizor, şi scenarist principal al filmului, şi de coscenaristul său, Chris Bergoch (colaborator, şi ca actor, mai vechi). Aceasta pentru că lumea asupra căreia Baker îşi îndreaptă „obiectivul“ este cea a oamenilor foate săraci şi, câteodată, chiar cu un comportament deviant, a „dezmoşteniţilor soartei“ şi a defavorizaţilor social, a „umiliţilor şi obidiţilor“, de care-America, iată, este plină.

„Amintiri din copilărie“? Nu

De toţi aceştia şi de problemele lor trebuie să aibă grijă administratorul „proiectului“, Bobby (Willem Dafoe), un spirit empatic şi împăciuitor, un umanist în ultimă instanţă. „Şotiile“ pe care le fac cei trei copii sunt nenumărate şi, câteodată, chiar depăşesc măsura unor farse „inocente“. Sunt genul de copii care, în mod normal, te-ar enerva şi te-ar scoate din sărite, astfel încât o braziliancă (aşadar, o negresă), nimerită întâmplător aici în luna de miere, îi numeşte „ţigani“ (în ideea de „Bohemians“, de unde-a rezultat termenul modern de „boem“): „Nu vreau să stau cu ţiganii“, spune ea mirelui. Baker însă ne prezintă „paradisul“ copilăriei exact aşa cum este el, fără nicio supra-valorizare a maturului, ca o vârstă „inocentă“ prin deplina ei inconştienţă şi iresponsabilitate, una care se trăieşte pur şi simplu, fără a se (şi) gândi. În aceasta constă farmecul şi bucuria copilăriei despre care-au scris, a posteriori, Creangă sau Blaga, nu în supra-valorizări ulterioare, executate, cu talent bineînţeles, de-un Teodoreanu.

Bobby (Willem Dafoe), un „raisonneur“ al întregii situaţii

Observaţia lui Baker este una rece şi exterioară, fără a fi chiar cinică, dar nepermiţându-şi momente de tandreţe, efuziune sau sentimentalism. Este mai degrabă cea a unui „comportamentalist“, în buna tradiţie a literaturii americane. Nu avem nici intensitatea cinematografică a execuţiei unui Dolan („Mommy“), suntem departe şi de un cinema social propriu-zis (nu ni se dau niciun fel de detalii despre trecutul sau psihologia personajelor, despre cum au ajuns în situaţia aceasta). Până la urmă, Moonee ajunge pe mâna asistenţilor sociali, dar câtă diferenţă, în această scenă, faţă de patetismul (într-o situaţie similară) al stângistului Ken Loach, în „Ladybird Ladybird“ (1994, cu Crissy Rock). Finalul filmului, executat din stop-cadre, trimite clar la cel al lui „Les quatre cents coups“, debutul lui Truffaut din 1959, cu cele două fetiţe evadând în lumea „de vis“ a Disneyland-ului.

Info

Proiectul Florida / The Florida Project (SUA, 2017)
Regia: Sean Baker
Cu: Brooklynn Kimberly Prince, Bria Vinaite, Willem Dafoe

3 stele

PORTRET DE ACTOR

Josh Brolin – a depăşit de mult renumele tatălui


Destul de cunoscutul actor american Josh Brolin se află în acest moment pe marile noastre ecrane cu două roluri în două dintre cele mai mari succese cinematografice, de box-office, nu numai ale anului acesta, ci am putea spune chiar din toate timpurile: filmele „Avengers: Infinity War“ (regia: Anthony şi Joe Russo) şi „Deadpool 2“ (regia: David Leitch). Ironia face, însă, că – ambele filme fiind „fantezii“ cu supereroi –, în cele două roluri: maleficul Thanos şi, respectiv, Cable, un cyborg călător în timp, Brolin este aproape de nerecunoscut, sub tonele de machiaj şi sub acţiunea efectelor speciale. Asta nu-i ştirbeşte, însă, deloc performanţele şi nu ne-mpiedică să-l omagiem, mai ales că se pare că-şi va relua rolul lui Nathan Summers / Cable în noul supposed-to-be-a-hit „X-Force“.

L-a jucat până şi pe preşedintele Bush jr.

Viitorul actor şi producător (şi chiar regizor, deocamdată doar al unui scurtmetraj, „X“, în 2008) s-a născut pe 12 februarie 1968, în celebra localitate californiană Santa Monica, din doi părinţi „pro-activi“: Jane Cameron (Agee), o activistă texană pentru viaţa sălbatică, şi cunoscutul şi îndrăgitul actor James Brolin (născut în 1940), al cărui renume, cum spuneam, în prezent l-a depăşit. Iniţial, Josh nu era interesat în actorie şi nu-şi dorea s-o ia pe urmele părintelui său, dar datele sale fizice şi farmecul său natural l-au făcut să nu poată sta prea mult deoparte, aşa că, până-n prezent, a jucat roluri de poliţist, de vânător şi de... preşedinte al Statelor Unite (George W. Bush jr., în „W.“ al lui Oliver Stone, din 2008) – cum ar veni, un alt fel de Thanos, Bush jr. fiind la acel moment marota stângiştilor de la Hollywood.

Deşi Josh apărea-n (multe) filme încă din 1985, când a debutat, la 17 ani, în „The Goonies“ (regia: Richard Donner), pelicula care l-a impus într-adevăr în conştiinţa cinefililor şi-a publicului este cea a fraţilor Coen din 2007, „No Country for Old Men“ (distinsă cu 4 Oscaruri), regizori cu care va continua să lucreze şi la „True Grit“ (2010) şi „Hail, Caesar!“ (2016). Rolul îi va permite să lucreze şi-n continuare cu regizori importanţi, în filme precum „W.“ (2008, regia Oliver Stone), „Milk“ (2008, regia Gus Van Sant, nominalizare la Oscar pentru rol secundar), „Inherent Vice“ (2014, regia Paul Thomas Anderson) sau „Sicario“ (2015, regia Denis Villeneuve). Astfel ajunge şi la acest Thanos, personaj pe care-l mai prefigurase,-nsă necreditat, şi-n „Gardienii Galaxiei“ (2014) şi „Avengers: Age of Ultron“ (2015).

Top 5 filme importante

1. No Country for Old Men (SUA, 2007, regia: Joel & Ethan Coen)
2. True Grit (SUA, 2010, regia: Joel & Ethan Coen)
3. W. (SUA, 2008, regia Oliver Stone)
4. Milk (SUA, 2008, regia Gus Van Sant)
5. Sicario (SUA, 2015, regia Denis Villeneuve)

Josh Brolin, în „Avengers: Infinity War“ (2018)