Pretextul acestei noi manifestări expoziţionale şi al numeroaselor lucrări componente este o ilustrare a lungii călătorii a lui Ulise către insula sa, Itaca, şi mai ales către răbdătoarea sa soţie, Penelopa – drum labirintic identificat de atâtea ori ca „drumul spre centru“. Este un mit fondator al civilizaţiei europene şi, totodată, subiect al uneia din primele epopei, „Odiseea“ homerică – de aici şi titlul „Epic“. Este posibil ca ideea acestei serii de lucrări să-i fi fost dată artistului de experienţa recentă a ilustrării noii ediţii din „Odysseia“, în traducerea regretatului specialist în limbi clasice şi indo-europene Dan Sluşanschi, apărută anul trecut la Editura Humanitas.

„Ulise sunt eu“

Pe Rădvan nu îl interesează aspectele eroice ale epopeii sau încărcătura sa istorică, culturală. El vrea un Ulise viu, „contemporanul nostru“. Totodată, expoziţia „Epic“ se constituie într-un subtil autoportret al artistului Rădvan la maturitate (37 de ani). Trăsăturile personajului său Ulise amintesc frapant de cele ale artistului, aşa cum îl ştim în realitate. „Ulise sunt eu“, pare a spune aici Alexandru Rădvan, în fiecare lucrare şi în întregul ansamblu expoziţional, curatoriat, ca de obicei, de Diana Dochia (artistul e reprezentat de Anaid Art Gallery încă din 2005).

De altfel, în textul de preambul din prima sală a expoziţiei, lucrurile sunt clarificate din start, autorul expunându-şi în mod decis poetica: „«Epic» este despre mine şi Ulise, nu despre Odiseea. Ulise e modelul meu; am vrut mereu să fiu bărbat, aşa cum e el. Până acum n-am reuşit“. Iar la final: „Mereu mă voi gândi la Ulise atunci când voi bea vin, când voi înota, când voi tăia cu toporul, când mă voi mai lua la trântă“.

Rădvan a mai produs, în expoziţiile sale, demistificări ale câtorva figuri mitice/istorice, cum ar fi mai vechiul ciclu „Constantin“ sau chiar „Christ“-ul din 2011. De data aceasta, abordarea pare a fi diferită, cel puţin la nivel intenţional: „Este pentru prima oară când îmi iubesc personajul. Nu am cu el o relaţie critică, polemică, ci chiar face parte din viaţa mea cotidiană“. „De data aceasta personajul ales de Alexandru Rădvan nu mai este supus unei chestionări permanente, unei hăcuiri continue“, consideră şi Diana Dochia.

Drumul spre Penelopa

Merită să urmărim declaraţia mai dezvoltată a lui Alexandru Rădvan, legată de identificarea cu personajul: „Expoziţia «Epic» este despre Ulise şi despre mine, Alexandru Rădvan, despre legătura strânsă dintre noi. Pentru mine Ulise nu este un personaj mitologic, el chiar există, e viu şi trăieşte în mine încă de când eram copil şi mi se citea din cartea «Peripeţiile lui Ulise»“. Aşadar, un Ulise viu, un om care a trăit în carne şi oase, şi trăieşte încă, poate, acum în noi.

Prin urmare, lucrările prezintă un Ulise văzut în dimensiunea sa umană: vulnerabil, fragil, un om cu slăbiciuni şi nevoi, dar şi eroic şi puternic atunci când este cazul. În primul rând, el este un om care iubeşte o femeie, drumul spre Itaca este mai mult drumul spre Penelopa sa. Atunci când încă nu se află acasă, el o visează, se închipuie ajuns acasă, alături de ea. În final, aceasta se şi întâmplă (dacă totul este însă doar un vis?), dar eroul va trebui să lupte pentru a-şi recupera regatul.

Sexul lui Ulise

Abundă nudurile: personajul este reprezentat exclusiv gol, de multe ori expus, fragil, dar şi, altădată, ferm în virilitatea şi superbia sa. Este un Ulise de multe ori senzual, atunci când culege şi mănâncă fructe (ciclul „Portret cu fructe“ şi alte lucrări) sau în scenele de amor, real sau visat, cu soţia sa. Sexul lui Ulise este, cum spuneam, atât un factor de expunere, cât şi unul de superbie (vezi reprezentarea erectă din „Dimineaţa“ sau seria „Atletice“).

Ulise, aici, în „Epic“, este văzut în primul rând ca un om, nu ca un icon cultural. Nu alta fusese însă abordarea pe care Rădvan o avusese, acum doi ani, în „Christ“, expoziţie excepţională, respinsă atunci de mulţi pudibonzi: Iisus era văzut în dimensiunea sa omenească, de pătimitor, iar nuditatea lui nu era altceva decât o expresie a expunerii şi a suferinţei.

„O odisee personală“

Inserturile plasate în diverse puncte ale spaţiului expoziţional lămuresc cât mai mult lucrurile: „M-am gândit că Ulise visează mereu la liniştea de acasă, la cum stă cu femeia lui şi face gesturi mici şi tandre. Dar nu mai ştie cum arată ea. Nici ea nu mai ştie cum e el“. Sau: „Îmi place că Ulise n-are milă atunci când trebuie să-şi ia universul înapoi“. Sau: „El nu caută peripeţiile. Ele i se întâmplă. El e doar un om care vrea acasă“. „Îl iubesc pe Ulise pentru că se teme şi e vulnerabil. Şi nu e un navigator şi aventurier pe mare, el e totuna cu Ithaca cea de piatră seacă“, mai spune Rădvan.

Lucrările (pictură, sculptură, desen) sunt realizate în cele mai diverse tehnici şi materiale. Sigur că, într-o astfel de expoziţie-concept, important este ansamblul şi îmbinarea coerentă a tuturor componentelor, dar multe dintre lucrări sunt excepţionale în sine. „Identificarea totală a artistului Alexandru Rădvan cu personajul Ulise dă naştere la o serie amplă de desene, reliefuri în ciment, picturi şi sculpturi de mari dimensiuni ce reliefează o odisee personală în care se oglindesc cu o obiectivitate relativă portretul fizic şi moral al personajelor, faptele lor şi relaţiile acestora cu mediul înconjurător“, explică curatorul Diana Dochia.

Citeşte şi: „Evanghelia după Rădvan“ – cronica la expoziţia „Christ“, din 2011, a lui Alexandru Rădvan

Info

Alexandru Rădvan – „Epic“

Curator: Diana Dochia

Unde: Anaid Art Gallery (str. Slobozia, nr. 34, Bucureşti); contact: 021.337.11.87;

Când: până pe 19 septembrie

Program vizitare: luni-vineri, orele 11.00-19.00; sâmbătă, orele 10.00-18.00